Când oamenii visează

Într-o dimineață, cu vreo trei ore înainte de răsărit. Orașul pare complet absorbit de ultimele vise prin care umblă taxiuri fantomatice, somnambule, fără pasageri și poate fără șoferi. Și eu, prin aceleași vise, cărând povara unui somn cleios care se lipește de perne, se agață de periuța uscată, zvâcnește la primul contact dureros cu apa, refuzând amăgirea unei cafele. Cocoașa de somn mă gheboșează deasupra volanului înghețat care adâncește senzația de amorțeală. Nu-mi amintesc drumul cu liftul. Am ațipit pesemne și din căldura bucătăriei m-am trezit direct în răceala mașinii.

Alunec prin acest întuneric cu umbre neclare, contururi neterminate, cu insule luminoase în care părțile trupului disparate de beznă fuzionează temporar. Pe traseul Panduri – Știrbei Vodă – Ateneu – Rosetti – Moșilor – Colentina semafoarele pactizează cu gerul, somnul și alți demoni matinali. Un roșu intens îți zgârie ochii și te aruncă din nou în brațele primitoare ale frigului care îți mângâie ceafa cu delicatețea curentului electric. Trec agale și primele spectre metalice ale reatebeului la geamurile cărora se profilează câteva mogâldețe fără trăsături. O limuzină jucăușă mă acompaniază o vreme. E când pe stânga, când pe dreapta, când mult în față, când hăt îndărăt. Apoi se topește într-un întuneric de stradă. Cofeina se activează abia la ieșirea din oraș, pe la o benzinărie pustie, bântuită doar de aroganța insomniacă a unui angajat cu cozoroc.

Pe sensul opus, un zid mișcător de tiruri înmoaie șoseaua. E o senzație să fii neînsemnat și iute printre atâția giganți indiferenți. În afara zonelor locuite, când zidul de tiruri se întrerupe, parapetele de beznă îngustează șoseaua, modifică traseul și dău amploare curbelor. Totul pare identic și parcă te apropii de localități depășite deja, și parcă auzi la radio aceleași lălăiturile de mai devreme, și parcă a fost deja 4.30. Și -7 grade? De ce sunt -7 grade când mai devreme erau -2? Cum de s-a făcut și mai frig? Și nu tăiasem oare bretonul care acum mă supără mai tare decât luminile ce vin din sensul opus?

Dar toate astea sunt în afara mea. Înăuntrul meu sunt doar gânduri. Gânduri pe care adesea le scriu tot în gând. Și nu pun niciodată semne de punctuație în aceste texte, ceva mai numeroase decât restul. Nici măcar o virgulă nu pun. De aia probabil nu le mai găsesc apoi. Scriu repede și frumos mai ales în drum spre țară, pe dn2. Între Sinești și Movilița scriu cel mai mult. Nu știu de ce curbele alea în câmp deschis mă ațâță. Scriu și când mă cocoț să șterg praful de pe rafturile înalte. Scriu sus, aproape de tavan, de unde textele nu mai coboară niciodată. O dată am lovit o sticluță cu parfum iar dopul a sărit la câțiva metri. Până să mă decid să-l recuperez aveam deja aproape 3000 de semne.

Ultimele rânduri le mâzgălesc la Coșereni, după crucile soților Aldea Teodorovici, înainte să fac dreapta. Îmi holbez farurile cât pot și încerc să mă strecor fără să tulbur câinii care mișuna cu priviri sticloase prin bălăriile de pe marginea drumului. Și merg tot mai încet ca să-i dau răgaz pisicii zgribulite să traverseze dintr-un boschet într-altul. Niciun om, nicio mașină. Doar stele, multe stele tot mai clare, tot mai aproape. Câte una mai prietenoasă coboară și se așază în dreptul unui felinar și mă ghidează prin întunericul încă gros. Iarna, steluțele stradale se sting, pare-mi-se, pe la șase. Și iată un mic paradox care prinde a mă frământa la câteva minute după ora 5: cum poate un drum de țară să fie mai luminat decât un drum național? Păi ăsta-i farmecul Bărăganului! Căci și eu am lângă casă un ditamai dealul…

Iarba izlazului cu un singur plop e înțepenită într-o crustă argintată iar gerul îți încorsetează toate oasele. Blana cățeilor e umedă, puțin rece. Emoția revederii e-n respirația fierbinte, în pipăiala mută, înfrigurată, în nemișcarea în care vor aștepta până la ziuă, ghemuind preșurile de la intrare și privind chiorâș spre cușcă. Visele oamenilor încep să se tulbure. Trece prima mașină și se înfiripă primul cântat tremurat de cocoș. Eu sorb din cafeaua fierbinte și încep să visez…

, , , , , , , , ,

  1. #1 by Victor Roncea on 12 Decembrie 2011 - 6:39 pm

    Vrem si poze!🙂

  2. #2 by Camelia Tabacu on 12 Decembrie 2011 - 7:18 pm

    Uite, dacă ești de acord, data viitoare o iau pe Cristina cu mine! Ar fi chiar tare să reușim să fotografiem vise și gânduri…

  3. #3 by Anonim on 12 Decembrie 2011 - 11:05 pm

    Foaaarte frumos si poetic drumul tau🙂

  4. #4 by Jack Copuzeanu on 13 Decembrie 2011 - 9:02 am

    Categoric , darul de a visa il face pe cel care poate realiza acest lucru, cu mult superior peste semenii lui care nu reusesc… Acum , la varsta senectutii , as putea afirma ca acest exercitiu este singurul care ma face fericit !!! Visez in somn (chiar si in culori) , visez treaz cand nu fac nimic , visez chiar si cand fac ceva. Si asta , pentru ca am la ce sa visez. Multumesc soartei si lui Dumnezeu ca mi-au harazit o viata plina de lucruri frumoase. As putea afirma ca mi-am schimbat traiul de bucurestean , acum peste zece ani , cu unul in mediu rural , poate si pentru acest scop : sa nu ma deranjeze nimeni in programul vietii mele de pensionar.Cred ca daca ramaneam in Bucuresti nu reuseam ceeace am reusit aici , in inima Baraganului… Cu deosebit respect pentru tot ceeace scrieti , Jack Copuzeanu.

  5. #5 by Camelia Tabacu on 13 Decembrie 2011 - 10:24 am

    Sunteți visătorul perfect, domnule Copuzeanu! Și scrieți la fel de frumos precum visați. Vă mulțumesc pentru această mărturisire. Confirm: și la câmpie, chiar și-n cele mai uscate dintre veri, chiar și-n gerurile interminabile ale iernii, se poate visa cu aceeași intensitate ca la malul mării sau pe vârful unui munte. Cu același deosebit respect, Camelia T.

  6. #6 by Jack Copuzeanu on 13 Decembrie 2011 - 10:42 am

    Multumesc pentru apreciere. As fi bucuros sa pot deschide ochii tinerilor nostri , din ziua de azi , spre frumusetea cuvantului , sa deschid in ei pofta nesatioasa de viata , de realizari si mai presus de orice , de a visa !!! Numai cine este in stare sa viseze , are posibilitatea de a lupta pentru realizarea a ceeace viseaza…. Totul este sa visezi numai in limita posibilitatilor tale… Acelas J.C.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: