O mare republicană într-un parc micuț

Mi-a rămas în arhivă una din cele mai grandioase picturi ale acestei toamne. Toate culorile pământului înghesuite într-un părculeț de câțiva metri pătrați, al cărui teritoriu meschin stârnește adesea aversiuni patologice. Nu cred să fi văzut priviri care să se înfrunte cu mai multă ură ca ale oamenilor cu câini și oamenilor fără câini, dar cu copii mici care așază în formițe nisip cu…uroculturi și coproculturi, cum s-ar revolta Silviu Alupei pe la Otv.

Mă rog, în ziua aia, ca printr-o minune, cele două facțiuni erau slab reprezentate. Doar un copil isterizat într-un căruț full option plimbat de colo-colo de o bonă ușor melancolică și o doamnă cu dalmațian și cu oarece notorietate locală. Celebritatea nu are nicio legătură cu bietul animal, simpatic și binecrescut, ci cu straniile apariții ale distinsei în ținute emo, asortate cu coafuri grandioase care gheboșează fragilitatea adolescentină a unui trup emaciat de regimuri disociate și aerobic. Din păcate, în ciuda tinereții vestimentare, tenul agresiv ridat trădează posibilitatea ca distinsa doamnă să-și mănânce pensioara binemeritată de o perioadă bunicică de timp.

În rest, o tihnă care fortifica sistemul imunitar. Doi-trei elevi cu turul căzut se înjurau fără prea mare tragere de inimă, câteva fetițe bretonate butonau cuminți telefonele mobile și se imaginau staruri Disney Chanel (gen Selena Gomez, Zendaya, Bridgit Mendler, Miley Cyrus, etc), în vreme ce bunicii ascunși la umbra ghiozdanelor umflate mai ceva ca valizele de concediu iscodeau zadarnic aleile în speranța apariției izbăvitoare a unui partener de plictis.

În fața mea, ușor mai la dreapta, se răsucea ceafa amplă a domnului C., ale cărei cute devoalau iritarea provocată de neputința de a se conversa cu doamna necunoscută care i se alăturase pe bancă. Priveam cu satisfacție freamătul cutelor, cu gândul la o vară ceva mai îndepărtată când, dintr-o politețe nătângă, combinată cu o doză de masochism, am devenit depozitara celor mai agasante amintiri despre orașul Victoria unde fusese detașat, în urmă cu juma de secol, ca tânăr inginer la proaspăt înființata uzină chimică.

Pe când mă lăsam încălzită de această plăcere dezbrăcată de orice urmă de respect și de-o rază mai viguroasă care-mi gâdila o ureche, văd că mogâldeața cafenie ivită într-un capăt de alee iese vijelios din umbra ultimelor frunze, proptindu-se între mine și ceafa care mai avea atâtea să-mi comunice. Două clipe mai târziu, un Spiderman scorojit, călărind un geamantan școlar de culoarea plumbului, a aterizat zgomotos în imediata mea apropiere. ”Te pupă mama”. Și pieptul amplu al doamnei (pe care o știu nu doar ca bunică responsabilă, ci și ca fostă pianistă, cititoare de romane bune, salariată MApN, proprietareasă de vilă, actualmente posesoare de garsonieră și casă cu aplecătoare pe lângă Mitropolie și mai ales de păreri ferme) a intrat direct în subiect: ”Lumea asta e de-a dreptul tâmpită! Cum să spui că ai încredere în rege? Cum să spui așa ceva?!”. ”Eu cred că, să știți că…” Firește, începutul meu cețos îi sporește elanul: „Cum, domnule, cum? Păi dacă în ultimii cincizeci de ani n-ai trăit nicio zi sub rege, cum poți să zici că ai încredere în el? De unde încrederea asta?” „Știu, de fapt, am citit…” „Hai, lasă-mă cu cititul ăsta, că de citit am citit și eu. Ce io n-am citit?! Altceva nu înțeleg – cum poți să spui că ai încredere în ceva despre care habar n-ai. Păi ați trăit voi sub rege? Păi știți voi cum a fost? Că io știu! S-au îmbogățit pe spinarea nostră, și-au făcut palate, apoi și-au pus coada pe spinare și ne-au lăsat să ne omorâm între noi! Ce ne trebuia nouă rege străin?! Trebuia să rămână Cuza, să ne conducă un român de-al nostru!”. Am capitulat în fața tăvălugului retoric. Într-o scurtă pauză, pe care distinsa și-o acordase pentru dregerea vocii și orânduirea nenumăratelor informații pe care le revărsa asupra-mi, am remarcat cu coada ochiului că venerabila ceafă își relaxase cutele și se apropiase, aproape obscen, de o altă ceafă care încremenise ascultând povestea unui mic oraș de la poalele Făgărașilor.

, , , , , , ,

  1. #1 by copuzeanu ion on 16 Noiembrie 2011 - 5:44 pm

    Ceeace mi se pare dubios este faptul ca stimata pensionara MAPN este atat de inversunata contra regalismului constitutional si -l regreta pe Cuza Voda !!! Probabil ca intr-o alta viata a trait sub Cuza sau chiar a avut niscaiva aventuri galante cu acesta . Nu de alta , dar de chipes a fost foarte chipes….Pensionar sunt si eu si nu am apucat decat vreo zece ani sub regele Mihai I dar istoria celor 50 de ani sub dictatura celora ca dna.mai sus mentionata ( cu siguranta a fost m.p. – altfel nu avea loc in MAPN), mi-a fost suficienta sa inteleg diferenta intre cele doua sisteme. Ma doare cel mai mult ipocrizia actualului sistem politic ( aceeasi Marie cu alta palarie..) A stiut el politrucul iliescu de ce nu l-a acceptat pe rege in tara atunci cand puterea o luase in mainile sale – lucru planificat de gorbaciov inca din vremea domniei lui ceausescu… Sa ma ierte Cel de Sus dar o mare vina a celor ce traiesc acum toti romanii , o au cele doua mari personalitati culturale (Dinescu si Caramitru) care au aparut primii in fata poporului la televizor si care in loc sa-l propage pe urmasul rosu , mai bine ar fi intrebat :” Ce a fost tarisoara asta inainte de venirea comunistilor ? Pai , a fost monarhie constitutionala ! Atunci sa vina Regele !!!” Si cu siguranta , cel care in primul moment s-a adresat poporului cu stiuta formula „tovarasi” nu ar mai avut curajul sa scoata nasul ala obraznic si sa faca macelul care l-a facut , numai ca sa justifice revolutia lui… Dealtfel , Dl. Caramitru a afirmat zilele trecute ca ii este rusine cand revede imaginile de la televizor din zilele revolutiei neo-comuniste. Cel putin Domnia-sa are bun simt !!! Despre celalalt, uns bine cu avere pe malul Dunarii , isi vede linistit de afacerile murdare cu proprietati dobandite pe cai numai de el stiute… M-au umplut de scarba si de dispret toate acele emisiuni in care isi arata maiestria in arta culinara, marele poet , dezident auto proclamat , omul care a fost cumparat de iliescu cu 30 de arginti… Nici unul dintre presedintii care s-au perindat dupa 89 ( inclusiv Constantinescu) nu au aratat o prestanta si o demnitate mai mare ca aceea a Regelui Mihai I in cele zece minute in care s-a adresat Poporului Roman ( nu parlamentului ,cum gresit s-a vehiculat in mas-media). Ma uit cu dezgust total la sarabanda justitiei romane , la jocul nestingherit al infractorilor de calibru, la hotia si coruptia care roade incet , incet , aceasta nefericita tara , fara ca cineva sa aibe puterea sa intervina , sa repare ceva. A disparut si cel de-al 12-lea ceas al sperantei. Pacat , nu cred ca ne vom mai trezi vreodata din acest cosmar al neo-comunizmului. Doresc totusi , tineretului din ziua de azi sa apuce o asemenea zi !!! Jack Copuzeanu

  2. #2 by Camelia on 17 Noiembrie 2011 - 8:54 am

    Domnu Jack, de mirat m-a mirat și pe mine vehemența doamnei. Nu de alta, dar o știam drept mare opozantă a actualului regim. În fine, nu opinia stimabilei m-a descumpănit cel mai tare, ci îndârjirea cu care respingea, din capul locului, orice posibilă părere contrară. Pentru un tânăr o astfel de revoltă, fundamentă pe „știu io, că am trăit și am mai și citit”, ar putea prezenta un anumit grad de toxicitate.
    Altfel, vă mulțumesc pentru comentariu, de fapt, pentru conținutul lui. Amin zic și eu la urarea din final.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: