Al Treilea Razboi Mondial s-a fasait. Dar sa nu disperam: a inceput batalia pentru mostenirea lui Adrian Paunescu!

Acum de ce sa n-o spunem p’aia dreapta si sa nu admitem ca, dupa inmormantarea bardului de la Barca si fasairea celui de-al treilea Razboi Mondial, ne pastea primejdia unui plictis ucigator. Dar n-a fost sa fie nici de asta data! Pur si simplu cineva acolo sus ne iubeste si nu permite monotoniei sa intre cu bocancii in vietile noastre.

Asadar, A INCEPUT BATALIA PENTRU MOSTENIREA LUI ADRIAN PAUNESCU – O grefiera sustine ca este rodul unei „legaturi de dragoste extraconjugale” si da în judecata familia cerand stabilirea paternitatii. Ca sa va treaca plictiseala acumulata in ultimele zile, cititi: http://www.gandul.info/news/incepe-batalia-pentru-mostenirea-lui-adrian-paunescu-o-grefiera-da-in-judecata-familia-cerand-stabilirea-paternitatii-ea-sustine-ca-este-rodul-unei-legaturi-de-dragoste-extraconjugale-7708759

De ce se lasa injurat Cristian Tudor Popescu?

Forumul de la gandul.info seamana cu o mocirla. O mocirla in care inoata, deopotriva, oameni de buni simt, care-si exprima decent punctul de vedere si anonimi cu spume abjecte pe la colturile gurii. Nimic neobisnuit la prima vedere. Libertate de exprimare? Poftim de va infruptati! Asa e pe mai toate forumurile pe unde discutia se poarta liber.

Sa fie oare mocirla asta o consecinta a faptului ca „Presa este o afacere. Nu este Academia Romana, nu este o scoala, nu este o organizatie non-profit„, dupa cum spunea domnul Popescu, in urma cu vreo zece luni, intr-o discutie angajata pe formul de la hotnews.ro.

„Internetul insusi s-a dovedit un soi de lentila maritoare pentru mizeria din presa. Am gresit considerand la un moment dat ca un utilizator de calculator, simbol concret al ratiunii umane, nu poate fi troglodit, xeonofob, cretin, agresiv. M-am inselat profund. Conditia anonimatului de pe Internet precum si „democratizarea” textului a dezlantuit in cretinetzi umori inspaimantatoare„, raspundea domnul Popescu la o intrebare ce i-a fost adresata, pe acelasi form, de jurnalistul si poetul Dorin Tudoran, disident al fostului regim.

Dar tot in cadrul discutiei purtate pe formul mai spus mentionat, reputatul jurnalist de la gantul.info preciza: „Gandul s-a incapatanat sa fie un ziar de calitate, fara concesii tabloide, are acum nisa lui restransa de public, dar sanatoasa„. Dar forumul? Nu ar trebui sa se se inscrie si el in aceasta calitate cu care se mandreste Gandul?

Am citit, de dimineata, cel mai recent text al lui Cristian Tudor Popescu – Adrian Păunescu de vorbă cu Cristian Tudor Popescu despre Mihai Eminescu, Corneliu Coposu, literatură şi viaţă. Textul domniei sale are atasata inregistrarea unei emisiuni din vara lui 2000 in care cei doi discuta probabil despre Eminescu, Corneliu, Coposu, literatura si viata. Am renuntat sa vizionez emisiunea cu pricina dupa ce ochii mi-au cazut pe comentariul care deschidea „dezbaterea” forumistilor.

Pur si simplu mi s-a facut scarba… Poate sunt zile in care stiu cum sa ma feresc de infectia de pe forumuri. Astazi n-am stiut….Dar ce stiu bine, astazi si in toate zilele, e ca nu pot sa ascult sau sa citesc despre Mihai Eminescu, Corneliu Coposu, literatura si viata, facand slalom printre injuraturi. Indiferent cui sunt adresate…

Dorin Tudoran despre Adrian Paunescu

…prefer să mi-l amintesc agitând pe toată lumea că trebuie apărată Reconstituirea lui Lucian Pintilie fiindcă e o capodoperă şi dacă i se face lui Pintilie nedreptatea asta, suntem cu toţi nişte nenorociţi.

…prefer să-mi amintesc cum, în așteptarea unei miuțe pe Stadionul tineretului m-a prevenit “Să nu te pună dracu’ să-i dai Șorțulețul (aveam damblau să strecor mingea printre picioarele adversarului) lui nea Jean, că ăsta e ranchiunos rău” și cum după ce nu m-am abținut să-i dau Șorțulețul lui nea Jean, mi-a spus “Dorinache, Barbu n-o să te iartă niciodată.” Barbu nu m-a iertat niciodată, dar nu din cauza Şorţuleţului. În seara aceea ne-a invitat pe toţi la masă, la Grădina Triumf.  

…prefer să îmi amintesc cum m-a luat pe sus, a năvălit cu mine în biroul lui Marin Preda la Cartea Românescă și i-a spus că sunt un mare poet, în plus un om de caracter, și că e o porcărie că nu mi se publică volumul. Așa m-am împrietenit mai târziu cu ”domnul Preda”, care, când era certat cu Adrian, mă întreba, ”Nea Dorine, ce mai face prietenul ăla al dumitale?” ”Care prieten?” ”He, He, las că știi dumneata care.” ”Nu știu”, ziceam. Şi adăugam: “ Întrebați-l pe el, că e și prietenul dumneavoastră.” “He, he, he…”

………………………………………………………………………………..

…trebuie să-mi amintesc că printre întrebările lui încuietoare, într-o zi a fost şi: “Pe tine, care dintre versurile mele te sperie?” Am rămas blocat. “Hai, mă, zi. Fii sincer, nu te gândi ce să-mi spui”. I-am spus: ”Adrian, mă sperie tare rău astea”:

 În lumea plină de urmări
Eu sunt un om pe nişte scări,
În sus ce e, în jos nimic,
În jos ce e, în sus nimic.

Vorbesc cu ceilalţi care-au fost
Şi-n sus şi-n jos, şi nu-i dezic,
Eu însumi spun de locurile
Pe unde-am fost nu e nimic.

Vecinul meu prăseşte ciori,
Vecina mea prăseşte farduri,
Eu sunt un om pe nişte scări
Şi-un câine bulucind prin garduri.

O dată, de mai multe ori
Căci ce pot fi aceste garduri
Decât căzute, foste scări
Decât căzute, foste garduri.

Pe Păunescu l-am pierdut când a apucat-o pe nişte scări ce i se păreau că duc sus, foarte sus, în vreme ce eu am crezut că ele duc jos, foarte jos.

Pe Adrian l-am regăsit, vineri, 5 noiembrie 2010, acolo unde a stat pitit tot timpul după ce l-am pierdut pe Păunescu: în cutia de rezonanţă a sufletului meu.

Textul integral la http://www.dorintudoran.com/

Labilitate

Atinsa de disparitia lui Adrian Paunescu, am postat dintr-un impuls de moment frumoasa poezie eminesciana „La mormantul lui Aron Pumnul”, apoi am sters-o pentru ca mi s-a parut…..nepotrivita. Nu cu poetul Adrian Paunescu, ci cu ambiguitatile care i-au invaluit caracterul, cu petele inchise la culoare de pe biografia sa.

Mi-am adus aminte si ce scria prima sa sotie, poeta Constanta Buzea, in jurnalul sau (1969 – 1971) aparut prin 2009 la Humanitas. Fosta sotie povesteste ca, intr-un moment de sinceritate, poetul i-a marturisit ca are doua fetite gemene dintr-o relatie cu o femeie maritata, o nebuna indragostita de el. S-a dus sa le vada iar prima impresie a fost ca sunt „copiile identice ale Ioanei” (fiica lor cea mare). „Eu nasteam in iunie, ea in septembrie. Adrian reusise performanta de a trai linistit, penduland fara istov intre doua femei insarcinate, una mai naiva decat alta, nevasta si amanta, alaptandu-i pruncii dolofani” (Constanta Buzea, Crestetul ghezatului ghetarului, Jurnal 1969-1971). „Ma terorizeaza tenace pana incep sa plang. Plang de stupoare, de neputinta, de disperare. Pe infundate, fara martori devine canalie. Injuraturile cad apasat in timpanele mele.” (idem). Paunescu nu s-a aratat foarte interesat de relatarile fostei sotii, catalogand jurnalul drept “bogata imaginatie a unei femei triste“.„Ce ma interesează pe mine textul doamnei Buzea? De unde am eu vreo conexiune cu acel text? Apare un prenume si atat. Nu este asa si nu-mi veniti mie cu deductii“. Dar cartea Constantei Buzea este departe de a fi un simplu “text”. Pe langa portretul pe care i-l creioneaza lui Adrian Paunescu – un geniu vulcanic, impetuos, care striveste in intimitate, dar care improvizeaza uimitor pe scena si gesticuleaza maiakovskian – contine o incursiune inedita in tumultul vietii literare bucurestene a acelor vremuri, fascinanta intalnire de la New York cu Mircea Eliade, fiind una peste alta si-n egala masura confesiunea si creatia rafinata a unei poete considerate de critica una dintre cele mai valoroase condeie ale generatiei sale. Dar asta are si nu prea legatura cu regretabila disparitie a poetului.

Un text care mi s-a parut mai onest decat osanalele care i se aduc, in momentul de fata, lui Adrian Paunescu am gasit Aici. Mi-a placut, de asemenea, si ce a scris colegul rahoveanu in postul sau „Adrian Paunescu, in alb si negru”.

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!