Posts Tagged Sinaia

La mormantul lui ARSENIE BOCA. Parintele a lasat cu limba de moarte ca nimeni sa nu se atinga de osemintele lui „pana la a doua venire a lui Hristos”

21 de ani de la moartea Parintelui

Sfantul Ardealului, Soarele si Luna ortodoxiei romanesti, s-a stins la 28 noiembrie 1989 in chilia sa de la metocul manastirii Prislop (asezamant din orasul Sinaia). Oficial, decesul Parintelui a survenit in urma unor probleme de sanatate, dar cauzele mortii sale sunt inca invaluite in mister.

Se spune ca Parintele ar fi fost chemat de Ceausescu cu cateva luni de zile inainte de moarte si i-ar fi spus acestuia: „Vezi ce faci, ca nu este bine, da-le mancare la oameni, da-le libertate, ca nu e bine”. Dupa ce a iesit de acolo, l-a urmarit Securitatea si la iesirea din Bucuresti au fost somati sa se opreasca. Soferul nu voia, dar Parintele i-a spus: „Opreste, ca te impusca, te omoara, si tu ai copii. Pe mine o sa ma maltrateze, dar de mine nu ramane nimic in urma”. Si atunci soferul a oprit. Au venit doi securisti, l-au scos din masina, l-au mutat intr-o alta, ulterior fiind predat fara suflare maicutelor la Sinaia, conform marturiilor aparute dupa caderea comunismului. Cum a decurs maltratarea parintelui nu se stie exact, dar cu siguranta a fost supus unor torturi ingrozitoare, spune Dan Lucinescu in cartea sa “Parintele Arsenie Boca, un sfant al zilelor noastre”. “Degetele mainilor i-au fost distruse. Aratatorul de la mana dreapta a fost singurul scos din patrafir, in sicriul Parintelui, pentru a fi sarutat. In mod normal, mai ales in cazul unui duhovnic atat de iubit de credinciosii lui, se scoate intreaga mana. Pe figura Parintelui, al carui corp era asezat in sicriu, la Manastirea Prislop unde a fost ingropat, se vedeau pe pometii obrazului arsuri circulare, in diametru de cca doi cm, iar pielea fetei avea urmele unor traumatisme” (sursa citata).

Inmormantarea a avut loc pe 4 decembrie 1989. Parintele era imbracat in haine preotesti, vesminte pe care nu le mai purtase din 1959, cand i s-au inscenat niste nereguli financiare pentru a fi scos din monahism si indepartat de la altar. Ucenicul sau, Presfintitul Daniil Stoenescu, acum episcop in Varsetul Voivodinei (Serbia), isi aminteste ca la ultima lor intalnire de la Prislop, din decembrie 1988, Parintele a plans si a profetit: „Imi pare rau pentru voi. Frica e de la diavol… Imi pare rau pentru voi. Vor cadea multi dintre cei alesi. Va vor pune impozite, taxe si alte dari. Nu veti mai putea fi sfinti… Acum nu mai e timpul sfintilor. Acum începe timpul mucenicilor”. Dar Parintele continua sa ne vorbeasca prin profetiile si predicile scrise pe zidurile bisericutei Sfantul Nicolae de la Draganescu. Tot acolo se afla si profetirea mortii domniei sale, atat de subtil (si totusi atat de limpede) formulata prin zugravirea mortii martirice a Sfantului Stefan cel Nou, praznuit tot la 28 noiembrie si al carui destin semana izbitor cu cel al lui Arsenie Boca.

Lacrimi si sfinti la Manastirea Prislop

SORIN PREDA, Formula AS (un reportaj superb scris in 2009, cand s-au implinit doua decenii de la moartea Parintelui)

Exista o zi aparte de sfarsit de noiembrie, cand Tara Hategului se trezeste mai devreme ca de obicei, in tanguirea unor clopote ce cheama parca toata suflarea Ardealului la parastasul parintelui Arsenie Boca. Exista o zi anume in an, cand toate drumurile Hategului se astern grabite spre Prislop, umplandu-se de o mare nesfarsita de oameni si flori. Pe 28 noiembrie, la Prislop, florile sunt biletul de intrare in manastire si semnul de recunoastere intre pelerini. Pe 28 noiembrie, irisii imperiali, daliile galbene si craciunitele imprejmuiesc mormantul parintelui, ca un acoperamant de lacrimi multicolore – acoperamant delicat si plin de scanteieri tomnatice, asa cum era odata chipul transfigurat in rugaciune al celui numit inca din timpul vietii „sfant” si „duhovnic al Ardealului” – parintele Arsenie Boca.

 O apasare pe umar

Inca inainte de a ajunge la Prislop si de a patrunde pe portile deschise solemn, ca o Psaltire, am simtit deodata o apasare asternuta bland pe umarul meu; am simtit ceea ce multi pelerini dau marturie ca simt: prezenta si ocrotirea nevazuta, abia perceptibila, a parintelui – ajutorul si rugaciunea sa. Nu stiu cum am razbit prin multimea adunata in jurul soborului de preoti, pentru a asculta slujba de pomenire si cuvantul Prea Sfintitului Daniil – vechi si incercat ucenic testamentar al parintelui. Nu stiu cum am strabatut drumul pana la cimitirul din deal si cine mi-a condus pasii.

Stiu doar ca la mormantul parintelui m-am cutremurat, ochii mi s-au umezit de lacrimi si o sfiiciune lina si curata m-a stapanit un timp, sub privirile deloc mirate ale pelerinilor care vegheasera crucea ieromonahului Arsenie toata noaptea, de-a dreptul sub cerul liber.

La sfarsit de noiembrie, de ziua parintelui, la Prislop se petrec lucruri ciudate si minunate in acelasi timp. Cateodata, pe scoarta unor copaci apare semnul crucii; cateodata, o lumina alb aurie te insoteste pana la pestera Sfantului Ioan de la Prislop, iar bradul din fata bisericii se umple, uneori, de parelnice globuri stralucitor transparente, spre uimirea si cutremurul credinciosilor adunati la slujba. De ziua parintelui, cu precizia unui ceasornic stelar, se mai petrec doua lucruri, pe care cei mai vechi pelerini le traiesc aievea, de fiecare data: pe 28 noiembrie, vremea se indulceste negresit (fie ca e deja zapada sau ploaie indesita dusmanos cu moina), iar drumul pana la manastire se arata atat de usor si fara poticnire, incat toti credinciosii dau marturie ca, de fapt, nu au calatorit pe osteneala picioarelor lor, ci intr-un zbor neobisnuit, in chiar causul palmelor sfintite si ocrotitoare ale parintelui.

Citește în continuare »

, , , , , , , , , , , , , , ,

139 comentarii

Hop si ursul!

L-am vazut o singura data, intr-o seara in care vantul batea de la est. Mi s-a parut timid, introvertit, dar pe deplin multumit cu meniul promovat de actualul guvern: biscuiti muscati, cotoare de fructe si legume, sandivsuri incepute, putin expirate si aruncate pe geamul masinii. Tigari, cafea si turisti… poate mai la primavara cand o sa se accelereze cresterea economica.

Dupa ce mai multi colegi recalcitranti au fost mutati pe motiv ca stricau imaginea Sinaii in lume pipaind turiste si scotand limba la copiii plimbati in carucioare pe carari de munte, cei doi-trei ursi scapati de ochiul vigilent al silvicultorilor si-au modificat radical stilul de viata: duminica participa la Sfanta Liturghie, la Schitul Sfanta Ana, aflat la cinci minute de mers pe jos de la Cota 1400; se spovedesc, se impartasesc si tin toate posturile de peste an; ciugulesc cate ceva si se retrag discret in vagaunile lor. La sosea nu mai ies decat rar, mai mult de curiozitate sa vada cu ce masini mai circula turistii, ce arme se mai poarta, daca s-a remaniat sau nu guvernul, etc. Cu foamea s-au obisnuit…caci daca te culci cu stomacul gol, dimineata nu prea ai pofta de mancare…

, ,

2 comentarii

Sinaia, frumoasa noastra neingrijita

Primele mele iubiri au fost Pelesul si Pelisorul. Treptat am inceput sa cunosc si orasul bucata cu bucata, sa-i stiu bine culorile, mirosurile, tacerile si zgomotele in toate cele patru anotimpuri. Cartierul Furnica si impunatoarele sale vile interbelice, manastirea, parcul, piata in care gaseai camasi barbatesti Guy Laroche (probabil contrafacute, dar care aratau impecabil), librariile inguste, dar intesate cu carti, drumurile prin padurile pe unde brazi isi murmura eternitatea iar izvoarele isi preling apele cantatoare catre alte ape.

Sinaia a devenit un refugiu accesibil si datorita reducerilor, la cazare, de 70-85% de care beneficiam ca ziarist. Apoi o vreme n-am mai fost….

Am revenit dupa aproape doi ani. Nu s-au schimbat prea multe. Ochiul meu de turist impartial s-a bucurat de multa frumusete, dar a sesizat si mici imperfectiuni, discutabile, de altfel.

Centrul are acelasi aspect prafuit, decolorat, al unui orasel oarecare de provincie. Miroase a foietaje. Lumea se plimba agale brat la brat, rontaind Fornetti, popcorn, seminte de floare si tragand adanc in piept gaze de esapamant. Femeile sunt date cu ruj si poarta colanti trei sferturi accesorizati cu inele si cercei grei din aur turcesc de 14 carate; barbatii bermude sau pantaloni de trening cu vedere la glezne. Nici urma insa de indienii din Anzi care vorbeau perfect limba noastra materna si faceau playback in fata magazinului universal. La libraria de langa piata acelasi indivind barbos, usor absent, al carui iz de transpiratie te acompaniaza insistent printre rafturile cu carti. Nu prea il preocupa ce se intampla in jurul lui, dar daca o persoana putin interesata sa achizitioneze ceva – cum ar fi un copil de exemplu – il scoate din toropeala lui, se enerveaza:

Copilul: „Nenea, nenea, cat costa masinuta din vitrina?”

Nenea: „Dar tu buna-ziua nu stii sa spui?”

Copilul: „Buna ziua! Puteti sa-mi spuneti cat costa masinuta?”

Nenea”: „Care, ma? Aia?! Hai, da-i drumul de aici, ca n-ai bani s-o cumperi!”

Paginile meniurilor unora din restaurantele centrale iti ofera si ele o lectura interesanta, pe care o executi chiar de mai multe ori pentru a te convinge ca ai citit cu atentie. In cazul de fata, pizzeria Irish House:

Parcarea e ceva mai scumpa decat la Bucuresti – 3 lei pe langa parc, 5 la Peles iar la Cota 1400 chiar 9 roni.

Dar masina mai mult te incurca decat te ajuta….Doar pe doua-trei din strazile importante este posibil sofatul fara peripetii. In rest, mai sigur, mai economic, mai sanatos e mersul pe jos! Asfaltul din cartierul Cumpatu (unde se afla si Casa memoriala George Enescu) s-a topit odata cu zapezile iernii lasand in urma doar gropi, denivelari, hauri in fata carora autoturismul pur si simplu paralizeaza de frica. Straduta in panta pe care se afla si vila domnului Cornel Nistorescu e inundata de apele curate ca lacrima ale unui izvor care se prelinge netulburat de pe versantul din apropiere.

Altfel, primarul Vlad Oprea e mai fericit ca niciodata. Vrea sa se aseze la casa lui. Dar mireasa sa nu e pe placul sinaienilor care i-au si gasit un mic cu(s)ur – cica ar fi barbat. Cel putin asa umbla barfa pe aleile parcului, pe sub tiroliana la care copiii asteptau cuminti la rand iar parintii plateau resemnati 10 roni/datul pe franghie.

In rest, e liniste. Ursii, care scotoceau seara prin gunoie si bagau spaima in turistele mai slabe de inger, au fost adunati si mutati disciplinar in alte zone ale patriei mai putin frecventate de oaspeti de peste hotare. Telegondola roz-bombon, culoarea in care viseaza primarul, urca si coboara agale peste varfuri brazilor usor excitati de acest perpetuu du-te vino.

Seara, muzica orasului se aude de departe. Iar oamenii se opresc in loc s-o asculte. Se canta in parc:

Si la Casino, la un nivel mult mai inalt in cadrul Festivalului International Enescu si Muzica Lumii. L-am ascultat si aplaudat frenetic pe Andrei Licaret, fiul pianistului si organistului Nicolae Licaret.

Ne-a placut foarte tare si Ansamblul Violoncellissimo:

Sub privirile contrariate ale unor femei de serviciu, am hoinarit prin salile tulburatoare ale Casinoului si, impresionati, coplesiti, ne-am lasat tarati intr-un vis care se infiripa la inceput de crepuscul cu reflexe argintii.

***

Noaptea alunga orice urma a temperaturii ridicate din zilele incinse de vara. Atunci se simte cel mai bine rispa de arome pe care o presara florile de padure, pe aleile de la Peles. Cine stie, poate ele mai trag nadejde ca miresmele lor suave, neprihanite, vor mai inspira candva o Carmen Sylva sau poate pe una din tinerele domnisoare de onoare ale Elisabetei de Wied indragostita profund de tanarul print, mostenitorul coroanei, sortit insa alteia

Intotdeauna mi-e bine la Sinaia, mai bine decat in orice alta parte in care am fost vreodata. Acolo ma simt ca intr-un basm parfumat care vine din trecut, ma leagana si ma dezleaga de prezent….

, , , , , , , ,

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: