Posts Tagged scoala

Asa se canta acum in scolilele noastre:

A ruginit frunza din vii /salariile profilor au scazut/iar nepasarea a crescut…

„Verdele” a fost adaugat la domiciliul elevului:

Anunțuri

,

1 comentariu

Shakespeare vs Stephen Hawking. Prima runda: 1-0 pentru Shakespeare

Iata-ne din nou in curtea scolii in aceasta zi de septembrie pe care am urat-o toata copilaria mea. Nici acum nu ma incearca sentimente mult diferite. Inainte trageam de mine, acum trag de un capricorn care nu se lasa chiar usor.

De ce mi-ar fi placut prima zi de scoala? Sa ma bucur ca-mi revad profesorii? Nu am avut vreo atractie speciala pentru vreo materie si nici vreo afinitate cu acei oameni care ma extrageau cu brutalitate din desele mele reverii (exagerez, mi-a placut putin lb si literatura). Sa ma bucur de reintalnirea cu colegii? Pai colegii imi erau in mare masura si „tovarasi de maidan”. Practic, ne reintalneam in fiecare zi. Cutreieram vara in lung si-n lat aleile din Drumul Taberei si zadaream pensionarele scarbavnice si turnatoare care ne spionau de dupa perdelele inflorate. Chiar! Mai tineti minte? Pe atunci, dimensiunea si numarul florilor de pe perdea „tradau” posibilitatile unei familii socialiste. Aaaaa si mai era si numarul cartilor din biblioteca. Doar ca pe vremea aia oamenii mai si citeau. Acum cartile nu mai departajeaza pe nimeni. Din acest punct de vedere am reusit, fara sa ne straduim prea tare, sa fim cu totii din nou egali!

Pentru ca nu vreau sa-mi las copilul sa alunece pe panta asta a egalitatii, ma vad adesea silita sa apelez la fatarnicia si patetismul din dotare. Am ajuns chiar si mai jos de atat: ma dau pe mine drept exemplu :). „Pe mine nu ma punea nimeni sa citesc!”; „Intotdeauna mi-a placut sa citesc! (pe asta o repet atat de des de la o vreme, ca am inceput s-o cred si eu)”; „Eu imi faceam temele fara sa cer tot timpul ajutorul!” (in realitate, nu prea le faceam)”; „Eeeee, eu n-am avut nici 1% din ce ai tu acum”  – de fapt, am avut ceva care acum mi se pare extraordinar, de nepretuit, ceva din care s-au nascut toate amintirile frumoase din vremea copilariei (si nu stiu cum ar fi posibil ca si copiii nostri sa-l poata dobandi vreodata): o totala libertate de miscare; daca eram in Bucuresti, colidam, de dimineata pana seara, campul din apropiere, de la capatul troleului 90 (pe atunci era, de fapt, 84) unde acum se inalta falnicul cartier ANL C-tin Brancusi, marturie a realizarilor capitaliste. Veneam cu gusteri ascunsi prin buzunare si le faceam culcusuri pe balcon pana ii descoperea mama si-i arunca pe geam. Cel mai mult imi placea insa la tara! Despre asta am scris deja. Pana-n liceu, cred, am urat scoala din prima si pana-n ultima zi. Ma rupea de lumea aceea mirifica, imi rapea libertatea, ma separa de oameni si de locuri dragi…

Nici pe Alexandra mea n-am simtit-o foarte bucuroasa, in prima ei zi din clasa a II-a. Dar cred ca s-a eliberat de tensiune imediat dupa scoala, in parc. S-a certat cu Alexia, o colega de clasa, in timp ce eu o ascultam fascinata, cu ochii putin iesiti din orbite, pe maica-sa care povestea ca fetita citeste  tot timpul. Mai ales Shakespeare! Nu se desparte de marele dramaturg englez nici macar atunci cand merge la caca. Captivanta conversatie a fost insa brutal intrerupta cand Alexandra si Ioana, prietena ei de la clasa a II-a D, s-au luat la bataie cu Ana, verisoara Mariei, de la II-C. Am intervenit, normal. Ce era sa fac? Doar nu era sa le las sa se omoare si sa ascult mai departe despre cum citesc altii Shakespeare (noroc ca exista „copy” „paste”, ca eu nici acum nu sunt capabila sa-i scriu numele)….Bai, si asa rau imi pare ca n-am apucat sa spun ca si „noi” citim Stephen Hawking. As fi omis, cu buna stiinta, sa precizeze ca era vorba de asta).

, , , , , , ,

5 comentarii

%d blogeri au apreciat asta: