prietenii pe care i-am pierdut; file de jurnal extim

Cel mai sigur mod de a pierde un prieten este sa-i lasi lui initiativa reluarii contactului. Mai devreme sau mai tarziu nu va mai face niciun gest.

Nu e o marturisire, nu e un apropo. E un puseu de luciditate pe care l-am simtit citind/recitind Jurnalul extim al lui Michel Tournier (86 de ani, impliniti in urma cu doua zile, pe 19 decembrie).

Si tot de acolo:

„Auzul meu scazand, trebuie sa ma programez la un orelist ca sa-mi comand un aparat. Aman de pe o zi pe alta. Imi zic: „La urma urmei, e atat de important sa auzi ce spun ceilalti?”

„Sa ai inima grea. Imi place locutiunea asta care lasa se se inteleaga ca tristetea nu este un gol, ci dimpotriva un plin, un preaplin care da pe dinafara de amintiri, emotii si lacrimi”.

„Vechiul meu prieten L.G. mi-a cerut sa-i fiu martor la casatorie. Sala primariei – somptuoasa si lugubra. Functionarul de serviciu apasa pe un buton si se aude o inregistrare cu marsul nuptial din Visul unei nopti de vara de F. Mendelssohn. Nimeni nu pare sa stie ca in piesa este vorba de impreunarea grotesca a unei femei smintite cu un magar”.

Michel Tournier, Jurnal extim, Humanitas, 2009

Tatal Prostilor a fost la Gaudeamus

Gaudeamus, duminica, 21 noiembrie, ziua in care s-a nascut, in urma cu fix 316 ani, Francois Marie Arouet – VOLTAIRE si s-a implinit anul de la disparitia Renei Kanokogi,  „Mama judoului”. Dumnezeu sa-i odihneasca!

 O zi deosebita asadar, in care noi, doi adulti si un copil, am fugit, fugit, fugit, alaturi de alte zeci de persoane necunoscute, in jurul pavilionului expozitional, decolorat de timp si de jeg. Am fugit, nu de placere, nu de graba, ci de frig si pentru ca parcasem in zona intrarii D, dar de patruns nu puteam patrunde decat pe intrarea principala. Men sana in corpore sano. Am fugit palmuiti continuu peste ochi si gura de vantul mai aspru ca un tata vitreg. Am scapat de vant si am pasit cu genunchi tremurati pe mocheta rosie de la intrare. (Bineinteles, fata cu bilete nu avea sa dea rest la 50 lei. Am scotocit dupa marunt prin toate portmoneele familiei. Faza cu maruntul a devenit, oricum, cutuma nationala….ar fi chiar straniu sa incerci sa strici obiceiul locului si sa te ambitionezi sa primesti rest la 50 sau 100 lei.)

Altfel am gasit ce cautam – Monica Lovinescu „Jurnal esential” (Humanitas) si V. Voiculescu „Proza” (Nemira). Tin sa multumesc pe acesta cale librariei Carturesti Verona, care a avut grija de finantele mele si m-a obligat sa economisesc 11 lei.  La ei V.V. era 50 lei, la Gaudeamus 39. Era si Herta Muller pe acolo. Multa Herta Muller. Si la Humanitas, si la Polirom.

Si mai era si Tatal Prostilor, dupa cum aveam sa aflam odata intorsi, cu tolba plina, la masina parcata regulamentar si pe bani – trei lei/ora – pe locul indicat de echipele de paza. Tatal Prostilor venise si el cu masina, un Cielo gri metalizat. Scrupulos cum il stiti, a tras frana de mana si a pozitionat-o, cu precizie matematica, la doar cativa centimetri distanta de a noastra. Amandoua pe un singur loc, ca sa incapa toata lumea, a murmurat, probabil, in sinea lui patrunzatoare grijuliul Tata…. si atat de pierdut in lumea cartilor, ca n-a fost chip sa-l gaseasca o intreaga echipa de vorbitori prin statii care a anuntat continuu – „Conducatorul autoturismului cu numarul B 89 ARS este chemat de urgenta in parcare” – pana li s-au descarcat bateriile. 

A venit apoi seful echipei de paza si a impiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiins, si a impiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiins, si a reusit sa mute cam un metru autovehiculul Tatalui Prostilor. Am iesit, am platit: o ora de stat la targ, una de stat in/pe langa masina.

M-am inveselit putin cand am remarcat ca privirea palie a lui Robert Turcescu scaneaza vultureste parcarea in cautarea unui loc…Parca in realitate nu e grizonat chiar 100% si poate doar mi s-o fi parut ca se uita crucis de la X3-ul pe care-l conducea cu mainile intelectuale cu care mangaie cositele muzicale ale fostei licenee Oana Sarbu.