Femei cu merite deosebite

Vânturile năprasnice, ploile torențiale, zăpezile colosale, soarele ucigător au produs catastrofe planetare, dar nu au reușit să clintească nici măcar milimetric rezistența celor mai faimoase speculante din istoria Cotrocenilor. Căci nu s-a inventat stihie care să le zdruncine zâmbetul onctuos, privirea ademenitoare și afecțiunea comercială. Tocmai de aceea apariția unor subtilități ca piața de trei zile de la Academia Militare sau metamorfozarea Nic-ului într-un supermarket giugiuc nu a făcut decât să stimuleze reinventarea prietenoaselor doamne. Femeile astea merită un premiu special. Pentru statornicie, pentru anduranță, pentru că știu să dea zilnic noi și noi definiții crizei economice. Pentru că trotuarul pe care își așază marfa e mai deștept decât computerului unui director de bancă și mai informat decât toți miniștrii de finanțe din UE.

În vremuri mai poetice le-am mai dedicate câteva rânduri. Vi le ofer mai jos. Doream să spun atunci că pe cât de atașate sentimental, până spre libidinoșenie, erau de stimabilii clienți pe atât de pasional se urau între ele. Dincolo de această ură, cu timpul aveam să constat că sunt personaje complexe, firi curajoase, convingătoare, reușind mereu să aibă cele mai scumpe clementine, banane, prune, salate etc.

 2010, iarna. Iar s-au certat cele patru precupețe din Piața Cotroceni. Vremea câinoasă le-a ținut câteva zile departe de tarabe și unele de altele. Reîntalnirea a fost ca un taifun. S-au blestemat, s-au jurat pe copii, pe sănătate, și-au trimis organele să le cerceteze la autorizații. A venit și poliția. Trecatorii s-au oprit în loc și au plecat mai departe scuturând din cap. O lume întreagă cunoaște rivalitatea lor mioritică. O știu și eu. Mi-a zis-o tanti R astă vară și din nou acum câteva zile când mi-a dat țelină, morcovi și o legatură de leuștean uscat (bonus) direct din portbagaj. Celelalte trei o dușmănesc pentru că are vânzare, clienții stabili și nu prea se întamplă să rămână cu marfă. Toate sunt speculante, dar tanti vrajește mai artistic cuconetul apretat de Cotroceni. Are și dovleac dat pe răzătoare special pentru “niște fete de la ProTv”, borcănașe cu hrean pus cu mâna ei, ardei iuți, sfeclă roșie, suc de roșii, mere dulci, prune uscate iar tarabele ei au miros proaspăt de gradină românească, nu arome  de sere turcești. Iți aduce și murături dacă vrei, mălai de țară, ouă de găină nestresată, vin curat, țuică “o bunătate”, numai să-i spui din timp. Și apoi e femeie simplă, deschisă, vorbește cu lumea despre necazurile ei, se vaită că o dor încheieturile, capul și inima. Farmacistele de spițeria de alături îi sunt ca niște fiice, îi cunosc toate junghiurile și-i dau buline, fără rețetă, pentru fiecare durere în parte.

 În schimb, dușmancele ei sunt cam mironosițe. Stau aliniate pe trotuar, întronate în scaune din plastic care se opintesc să le cuprindă taliile imperiale. Ochiul le e mereu la pânda. Dacă ți-au agățat un fir de gând, ești pierdut. Intuiesc exact ce te framantă și te dezbracă în văzul tuturor. O ceapă? O țelină? Un morcovior? O sălățică? O portocală? Ce mai face fetița? Domnu’ e bine? Sunt confidentele unor domni trecuți de prima tinerețe și strunesc militărește cohortele de cerșetori ce orbitează dezorganizat prin mulțime. Uneori sunt caritabile și dau de pomană când li se rupe sufletul de mila vreunui amărât. Cu mușterii vechi fac adesea exces de generozitate: “12 lei, dar dați-mi 10”. Și mai că nu-ți dau peste mână dacă, distrat sau grăbit, pui pe cântar o legumă ofilită sau un fruct pricăjit, sub nivelul tău de client ales. “Nu vedeți că nu e bun?! Luați-l p’ăsta. Ia uitați ce frumos e!”. Recunosc, din când în când, “traduc” discret amiciția care mă leagă de tanti și mă aprovizionez cu citrice de la concurență. Lidera grupului nu pierde ocazia să se intereseze: “Cu ce vă păcălește aia? Vă zice ca sunt de la ea din gradină? Minte, dă-o dracului! Le cumpără și ea tot de la țărani”. Mi-e frică să le contrazic. Prefer o ieșire discretă din scenă.

, , , ,

  1. #1 by Jack Copuzeanu on 13 Decembrie 2011 - 1:48 pm

    Da , avem un adevar crunt care nu ma impedica sa-mi amintesc de comertul civilizat din tari ca Norvegia , Danemarca , Cehoslovacia si multe altele. Asa cum am comentat anterior , la stirea Hot-news de azi in legatura cu tigrul evadat la Sibiu si ucis miseleste de niste animale bipede ( care isi spun vanatori) , suntem cu mii de ani in urma vietii civilizate. Ma apuca groaza uneori cand ma gandesc cate petice trebuie sa punem la sacul vietii noastre….Vom avea oare destula rabdare si destula ata sa le coasem pe toate ? Sau vom proceda asemenea celui care renunta la lupta si….Despre viata politica refuz sa mai comentez ceva ! Nu merita !!! Urez Sarbatori Fericite si multa Sanatate celor ce vor citi acest comentariu ce se vrea un firav ghiocel pierdut in albul zapezii de primavara. Cu respect , J.C.

  2. #2 by Camelia Tabacu on 14 Decembrie 2011 - 8:49 am

    Sau poate că pentru noi istoria curge în sens invers. O curgere vijelioasă care ne târăște pe toți în amonte. Mai poate oare cineva înota în sens invers?
    Sărbători luminate vă doresc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: