Posts Tagged amanta

Infidelitate

Am cunoscut multi barbati infideli –  amici, sefi, trepadusi, vecini – dar niciunul nu m-a intrigat si scarbit mai tare ca el.

L-am intalnit cu ani in urma in casa soacrei mele. Venea aproape saptamanal cu treburi in Bucuresti. Rezervat, prudent, politicos, aparent usor de intimidat, imbracat cu pantaloni calcati la dunga si tricou polo, genul care prefera mai degraba sa asculte decat sa vorbeasca iar daca avea ceva de spus, aducea mereu vorba despre familie. Sotia si copiii pareau singura lui ratiune de a exista. 

Am facut impreuna, cu masina, un drum cam de vreo doua ore. In dreapta lui a urcat la un moment dat o colega de serviciu. Mai tanara decat el, prezentabila. Si cu ea vorbea despre familie. Ii povestea ce a mai zis sotia, ce au mai spus copiii, ce planuri au pentru urmatoarele zile, pentru urmatorii ani, etc. DN1 era, la vremea aceea, o mizerie de nedescris, gropi si lucrari de largire a soselei desfasurate pe zeci de kilometri. Ne-am oprit sa bem o cafea. Eram doar noi, doua femei si doi barbati, pe o terasa imensa, in apropierea unei benzinarii. Era o amiaza tulburatoare de inceput de august. Soarele parea ca dezmiarda tot ce intalnea in cale iar mai in departare se zareau contururile colturoase ale muntilor. Cu exceptia lui, toti sorbeam nicotina unei tigari necesare. „Lasa tigara”, i-a soptit el „colegei” intr-un fel care mi-a atras atentia. Au inceput apoi sa se priveasca tandru, sa se atinga, dar nu cu stangacia unor amorezati aflati la etapa flirtului, ci cu siguranta unor vechi amanti.

Am ajuns acasa la el, unde urma sa innoptam. A urcat si colega „pentru cateva minute”. Sotia se afla in casa de vacanta pe o construisera in afara localitatii iar copiii iesisera  in oras. Ii lasasera un biletel pe frigider prins sub un magnet. L-a desprins si a dat sa-l citeasca. Atunci a intervenit colega si, pretextand ca vrea sa-l vada si ea, a inceput un fel de harjoneala. Mi se parea ca il excita, ca il maguleste curiozitatea, insistenta ei de a-si baga nasul in treburile familiei oficiale . Incepuse sa ma apese, sa ma irite acea pisiceala patetica si prezenta ei acolo, in locuinta care parea ca adaposteste traiul tihnit al unei familii ce habar n-avea ca primejdia intra din cand in cand pe usa, miroase a parfum scump si are unghii lungi, vopsite cu lac rosu. Si simteam nevoia sa vars niste rautati. Dar a plecat la scurt timp si m-am gandit ca, in definitiv, nu era treaba mea, ca sotia, pe care nu o cunoscusem inca, era poate rea, grasa, urata, acra, o nevropata isterica, ostila, etc.

Ziua urmatoare, cand am intalnit-o, toate aceste presupuneri s-au facut praf. Nu era nici grasa, nici isterica, nici nevropata. Era, dimpotriva, un om cald, volubil, spontan, ospitalier, genul care iti place, cu care te intelegi din primul moment. Mai mult decat atat, era o femeie draguta, cu o silueta nedeformata de nasteri, de nepasare sau de trecerea timpului. Nu parea sa existe vreo tensiunea intre ei. El era in permanenta afectuos, grijuliu, dar absolut convins ca situatia este sub controlul lui total. Si totusi nu era chiar asa….

Am ramas singura cu sotia cateva minute si, dintr-o data, toata veselia pe care o afisase pana atunci, s-a transformat intr-o tristete adanca,  sfasietore pe care n-am putut-o uita niciodata. A balmajit ceva despre plecarile prea dese ale sotului, a silabisit numele acelei femei, uitandu-se in ochii mei cu o privire in care era adunata parca toata suferinta femeilor ranite, toata durerea noptilor in care lacrimile se opreau abia spre ziua, dar si o inversunare care transmitea ca nu e dispusa sa cedeze nici macar un milimetru in favoarea celeilalte.

Si nu stiam ce sa-i spun! Ma blocasem in tacerea aceea tampita cand poti fi suspectat de orice, de tainuire, ca si de indiferenta. Dar nu astepta nimic de la mine. De fapt, nici nu stiu daca mie mi se adresa. Poate rostea aceleasi vorbe si cand uda florile dimineata sau cand hranea cainii, cand punea leustean la ciorba sau cand calca pantalonii sotului. A schimbat brusc vorba, si-a recapatat resemnarea si a reusit sa amane lacrimile ce pareau gata sa cobore frumoasa panta a obrajilor discret imbujorati. 

Mi-am dorit atunci, foarte tare, ca toata tristetea pe care am vazut-o in ochii ei sa se mute in inima lui iar el sa planga, noapte de noapte, toate secundele, minutele, cuvintele, tacerile, gesturile daruite altor femei….

I-am revazut ulterior. Pe el mai des, pe ea din cand in cand. Pe colega insa niciodata. Dar cred ca o vreme, poate un numar de ani, a mai bantuit prin viata lor. Sotia a ramas la fel de luminoasa, el insa, am remarcat recent, e invadat de riduri, ca si cum cineva i-ar fi crestat fata cu o lama subtire, ca si cum lacrimile ei s-ar fi scurs pe obrajii lui. Si poate asa a fost….

PS Daca s-ar intampla cumva ca ea, sotia, sa citeasca vreodata aceste randuri, as vrea sa fie absolut convinsa ca aici este vorba despre altcineva, de alta familie, de alta sotie, de alt sot, de amanta altcuiva….

Anunțuri

, ,

5 comentarii

Nu poti fi zana langa un monstru

 „Viata irosita a Evei Braun” (Angela Lambert). Nu mai stiu exact ce m-a determinat sa cumpar cartea, pentru ca am avut si am aversiune fata de cea care a fost vreme de 14 ani amanta lui Hitler si care l-a urmat in iad de bunavoie. Ma si gandeam: ce ai putea afla interesant despre o femeie care facea dragoste cu un monstru pe langa care Frankenstein pare Fat-Frumos? In fine…

Angela Lambert, autoarea, lasa impresia, la o prima rasforire, ca s-a documentat serios. Ea precizeaza ca a fost intrigata „de normalitatea veritabila, banalitatea bunatatii” amantei lui Hitler care nu a fost nici antisemita si nici membra a Partidului Nazist. A trait intr-o colivie de aur, avea haine scumpe, pantofi ultimul racnet, isi trimitea familia in vacante in strainatate pe banii lui Hitler, dar nu s-a simtit pe deplin iubita, nu a fost niciodata sigura pe sentimentele monstruosului barbat adorat, avand doua tentative sinucidere.  Era  ignorata, dispretuita,  considerata nepotrivita, inferioara de acea parte a anturajului lui Hitler formata din nazistii de elita si familiile acestora, carora li se interzise sa socializeze sau sa se apropie in vreun fel de Braun.

Inca nu am citit volumul integral, ca sa trag o concluzie. Dar chiar si asa mi-e greu sa cred ca Eva Braun, oricat de candida ar fi fost ea la un moment dat, in tinerete, a ramas la fel alaturi de Fuhrer care reusise sa contamineze cu dementa sa milioane de oameni. E imposibil sa fii atat de subjugata, dominata, indragostita de un om, cum a fost Braun de Hitler, si sa nu-i impartasesti, chiar si intr-o masura, mai mica sau mai mare, idealurile, pasiunile. Mai toate nazistele fruntase care-l urmau orbeste pe Hitler fusesera sau erau indragostite de el.

Pana acum, cartea Angelei Lambert nu mi-a starnit niciun strop de compasiune sau simpatie pentru Eva Braun. Dar daca o sa se intample asta, dau un anunt. 🙂

 

, , ,

8 comentarii

%d blogeri au apreciat asta: