Posts Tagged Arsenie Boca

La mormantul lui ARSENIE BOCA. Parintele a lasat cu limba de moarte ca nimeni sa nu se atinga de osemintele lui „pana la a doua venire a lui Hristos”

21 de ani de la moartea Parintelui

Sfantul Ardealului, Soarele si Luna ortodoxiei romanesti, s-a stins la 28 noiembrie 1989 in chilia sa de la metocul manastirii Prislop (asezamant din orasul Sinaia). Oficial, decesul Parintelui a survenit in urma unor probleme de sanatate, dar cauzele mortii sale sunt inca invaluite in mister.

Se spune ca Parintele ar fi fost chemat de Ceausescu cu cateva luni de zile inainte de moarte si i-ar fi spus acestuia: „Vezi ce faci, ca nu este bine, da-le mancare la oameni, da-le libertate, ca nu e bine”. Dupa ce a iesit de acolo, l-a urmarit Securitatea si la iesirea din Bucuresti au fost somati sa se opreasca. Soferul nu voia, dar Parintele i-a spus: „Opreste, ca te impusca, te omoara, si tu ai copii. Pe mine o sa ma maltrateze, dar de mine nu ramane nimic in urma”. Si atunci soferul a oprit. Au venit doi securisti, l-au scos din masina, l-au mutat intr-o alta, ulterior fiind predat fara suflare maicutelor la Sinaia, conform marturiilor aparute dupa caderea comunismului. Cum a decurs maltratarea parintelui nu se stie exact, dar cu siguranta a fost supus unor torturi ingrozitoare, spune Dan Lucinescu in cartea sa “Parintele Arsenie Boca, un sfant al zilelor noastre”. “Degetele mainilor i-au fost distruse. Aratatorul de la mana dreapta a fost singurul scos din patrafir, in sicriul Parintelui, pentru a fi sarutat. In mod normal, mai ales in cazul unui duhovnic atat de iubit de credinciosii lui, se scoate intreaga mana. Pe figura Parintelui, al carui corp era asezat in sicriu, la Manastirea Prislop unde a fost ingropat, se vedeau pe pometii obrazului arsuri circulare, in diametru de cca doi cm, iar pielea fetei avea urmele unor traumatisme” (sursa citata).

Inmormantarea a avut loc pe 4 decembrie 1989. Parintele era imbracat in haine preotesti, vesminte pe care nu le mai purtase din 1959, cand i s-au inscenat niste nereguli financiare pentru a fi scos din monahism si indepartat de la altar. Ucenicul sau, Presfintitul Daniil Stoenescu, acum episcop in Varsetul Voivodinei (Serbia), isi aminteste ca la ultima lor intalnire de la Prislop, din decembrie 1988, Parintele a plans si a profetit: „Imi pare rau pentru voi. Frica e de la diavol… Imi pare rau pentru voi. Vor cadea multi dintre cei alesi. Va vor pune impozite, taxe si alte dari. Nu veti mai putea fi sfinti… Acum nu mai e timpul sfintilor. Acum începe timpul mucenicilor”. Dar Parintele continua sa ne vorbeasca prin profetiile si predicile scrise pe zidurile bisericutei Sfantul Nicolae de la Draganescu. Tot acolo se afla si profetirea mortii domniei sale, atat de subtil (si totusi atat de limpede) formulata prin zugravirea mortii martirice a Sfantului Stefan cel Nou, praznuit tot la 28 noiembrie si al carui destin semana izbitor cu cel al lui Arsenie Boca.

Lacrimi si sfinti la Manastirea Prislop

SORIN PREDA, Formula AS (un reportaj superb scris in 2009, cand s-au implinit doua decenii de la moartea Parintelui)

Exista o zi aparte de sfarsit de noiembrie, cand Tara Hategului se trezeste mai devreme ca de obicei, in tanguirea unor clopote ce cheama parca toata suflarea Ardealului la parastasul parintelui Arsenie Boca. Exista o zi anume in an, cand toate drumurile Hategului se astern grabite spre Prislop, umplandu-se de o mare nesfarsita de oameni si flori. Pe 28 noiembrie, la Prislop, florile sunt biletul de intrare in manastire si semnul de recunoastere intre pelerini. Pe 28 noiembrie, irisii imperiali, daliile galbene si craciunitele imprejmuiesc mormantul parintelui, ca un acoperamant de lacrimi multicolore – acoperamant delicat si plin de scanteieri tomnatice, asa cum era odata chipul transfigurat in rugaciune al celui numit inca din timpul vietii „sfant” si „duhovnic al Ardealului” – parintele Arsenie Boca.

 O apasare pe umar

Inca inainte de a ajunge la Prislop si de a patrunde pe portile deschise solemn, ca o Psaltire, am simtit deodata o apasare asternuta bland pe umarul meu; am simtit ceea ce multi pelerini dau marturie ca simt: prezenta si ocrotirea nevazuta, abia perceptibila, a parintelui – ajutorul si rugaciunea sa. Nu stiu cum am razbit prin multimea adunata in jurul soborului de preoti, pentru a asculta slujba de pomenire si cuvantul Prea Sfintitului Daniil – vechi si incercat ucenic testamentar al parintelui. Nu stiu cum am strabatut drumul pana la cimitirul din deal si cine mi-a condus pasii.

Stiu doar ca la mormantul parintelui m-am cutremurat, ochii mi s-au umezit de lacrimi si o sfiiciune lina si curata m-a stapanit un timp, sub privirile deloc mirate ale pelerinilor care vegheasera crucea ieromonahului Arsenie toata noaptea, de-a dreptul sub cerul liber.

La sfarsit de noiembrie, de ziua parintelui, la Prislop se petrec lucruri ciudate si minunate in acelasi timp. Cateodata, pe scoarta unor copaci apare semnul crucii; cateodata, o lumina alb aurie te insoteste pana la pestera Sfantului Ioan de la Prislop, iar bradul din fata bisericii se umple, uneori, de parelnice globuri stralucitor transparente, spre uimirea si cutremurul credinciosilor adunati la slujba. De ziua parintelui, cu precizia unui ceasornic stelar, se mai petrec doua lucruri, pe care cei mai vechi pelerini le traiesc aievea, de fiecare data: pe 28 noiembrie, vremea se indulceste negresit (fie ca e deja zapada sau ploaie indesita dusmanos cu moina), iar drumul pana la manastire se arata atat de usor si fara poticnire, incat toti credinciosii dau marturie ca, de fapt, nu au calatorit pe osteneala picioarelor lor, ci intr-un zbor neobisnuit, in chiar causul palmelor sfintite si ocrotitoare ale parintelui.

Citește restul acestei intrări »

Anunțuri

, , , , , , , , , , , , , , ,

139 comentarii

Portretul lui Iisus. Inregistrare audio Arsenie Boca

Asculta:

m4-Portretul lui Iisus

„Este de statura mijlocie, fata lui plina de buna, si tradeaza o demnitate inaltatoare, astfel privind la el te cuprind fara sa vrei simtaminte pline de teama, dar si de iubire. Parul lui pana la urechi are culoarea nucilor mai coapte si de acolo pana la umar este de culoare deschisa, blonda, stralucitoare. Il poarta dupa datina nazarinenilor, cu cararea la mijloc. Fruntea neteda, fata fara incretituri si pete, barba de culoarea parului, capului,  creata, dar nu prea lunga si impartita la mijloc. Privirea este serioasa si are puterea razelor soarelui. Nimeni nu-l poate privi drept in ochi”.

Sursa: http://www.manastireabrancoveanu.ro/arsenie.php

,

4 comentarii

Centenar Arsenie Boca. Victor Roncea publica un document senzational!

Autobiografia olografa a parintelui Arsenie Boca data in fata organelor Sigurantei, in luna iulie 1945, la Ramnicu-Valcea.

Continuarea la 100 de ani de la nasterea Sfantului Ardealului, Arsenie Boca. Autobiografia Parintelui data in fata organelor politiei comuniste la 17.07.1945. DOCUMENT CNSAS

,

3 comentarii

O suta de ani de la nasterea lui Arsenie Boca

Miercuri, 29 septembrie 2010, se implinesc 100 de ani de la nasterea celui pe care multi il considera, chiar si in absenta unei canonizari oficiale, Sfantul Ardealului.

La doar cativa kilometri de asa-numitul “Panteon al Motilor” de la Tebea, pe 29 septembrie 1910 a venit pe lume Zian Boca, in comuna Vata de Sus. Pe cand era insarcinata, mama sa, Cristina, a visat ca are in pantece soarele si luna. Si, intr-un fel asa a fost. Arsenie Boca a fost soarele si luna Ortodoxiei romanesti, in momente grele, de mare cumpana. A fost, cum frumos si drept il numea parintele Dumitru Staniloae, “ctitor de frunte al Filocaliei romanesti”. S-au scris multe randuri frumoase despre tulburatoarea sa viata. Vezi aici. Si aici.

Arsenie Boca in viata mea

L-am intalnit pe parintele Arsenie, in urma cu vreo patru ani, intr-o aglomeratie de nedescris. Ma astepta pe drumul ce duce la Manastirea Brancoveanu. Era de Sf. Ilie, pe 20 iulie. Luase forma unor carti si sedea cumintel pe o taraba, alaturi de care se vindeau pufuleti, acadele si seminte.

In mirosul ametitor de mici care insotea credinciosii pana la intrarea in curtea manastireasca, pe cand ma intrebam ce caut acolo in multimea aceea care ma sufoca, imi respira tot aerul, mi-a incoltit in cap un gand, venit ca o soapta indepartata. “Trebuie sa cumpar ceva, trebuie sa cumpar ceva”, imi tot repetam, uitandu-ma in jur sa-mi dau seama ce anume. Am descoperit ca ma aflam in mijlocul unui ocean de carti. Erau sute, poate mii, mese, tarabe intregi cu carti. Arsenie Boca, Arsenie Boca, Arsenie Boca, Arsenie Boca, Arsenie BocaArsenie Boca peste tot iar eu nu auzisem in viata mea de el. Cand se scrisesera toate aceste carti si de ce? Cine este acest Arsenie Boca a carui uitatura ma cam inspaimanta?

De ce am cumparat doua carti, desi privirea lui m-a oprit vreme de patru ani sa le deschid? (Pentru ca imediat ce am ajuns acasa, zicandu-mi “Arsenie Boca, regret, dar nu cred ca ne vom cunoaste in aceasta viata”, le-am pus undeva in biblioteca, cat mai in spate, sa nu le mai vad, sa uit de ele, de acei ochi care frigeau, ardeau ceva in mine.)

Un reportaj miraculos, cum numai fostul meu profesor Sorin Preda poate sa scrie, m-a trimis la Draganescu, in primavara aceasta, in a doua zi de Pasti. Vezi aici.

M-am uitat la picturi, m-am plimbat prin curte, prin cimitirul de langa biserica, am vorbit cu cativa oameni, m-am uitat din nou la picturi, am ascultat predica parintelui paroh Lucian Razvan Petcu, m-am uitat din nou la picturi, am cumparat o fotografie alb-negru cu Arsenie Boca, m-am uitat din nou la picturi si am ramas asa privind pana s-a golit biserica de oameni. Ce Dumnezeu e aici? Cum poate cineva sa picteze asa? Ce trebuie sa vadem? Ce trebuie sa intelegem? Am dat sa scriu ce am simtit, ce credeam eu ca am vazut acolo, dar cu fiecare cuvant se nastea o noua intrebare, o noua mirare. Pentru ca, de fapt, peretii aceia de la Draganescu nu voiau sa-mi vorbeasca. Asadar, venise timpul sa infrunt privirea lui Arsenie Boca, sa-l las sa se uite in sufletul meu, sa ma certe, sa ma ierte si sa-mi arate. Mi-a spus exact cat trebuia sa stiu acum.Vezi aici. Si inca ma aflu abia la inceput…

Arsenie Boca mi-a dezvaluit apoi o taina pe care o cunosc deja toti cei ce-l iubesc si-l cauta: nu a plecat niciodata cu adevarat dintre noi. Si ne pandeste pe fiecare, pe cate un drum. Daca-l intalniti, nu-l prigoniti in bezna unui dulap cu carti sau in alte dulapuri! Lasati-l sa va arate Imparatia lui HRISTOS!

Viziteaza si site-ul Manastirii Brancoveanu:

http://www.manastireabrancoveanu.ro/arsenie.php

Si roncea.ro pentru Moartea martirica a Părintelui Arsenie Boca (1910-1989) – un adevăr ascuns. Cine l-a chinuit pe Parinte inainte de moarte? 100 de ani de la nasterea Sfantului Ardealului, miercuri, 29 septembrie. Strambul Streza la Centenarul de la Sambata

, , , , , ,

6 comentarii

Arsenie Boca ne-a pictat pe toti la Draganescu

Am fost la Draganescu, in bisericuta Sfantul Ierarh Nicolae ai carei pereti poarta, cu simplitate si modestie, cutremuratoartea marturie de credinta, profetiile si indemnurile fierbinti ale lui Arsenie Boca, considerat de multi cel mai mare duhovnic ortodox al secolului trecut. Insa dincolo de ceea ce ar putea sa fie mesaje profetice (un telefon mobil, zgarie nori in flacari, sateliti si navete spatiale), subtil strecurate in pictura care te nauceste, te copleseste si iti ramane agatata de ganduri, Arsenie Boca ne-a vazut, cu mai bine de trei decenii in urma, pe toti, ne-a identificat cu acuratete infricosatoare preocuparile marunte, imortalizandu-le in tempera lui calauzita de vise si viziuni. Ne-a vazut limpede departarea de Dumnezeu, suficienta, indiferenta, potentialul distructiv, orgoliile agresive, patimile inutile.

 Precizare: Textul de mai jos reflecta impresii personale. L-am inceput in urma cu cinci luni si mi-a fost imposibil sa-l finalizez pana nu am cercetat cu sufletul si mintea urmele trecerii marelui duhovnic pe acest pamant, pana nu am inteles ca parintele Arsenie Boca le ghideaza pasii catre el doar celor care il cauta cu adevarat. M-am cutremurat de nenumarate ori pe parcursul acestor cautari cand am realizat cat de superficiala fusese abordarea mea initiala si nici acum nu sunt foarte convinsa ca am depasit acea etapa.

 Un soare astenic, vlaguit de forta dupa o iarna indecent de lunga, amagea strada Abatorului din Draganescu. Singurele fiinte vii care se miscau in peisajul amortit al celei de-a doua dimineti de Pasti erau o batranica incovoiata al carei mers greoi se poticnea in fustele negre suprapuse si un pui de mata ce salta jucaus prin iarba abia nascuta de pe marginea drumului.

Curtea spatioasa a bisericii, jumatate verde, aglomerata de copaci si cruci, jumatate cu aspect de teren viran, nu era strabatuta de niciun fior de miscare. Farama de caldura ii anesteziase profund pe cei cinci-sase caini, pazitori ai bisericii. Doar vocea clara a preotului purtata de doua difuzoare mititele pe deasupra mormintelor din cimitir scutura din cand in cand toropeala matinala de pe malul imensului lac de acumulare al Argesului. Din strada, biserica, partial mascata de brazi inalti aliniati de-a lungul aleii principale, nu se distinge prea clar. Pare o bisericuta de tara. Are schele de jur imprejur si nimic nu dezvaluie ca acesta ar fi locul despre care vorbeste o lume intreaga, locul care ascunde profetiile pe care mii si mii de oameni vin, an dupa an, sa le cerceteze, sa le patrunda sensurile zugravite din gandurile, viziunile si visele celui mai mare duhovnic al Ardealului.

 

Intrarea e ingusta, zidita parca intentionat asa ca sa nu lase sa alunece afara aerul usor caldut, in care se amesteca intr-o armonie stranie, imemoriala, miasme bisericesti dulcege si mirosuri aspre emanate de hainele enoriasilor, spalate cu sapunuri de casa si pastrate in dulapuri captusite cu naftalina.

Vegheata de frescele a caror densitate imagistica ametitoare “te loveste” de indata ce ai pasit in pronaos se roaga in a doua zi de Pasti comunitatea locala. Sunt femei trecute de prima tinerete si o mana de barbati care se straduiesc cumva sa acopere cu vocile lor puternice, bubuitoare, corul de glasuri subtirele ale enoriaselor dominante din punct de vedere numeric.

Parintele paroh e intors cu spatele si citeste usor aplecat. Statura sa olimpiana umple altarul care mi se pare astfel destul de ingust. Cand iese in fata credinciosilor pare ca sprijina pe umerii sai catapeteasma fragila, delicata, frumos zugravita. Invaluie comunitatea cu priviri usor obosite, dar blande, pline de bunavointa. Iscodeste pesemne ravna enoriasilor sai, dar si strainii intarziati care sosesc unul cate unul si se asaza stingheri mai intr-o parte. E din ce in ce mai multa lume in biserica, dar pe pereti e si mai multa. Pare cumva mai vie, mai dinamica decat ceata ce ingana “Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, milueste-ne pre noi”.

 ***

Istoria crestinatatii aluneca incet pe langa mine, aud pruncul Iisus cum creste, pe Maica Sfanta cum ii murmura duioase cantece de leagan (sau poate Pruncul ii canta Maicii Sale), vorbele soptite de ucenici la Cina cea de Taina, pe Sfantul Petru care le cere calailor sai sa fie rastignit cu capul in jos, disting farame din Imparatia lui Dumnezeu, vad Sfantul Duh cum se pogoara asupra ucenicilor, cete de sfinti, de ingeri luminandu-ne drumul prin bezna milenara si, brusc, un strigat imi bubuie in urechi: “Sa nu credeti ca veti intra dupa moarte in imparatia in care n-ati trait de pe pamant!”. E o antiteza izbitoare intre natura umana, instabila, nesigura, mereu pe marginea prapastiei, si chemarea divina “Veniti la Mine”, ca o ruga fierbinte, cutremuratoare zugravire de chipuri ceresti imaculate si fete schimonosite de preocupari efemere, imponderabilitate divina si rigiditate umana.

Undeva in dreapta, cam cu un metru- un metru jumatate inainte de strana, pe o bucata de zid cat o oglinda de perete e zugravit omul contemporan la apogeul arogantei sale. Alaturi ii sta femeia care-i desavarseste statutul de fiinta patrunsa de superioritatea sa. Vorbeste la telefon, are fruntea strabatuta de ganduri esentiale, iar dupa ce a “dobandit lumea toata”, este in cautarea unei locuinte pe alte planete, avertizand sec ca nu-l mai preocupa dobandirea vesniciei.

 ***

E un freamat tulburator pe zidurile acelea, pe care timpul alearga neobosit inainte si inapoi, se contracta si se dilata. E cald, e frig, bate un vant inghetat si arde un soare fierbinte, e noapte si zi in acelasi timp, dimineata si seara, miez de zi si de noapte, viitorul a devenit trecut iar prezentul o mlastina puturoasa care miroase a moarte. Si totusi e atata adiere de viata, atata lumina, o certitudine de o varsta cu Universul, o vesnicie din care suntem chemati toti sa gustam.

Din partea stanga a pronaosului se inalta Hristosul cel ridicat din mormant, translucid, diafan, intr-o sublima atitudine de biruinta, degajand lumina si eliberand, din ghearele mortii, eternitatea. Din bolta altarului vegheaza Puritatea insasi: Maica Domnului cu Pruncul, cu priviri de o limpezime dezarmanta, care magnetizeaza, infioara si topeste ghetarele din inimi.

Peretii aceia de la Draganescu, strabatuti de crapaturi fine prin care se evapora, discret, tristetea duhovnicului caruia i se rapise dreptul de a mai imbraca haina preoteasca, sunt file desprinse din Cartea Vietii pe care Arsenie Boca a buchisit-o atent, cu rabdare, smerenie si intelegere profunda, intreaga sa viata. “Predicile fierbinti” (Nichifor Crainic), pictate in culorile biruintei vietii asupra mortii, a binelui asupra raului, releva o viziune profetica, misiunea apostolica, dar si venirea deloc intamplatoare a lui Arsenie Boca in mijlocul cetei care si-a pierdut busola, decenta, adevarurile. A venit sa ne mustre si sa ne dea o strop de speranta: “Bucurati-va caci numele voastre sunt scrise in ceruri”.

 “Parintele Arsenie a spus ca putea sa fie oriunde in lumea asta, dar l-a randuit Dumnezeu la noi, la romani, pentru rugaciunile martirilor Brancoveni. Mantuitorul i-a spus sa fie pictor de suflete, sa picteze in inimile oamenilor credinta, sa faca din oameni icoane vii”. (Marturii din tara Fagarasului despre parintele Arsenie Boca)

Citeste si O suta de ani de la nasterea lui Arsenie Boca

 Multumesc generosului meu prieten Victor Roncea care mi-a pus la dispozitie, din arhiva personala, fotografiile de interior. Sa ne bucuram cu totii de ele!

 

Scrisoarea de mai jos a fost expediata de Nichifor Crainic ucenicului său spiritual Părintele Arsenia Boca după întâlnirea de câteva ceasuri pe care au avut-o în toamna anului 1971, în biserica din satul Drăgănescu din Bucureşti, pe care Părintele a pictat-o vreme de 15 ani, incepand cu 1968.

Nichifor Crainic:

Iubite părinte Arsenie,

A fost o vreme când te-am ştiut pictor de suflete după modelul Domnului nostru Iisus Hristos. Ce vreme înălţătoare când toată ţara lui Avram Iancu se mişca în pelerinaj, cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir! O fi fost aşa de la Dumnezeu ca toată acea bulboană spirituală uriaşă să se desumfle la comandă ca şi cum n-ar fi fost?

Ceea ce am admirat la Sfinţia Ta e că nu te-ai lăsat. Din zugrav de suflete, fericite să se modeleze după Domnul tuturor, iată-te zugrav de biserici, adică al celor ce poartă pe chipurile cuvioase reflexul desăvârşirii Fiului lui Dumnezeu. E o mare mângâiere, acum când nu mai ai prilejul să desăvârşeşti pe aspiranţi, să poţi mângâia cu penelul pe cei desăvârşiţi pentru a-i da pildă pe zidurile sacre.

Mica biserică de la Drăgănescu are norocul să simtă pe zidurile ei zugrăvite predicile fierbinţi, pe care miile de oameni le ascultau la Sâmbăta de Sus.

E o pictură nouă ca şi predica de atunci.

Nimic întunecat în această primăvară care îmbracă cu plai înflorit bolţile bisericii. E o lumină de tonuri deschise către lume ca spiritul şi chipul Mântuitorului coborât să ne aducă lumina de sus, ce iradiază din pictura Sfinţiei Tale. E un stil nou, e o pictură nouă, după viziunea nouă pe care o porţi în suflet.

Pictura sacră e istoria în imagini a vieţii Mântuitorului şi a celor transfiguraţi de El. Adică imaginea raiului. Sfinţia Ta ai înţeles să faci o pictură transfigurată în nuanţe clare şi deschise, paradiziace pentru a sugera lumea feerică de dincolo. Biserica de la Drăgănescu iradiază lumina raiului. Ceea ce domină în ea până acum e imaginea Maicii Domnului. Cea care ocroteşte biserica din bolta altarului e pur şi simplu magnifică în milostivirea ei de mijlocitoare a lumii către dumnezeescul ei Fiu. Cea care pluteşte vizionar peste Sinodul de la Efes e făcută din atâtea nuanţe şi numai din nuanţe încât nici nu pare pictură, ci o apariţie vaporoasă şi diafană care, cu cerescul Prunc în braţe, apare să întărească pe sinodali că ea e într-adevăr Maica lui Dumnezeu – Theotokos.

, , , , , , , , ,

27 comentarii

%d blogeri au apreciat asta: