Arhivă pentru Septembrie 2010

Cartea Amintirilor. O Biblie din zilele Majestatii Sale Carol I

E batrana, batrana. Vine din vremea lui Carol I. A strabatut un veac si poarta in ea mirosuri mucede din vremuri diferite, cand mai zgrunturoase, cand mai netede. A trecut prin doua razboaie, s-a urcat pe deal cu oamenii din sat cand s-a revarsat Ialomita, in anii ’70, a venit la Bucuresti sa ajute la studiul Teologiei, a plecat de la Bucuresti, s-a intors la Bucuresti. A fost uitata si redescoperita. Citita si abandonata. 

Această prezentare necesită JavaScript.

Aspra, usor rigida, prea voluminoasa pentru o lectura tihnita, prea veche ca sensul sa-i fie descalcit cu usurinta, cam prea brutal frunzarita candva, astfel ca, astazi, orice atingere produce emotia unei desprinderi de fila. Cu timpul, am renuntat s-o mai deschidem, sa ii mai zgandarim tristetile.

In felul ei este o opera de arta. O opera de arta neterminata, pe care timpul isi picteaza inca trecerea. Are o frumusete vetusta, in nuantele decolorate ale nostalgiei. Duce cu ea doruri si aromele odaitei dominate de amintirea unui tanar plecat prea devreme.

A fost Biblia lui, manualul lui, impregnat de el, de vise, emotii si melancolii, de intrebari fara raspuns. E firul prin care trecutul ramane vesnic agatat de prezent. Ulescu Stelian, cls I, STB, fratele mamei pe care, desi nu l-am cunoscut, il stiu atat de bine…

Anunțuri

, , ,

Lasă un comentariu

Portretul lui Iisus. Inregistrare audio Arsenie Boca

Asculta:

m4-Portretul lui Iisus

„Este de statura mijlocie, fata lui plina de buna, si tradeaza o demnitate inaltatoare, astfel privind la el te cuprind fara sa vrei simtaminte pline de teama, dar si de iubire. Parul lui pana la urechi are culoarea nucilor mai coapte si de acolo pana la umar este de culoare deschisa, blonda, stralucitoare. Il poarta dupa datina nazarinenilor, cu cararea la mijloc. Fruntea neteda, fata fara incretituri si pete, barba de culoarea parului, capului,  creata, dar nu prea lunga si impartita la mijloc. Privirea este serioasa si are puterea razelor soarelui. Nimeni nu-l poate privi drept in ochi”.

Sursa: http://www.manastireabrancoveanu.ro/arsenie.php

,

4 comentarii

Centenar Arsenie Boca. Victor Roncea publica un document senzational!

Autobiografia olografa a parintelui Arsenie Boca data in fata organelor Sigurantei, in luna iulie 1945, la Ramnicu-Valcea.

Continuarea la 100 de ani de la nasterea Sfantului Ardealului, Arsenie Boca. Autobiografia Parintelui data in fata organelor politiei comuniste la 17.07.1945. DOCUMENT CNSAS

,

3 comentarii

Pe mormantul lui florile si iarba nu se ofilesc niciodata

Un veac de la nasterea Sfantului Ardealului. Nimeni nu a reusit sa egaleze in frumusete, in profunzime scrierile pe care gazetarul, profesorul, scriitorul Sorin Preda i le-a dedicat lui Arsenie Boca. 

Pe mormantul parintelui Arsenie Boca iarba nu se ofileste niciodata, nici macar in iernile cele mai crancene. In noiembrie, de ziua parintelui, e potop de lume la Manastirea Prislop. Mii de oameni vin aici, asculta de la un cap la altul cuvenitele slujbe de pomenire, saruta apoi crucea si pleaca, neuitand sa ia cu sine un pumn de pamant sfintit, spre protestul vreunui preot din preajma, care ii cearta cu blandete: “Ajunge, oameni buni, ca o sa dezgoliti sicriul”.

Parca nici un duhovnic nu a fost mai iubit decat parintele Arsenie. Fagarasenii – cel putin – il venereaza si ii spun, fara ocolisuri: Sfantul. Multi l-au cunoscut si stiu ce spun. Nu l-au parasit niciodata, urmandu-l de la Sambata la Prislop si de acolo, mai departe, la Draganescu, langa Bucuresti. Si acum, in vorbele fagarasenilor amintirile dau in clocot. Parca ar fi fost ieri: inalt, frumos la chip, cu ochi puternici si patrunzatori, imbracat in rasa alba si vorbind cu glas tunator fiecaruia, dupa greutatea pacatului savarsit:”Cati copii ai, femeie?”. “Doi”, raspundea sfioasa femeia… “Si cu restul ce-ai facut?”

Multe se spun despre parintele Arsenie Boca. A fost un sfant? Avea darul rugaciunii inainte-vazatoare? Iesea el, asa cum se zice, prin usile ferecatuite ale celulei de la Securitate? Pe zi ce trece, oamenii care l-au cunoscut cu adevarat sunt tot mai putini si mai batrani. Te intereseaza sa afli adevarul, dar el aproape ca nu mai conteaza. Exagerata sau nu, imaginea parintelui Arsenie apartine de acum legendei…

 

Vazator cu duhul

Nu e usor sa scrii despre un om atat de puternic ca Arsenie Boca. Viata parintelui avea partile ei ascunse, tainuite de privirile oamenilor, asa cum era chilia sa de pustnic de pe Valea Sambetei – un loc aproape inaccesibil, sapat in jgheabul unor pereti prapastiosi de stanca, pe care parintele sculptase chipul Maicii Domnului, transformand salbaticia muntilor in altar de rugaciune si meditatie.

Dincolo de biografia sa bogata ca subiectul unui roman (licentiat in teologie, medicina si belle arte, inchis doi ani la Canal pe motive politice, alungat de la Prislop, scos din viata monahala de catre comunisti si urmarit tot timpul de Securitate), parintele ramane unul din cei mai mari duhovnici ai acestui secol. Nu intamplator oamenii l-au urmat peste tot, nelasandu-l niciodata singur. Putini insa l-au cunoscut cu adevarat, primind ingaduinta de a-i sta in preajma.

“Parintele era de felul sau tacut”, isi aminteste taranul Ion Lupu, de 76 de ani, din Voivodeni – Fagaras. Cat timp a stat la Manastirea Sambata, pe care a renovat-o din temelii, il vedeam aproape in fiecare zi. Niciodata nu l-am pomenit zambind sau vorbind mai mult decat trebuie. Era aspru si cu sine, si cu ceilalti, ascunzand de privirea oamenilor si postul, si rugaciunea. Da, parintele era vazator cu duhul. Cand m-am dus prima oara la dansul, a trebuit sa astept vreo doua zile pana sa-mi vina randul la spovedanie. Imi lasasem treburile neterminate acasa si stateam ca pe ghimpi. Parintele m-a observat si mi-a zis: <<Du-te sa-ti vezi de joagar si apoi intoarce-te>>. In clipa aceea, am amutit. Intr-adevar, imi citise gandul – mintea mea era la joagar si nu la spovedanie. Cateva luni mai tarziu, cand deja incepuse razboiul, la usa chiliei se aduna puzderie de femei. Voiau sa intrebe despre soarta barbatilor plecati pe front si erau atat de multe, incat parintele nu mai avea timp sa le asculte pe fiecare in parte. Se uita in multime si, aratand cu degetul, zicea: <<Tu, pune-ti o cruce dupa casa… Tu, pregateste pachet, ca sotul tau e ranit, dar traieste>>. Cateva zile mai tarziu, femeile se intorceau la chilie, spunand: <<Ai avut dreptate, parinte. E ranit, dar traieste>>. Asa era parintele. Nici nu deschidea gura, ca el iti si spunea pentru ce ai venit. Imi amintesc de un soldat care voia binecuvantarea lui inainte de a pleca pe front. Cum l-a vazut, parintele s-a schimbat la fata si i-a zis: <<Acuma vii? Regimentul tau a plecat asta-noapte si esti dat dezertor>>. Asa a si fost. N-a mai apucat sa ajunga la unitate, ca o patrula militara l-a arestat.”

Era parintele cu adevarat clarvazator, cum spun toti cei care l-au cunoscut? Ion Lupu din Voivodeni e absolut convins ca asa stateau lucrurile. Prin post si rugaciune, parintele stia toate cate aveau sa se intample. Isi cunostea chiar si incercarile prin care urma sa treaca. “Inainte de a fi arestat, l-am vazut intr-o dimineata cu o mare tulburare pe chip. Ca niciodata, simtea nevoia sa vorbeasca despre sine si atunci mi-a zis: <<Asta-noapte, mi-am vazut in vis camasa de botez. Am doua pete rosii pe camasa. Am doua pacate, pe care trebuie sa le platesc in curand>>. N-am inteles nimic din vorbele parintelui. Abia dupa ce l-au dus la Securitatea din Brasov, am priceput de ce cu o zi inainte de arestare m-a oprit, spunandu-mi: <<Sa nu mai vii la Sambata sa ma cauti. Daca ai vreo trebuinta, sa strigi de acolo, ca eu te aud>>. Parintele isi cunostea viata si de aceea nu-si pierdea niciodata calmul si seninatatea. Inchis la Cetatuie, la Brasov, securistii au vrut sa-i tunda in batjocura barba lui mare si neagra, dar – ca un facut – nimeni nu indraznea sa-l atinga, speriati parca de privirea si de forta lui. Doar un tigan, pe nume Luca, plecat chiar din satul meu, s-a oferit voluntar. Pazise porcii in Voivodeni si acum ajunsese sublocotenent la Securitate. El l-a tuns, dar parintele l-a avertizat: <<Ma, in curand ai sa te barberesti si tu>>. Intr-adevar, nu a trecut nici o luna de zile si Luca a revenit in sat sa pazeasca porcii, fiind dat afara din armata, ca apoi sa moara intr-un accident.”

Toata lumea care l-a cunoscut marturiseste ca se intorcea de la parintele cu o mare usurare in suflet. Stramtorat de multime, parintele Arsenie privea peste capetele tuturor, facand semn cu mana si spunand: “Vino tu, amarato, ca ai ramas vaduva cu 8 copii”, si femeia se pornea pe plans ca asa era. Dintr-o privire ii separa pe cei veniti din curiozitate, de oamenii cu probleme grele. Nimeni insa nu pleca neintarit cu un sfat sau cu o vorba de imbarbatare. Chiar si cand, arar, certa pe cineva, o facea duhovniceste, spre mantuirea sufletului. Un batran i se plangea, de pilda, ca sotia ii este paralizata si fara putere, cerandu-i parintelui sa o vindece, dar el l-a oprit, vorbind ca sa auda toata lumea: “Mosule, crucea cine vrei sa o poarte in locul tau?”.

Din zugrav pe suflete, zugrav de biserici

Intarit intru credinta si cu rabdare de sfant, parintele Arsenie Boca si-a dus la randul lui crucea suferintei, trecand prin iadul anchetelor si al detentiei, traind apoi cu demnitate umilinta exilului in lume, pictand 15 ani Biserica din Draganescu, precum spunea Nichifor Crainic, mentorul sau: “Din zugrav de suflete, iata-te zugrav de biserici. Fii fericit ca mangai cu penelul pe cei desavarsiti”.

Citește restul acestei intrări »

,

1 comentariu

Noi…

si o carte care intr-un fel as fi vrut sa ramana doar a noastra. Sa nu cunoastem decat noi poezia Noptii in larg, Agendei, Fatei din Tahiti sau a  „Drumului pana la Piata Romana” (parcurs intr-o vreme cand timpul trecea altfel…)

Dar ce gest prostesc, egoist am fi comis, mai ales ca „Drumul si-a crescut valoarea cu trecerea timpului. Era exceptional in anii ’80 cand a fost savarsit, fascinant, uluitor la sfarsitul anilor ’90 cand l-am „parcurs” si eu prima data iar astazi mi se pare magnific, miraculos, eliberator.

Dar ce spun eu ?! Ca habar n-am sa fac o prezentare de carte si, una peste alta, pot fi suspectata de lipsa de obiectivitate. Haideti sa-i ascultam pe altii…..mult mai subiectivi ca mine :). Ca daca nu te lauda prietenii, atunci cine?!

George Cusnarencu: „Momentele si schitele lui Horia Tabacu din cartea Drumul pana la Piata Romana sunt ca un vin bun facut pentru cunoscatori. (…) Frumoase povestirile lui Tabacu, ca niste cupe de argint neatinse de patina vremii. Profesori, ceapisti, hotelieri, studenti, povestea unei vechi agende de telefon, indragostiri nabadaioase, despartiri de opereta, este in prozele lui Horia Tabacu tot spiritul Generatiei 80, inalterat, desi intre timp au trecut 30 de ani. Un motiv in plus sa-l pretuiesc pe aventurierul nelinistit care stie si acum versuri din Dinescu si care inca incearca sa descopere intr-o balta plina de noroi un diamant brut. La facultate, Horia s-a specializat in limba franceza, eu in limba engleza. Atunci, el visa sa devina scriitor, eu ma credeam Voltaire. Acum, pe banca din parcul linistit de la poalele Cotroceniului, amandoi incercam sa intelegem sensurile adanci ale prozei in limba romana” .

Constantin Stan (profu’ meu de la Facultatea de Jurnalistica, scriitor cu o tona de talent pe care habar n-am cum o poate duce la cat e de firav): „Desi scrie incă din vremea facultătii, debutează abia acum. Horia Tabacu scrie o proza scurta exceptionala in care nostalgia, cautarea, tradarea. dramele sunt abil mascate de un umor in fata caruia mai degraba te intristezi decat sa razi. Observatia lui Horia este taioasa, necrutatoare, disperanta si disperata. Volumul sau “Drumul pana la Piata Romana” va fi o imensa surpriza si ii va obliga pe critici (pe criticii onesti, vreau sa zic) la o noua ierarhie a valorilor prozei.”

Sursa foto: Dinu Lazar, Fotomaniacu.blogspot.com

, , , ,

Lasă un comentariu

O suta de ani de la nasterea lui Arsenie Boca

Miercuri, 29 septembrie 2010, se implinesc 100 de ani de la nasterea celui pe care multi il considera, chiar si in absenta unei canonizari oficiale, Sfantul Ardealului.

La doar cativa kilometri de asa-numitul “Panteon al Motilor” de la Tebea, pe 29 septembrie 1910 a venit pe lume Zian Boca, in comuna Vata de Sus. Pe cand era insarcinata, mama sa, Cristina, a visat ca are in pantece soarele si luna. Si, intr-un fel asa a fost. Arsenie Boca a fost soarele si luna Ortodoxiei romanesti, in momente grele, de mare cumpana. A fost, cum frumos si drept il numea parintele Dumitru Staniloae, “ctitor de frunte al Filocaliei romanesti”. S-au scris multe randuri frumoase despre tulburatoarea sa viata. Vezi aici. Si aici.

Arsenie Boca in viata mea

L-am intalnit pe parintele Arsenie, in urma cu vreo patru ani, intr-o aglomeratie de nedescris. Ma astepta pe drumul ce duce la Manastirea Brancoveanu. Era de Sf. Ilie, pe 20 iulie. Luase forma unor carti si sedea cumintel pe o taraba, alaturi de care se vindeau pufuleti, acadele si seminte.

In mirosul ametitor de mici care insotea credinciosii pana la intrarea in curtea manastireasca, pe cand ma intrebam ce caut acolo in multimea aceea care ma sufoca, imi respira tot aerul, mi-a incoltit in cap un gand, venit ca o soapta indepartata. “Trebuie sa cumpar ceva, trebuie sa cumpar ceva”, imi tot repetam, uitandu-ma in jur sa-mi dau seama ce anume. Am descoperit ca ma aflam in mijlocul unui ocean de carti. Erau sute, poate mii, mese, tarabe intregi cu carti. Arsenie Boca, Arsenie Boca, Arsenie Boca, Arsenie Boca, Arsenie BocaArsenie Boca peste tot iar eu nu auzisem in viata mea de el. Cand se scrisesera toate aceste carti si de ce? Cine este acest Arsenie Boca a carui uitatura ma cam inspaimanta?

De ce am cumparat doua carti, desi privirea lui m-a oprit vreme de patru ani sa le deschid? (Pentru ca imediat ce am ajuns acasa, zicandu-mi “Arsenie Boca, regret, dar nu cred ca ne vom cunoaste in aceasta viata”, le-am pus undeva in biblioteca, cat mai in spate, sa nu le mai vad, sa uit de ele, de acei ochi care frigeau, ardeau ceva in mine.)

Un reportaj miraculos, cum numai fostul meu profesor Sorin Preda poate sa scrie, m-a trimis la Draganescu, in primavara aceasta, in a doua zi de Pasti. Vezi aici.

M-am uitat la picturi, m-am plimbat prin curte, prin cimitirul de langa biserica, am vorbit cu cativa oameni, m-am uitat din nou la picturi, am ascultat predica parintelui paroh Lucian Razvan Petcu, m-am uitat din nou la picturi, am cumparat o fotografie alb-negru cu Arsenie Boca, m-am uitat din nou la picturi si am ramas asa privind pana s-a golit biserica de oameni. Ce Dumnezeu e aici? Cum poate cineva sa picteze asa? Ce trebuie sa vadem? Ce trebuie sa intelegem? Am dat sa scriu ce am simtit, ce credeam eu ca am vazut acolo, dar cu fiecare cuvant se nastea o noua intrebare, o noua mirare. Pentru ca, de fapt, peretii aceia de la Draganescu nu voiau sa-mi vorbeasca. Asadar, venise timpul sa infrunt privirea lui Arsenie Boca, sa-l las sa se uite in sufletul meu, sa ma certe, sa ma ierte si sa-mi arate. Mi-a spus exact cat trebuia sa stiu acum.Vezi aici. Si inca ma aflu abia la inceput…

Arsenie Boca mi-a dezvaluit apoi o taina pe care o cunosc deja toti cei ce-l iubesc si-l cauta: nu a plecat niciodata cu adevarat dintre noi. Si ne pandeste pe fiecare, pe cate un drum. Daca-l intalniti, nu-l prigoniti in bezna unui dulap cu carti sau in alte dulapuri! Lasati-l sa va arate Imparatia lui HRISTOS!

Viziteaza si site-ul Manastirii Brancoveanu:

http://www.manastireabrancoveanu.ro/arsenie.php

Si roncea.ro pentru Moartea martirica a Părintelui Arsenie Boca (1910-1989) – un adevăr ascuns. Cine l-a chinuit pe Parinte inainte de moarte? 100 de ani de la nasterea Sfantului Ardealului, miercuri, 29 septembrie. Strambul Streza la Centenarul de la Sambata

, , , , , ,

6 comentarii

500 de miliardari (romani)

Abia astept sa ajung la chiosc sa pun mana pe catalogul Forbes. Oameni putred de bogati si averile lor fabuloase, vacante exotice, bolizi, bijuterii si, bineinteles – ca daca nu erau, nici nu cumparam – case-muzeu, adevarate giuvaere imobiliare, sanctuare ale bunului gust, cumpatarii, decentei, etc. Deci voi citi si voi visa…

Am tras deja cu ochiul in Click, acum vreo doua-trei zile, si am vazut numai si numai minunatii. De exemplu, casa lui Ioan Niculae, patronul de la Interagro, e o….bijuterie Versace. Canapele, candelabre, parchetul, intrerupatoarele, prizele, becurile, robinetii, rulmentii, piunezele, suruburile si saibele, toate sunt Versace. Pana si mustele care-l bazaie pe miliardar tot Versace sunt.   

, , , ,

Lasă un comentariu

A facut sau n-a facut Adrian Ursu infarct?

Potrivit Inpolitics si Reporterului Virtual, jurnalistul Adrian Ursu, 41 de ani, ar fi suferit un infarct lunea trecuta, după emisiunea Ora de foc.  Ziaristul a fost internat la Spitalul Fundeni, unde i-au fost montate două stenturi.

Hotnews preia initial stirea de mai sus, dupa care revine cu informatii proaspete: „Ziaristul si realizatorul TV Adrian Ursu nu a suferit un infarct miocardic, dar are o problema cardiaca si i s-au montat stenturi, au declarat surse apropiate realizatorului TV”.

Din doua rele, sa fie raul cel mai mic! Ii doresc sanatate si sa se intoarca repede pe micul ecran! E nevoie de el acum cand presedintelui incep sa i se subrezeasca si ultimii doi neuroni ;). Asta-i momentul in care trebuie sa strigam cu totii: „Iesi afara, javra ordinara” si sa dam de pamant cu caschete, basci, sepci, palarii cu voaleta, peruci, basmale, baticuri, etc.

Ce este stentul? Nici eu nu stiam exact, dar am aflat mai multe de pe net:

Stentul un mic dizpozitiv metalic, flexibil folosit in angioplastia coronariana, asemanator unui arc dintr-un pix. Medicul introduce cateterul prin artera femurala pana la artera afectata. Cateterul este prevazut cu un balon in varf, acoperit cu un stent expansibil. Balonasul este umflat, iar stentul se mareste apasand pe peretii arterei. Medicul retrage cateterul, iar stentul ramane in artera. Depunerile de grasime sunt comprimate, iar artera, revenita la dimensiunea normala, permite sangelui cu oxigen sa circule normal.

, , , , , ,

1 comentariu

Aventuri la supermarket

Aventura nr 1. Mega Image. Intr-o mana avea cosul iar cu cealalta tragea cu disperare de niste frunze de telina incurcate, care refuzau, sfidator, sa se desprinda unele de altele . Mi s-a parut ca are varsta mamei mele…Si, dintr-o data, am avut o viziune cu mama care se chinuie si ea, sarmana, in alte supermarketuri, carand cosuri imposibile, fara sa-i fie cineva alaturi s-o ajute sa descalceasca frunzele refractare ale unei teline. Cu ochii usor umezi, inainte ca viziunea sa ia sfarsit, mi-am afundat mainile, pana la cot, in mormanul incurcat. Am extras trei bucati si i le-am intins victorioasa. A clatinat din cap: „Prea mici!”. „Nici o problema, mai cautam”, mi-am zis. Am pus refuzatele deoparte, pe cosul meu, ca sa nu ne incurce. Am extra una, si-nca una si tot asa pana la fundul laditei. Mie toate mi se pareau la fel, dar ea, ca lovita brusc de Parkinson, scutura incontinuu din cap, nemultumita. In cele din urma, dupa ce privirea i-a cazut pe cosul meu, a avut o revelatie: „AHA! E si normal sa nu gasesc. Pe cele mai mari le-ati luat dumneavoastra!”.  M-am uitat uluita spre cos, neintelegand. Apoi m-au apucat niste nervi…As fi vrut sa-i dau o replica zdrobitoare, acida, plina de inteles si intelepciune, dar toate gandurile, vorbele, ideile inteligente s-au refugiat in cele mai intunecate cotloane ale mintii si mi-a fost imposibil sa le mai gasesc. Drept pentru care mi-am luat cosul, cu tot cu telinele inutile, si am parasit, teatral, perimetrul umilintei. M-am refugiat prin alte raioane incercand sa-mi reglez respiratia si bataile nefiresti ale inimii. Bineinteles, telinele au mers cu mine acasa, reprezentand singura satisfactie a „facerii de bine”.

Aventura nr 2. Nic, filiala Cotroceni. Paranteza: din cauza comertului haotic desfasurat pe doua din laturile sale, a cersetoriei care prospera gratie generozitatii sufletului nobil, milos de Cotroceni, supermarketul e strabatut adesea de tot felul de indivizi cu priviri ratacite, insotiti de plase interminabile, infofoliti in zdrente care emana mirosuri ametitoare ce taie pana si cea mai naprasnica pofta de mancare. Pe cei mai multi ii stiu din vedere. Ca sa-si capete leutii, pastreaza distanta si stau cuminti, umili, asemeni maidanezilor care se prabusesesc, ghiftuiti, la intrarea in supermarket, stiind ca le va veni randul la un moment dat.

Si totusi…Tocmai achitasem cumparaturile. Alexandra era in fata mea, la 20-30 cm. La casa alaturata o matahala de sex feminin din categoria mai sus mentionata achita „o jumatate”. Bolborosea niste aiureli.  Am remarcat cum pupilele Alexandrei incep sa se dilate. Brusc, am auzit si zicea dihania naclaita: „Ce te uiti asa la mine? Poate iti trag una peste ochii aia!”. Ingrozit, copilul s-a refugiat in spatele meu. Cu speranta in suflet ca vorbele nu-i erau totusi adresate, am intrebat-o: „Tie ti-a zis?”. „Da”. Am cantarit rapid situatia: un scandal la fata locului, cu 112, cu politie, cu martori, cu vorbe grele ar fi fost cea mai proasta varianta posibila. Copilul nu ar mai fi uitat niciodata incidentul…Pe cand filosofam eu asa, huiduma a emis cea mai tare replica din istoria Nic-ului: „Racheta nucleara ce esti!”. A mai zis ceva despre OZN-uri, atacuri extraterestre, dar n-am mai fost capabila sa asimilez… M-a lovit un ras isteric, sub privirile contrariate ale copilului care gandea, probabil, „mama e mai nebuna decat nebuna care m-a amenintat cu bataia”. M-a intrebat incontinuu pana la masina: „De ce razi? De ce razi? De ce razi?”. Apoi, enervata: „Tie chiar nu-ti pasa?”. „Ba da, mai mult decat iti imaginezi tu. Femeia e nebuna. Dar a avut o strafulgerare de geniu. Tu, uneori, chiar semeni cu o racheta nucleara”.

Incidentul s-a petrecut la inceputul verii. Alexandra l-a uitat, chiar daca o mai sicanez spunandu-i  „racheta nucleara” atunci cand isi imprastie hainele prin casa, cand pretinde ca uita sa puna jucariile la loc, cand haosul din sertarul cu carti si caiete se prelungeste peste masura.

, , , , , ,

Lasă un comentariu

Secvente dintr-un univers mai mic

„Prezicatoarea” insetata a fost imortalizata de bulgarul Radoslav Radoslavov Valkov, in gradina casei sale, in timp ce sorbea roua unui fir de iarba. Ea i-a adus fotografului sau (in varsta de numai 20 de ani) titlul de Tanarul Fotograf de Mediu al Anului (intr-o traducere aproximativa).

„Maternitatea”, finalista la categoria Underwater, surprinde mormanele de oua depuse de broaste pe fundul unui lac de sezon dintr-o regiune muntoasa a Ungariei.

Colibri fata-n fata cu un sarpe pe masura ei. Cea mai spectaculoasa din umilul meu punct de vedere….

Sursa foto: telegraph.co.uk

1 comentariu

%d blogeri au apreciat asta: