Posts Tagged Gabriel Salman

Tehnici de detoxificare si potiuni miraculoase din buncarul celebrului Gabi Salman

Cautarile care-i conduc pe cititori care  catre siteul meu imi arata negru pe alb ca popularitatea celui mai mare constructor de buncare din Romania, Gabriel Salman, este in crestere.

Se impunea, asadar, o noua incursiune in “buncarul” domniei sale, alintat de mine “siteul supravietuitorului istet”, sa ma pun la curent cu noutatile despre 2012, tehnicile de supravietuire, exploziile solare, adaposturi, accesorii pentru rucsacurile de supravietuire, etc…

Si nu mica mi-a fost mirarea cand am descoperit, in locul infricosatoarelor avertismente despre cumplitul 2012, sfaturi practice de detoxificare a organismului, liste cu alimente otravitoare si retete miraculoase precum cea a laptelui vindecatorsau a “licorii cu usturoi si alcool”. Schimbarea aceasta de “meniu” din buncarul virtual nu este insa intamplatoare: supravietuitorul 2012 nu poate fi un anemic, un intoxicat cu tot felul de stabilizatori si emulgatori, ci un individ cu organismul fortificat si complet detoxificat, capabil sa infrunte naucitoarele radiatii solare. Sa va detoxificati bine!

 Aceasta reteta a unui farmacist antic a fost gasita in 1972 intr-o manastire budista din Muntii Tibetului.

           MOD DE PREPARARE:
           Intr-un borcan de sticla se pun 350 grame de usturoi zdrobit peste care se toarna 220-250 de grame alcool de 95-96°, rom sau tarie. Borcanul se inchide ermetic si se pune in frigider timp de 10 zile. In cea de-a 11-a zi se filtreaza totul cu o strecuratoare foarte fina sau cu tifon. Lichidul obtinut se toarna in acelasi borcan si se pune inca 2 zile in frigider. Dupa aceasta perioada remediul este gata pentru tratament (picaturile se pot lua cu putin lapte sau apa inainte de a incepe sa mancam), dupa cum urmeaza:

                                          NUMAR DE PICATURI

                            ZIUA  M-DEJUN    PRANZ      CINA
                               1                     1                 2                3
                               2                     4                 5               6
                               3                     7                 8               9
                               4                    10               11            12
                               5                    13               14            15
                               6                    16               17            18
                               7                    12               11            10
                               8                     9                 8              7
                               9                     6                 5              4
                              10                    3                 2              1
                              11                   15               25            25
                              12                   25               25           25

           Se va continua cu cate 25 de picaturi, de 3 ori pe zi, pana la terminarea intregii cantitati.


           TERAPIA NU SE POATE REPETA DECAT ODATA LA 5 ANI !!!

 Restul gasiti la http://www.2012tehnicidesalvare.ro/codex-alimentarius/13-noutati/27-v-am-promis-celebra-reteta-a-licorii-cu-usturoi-si-alcool-ei-bineiat-o

Anunțuri

, , , , ,

10 comentarii

„Iti place sau nu, 2012 se apropie!” sau „Vom muri precum broastele fierte la foc mic”

N-am mai vorbit de multisor de Gabriel Salman, cel mai mare constructor de buncare in viata. Si m-a lovit brusc un fel de dor de…de barbuta lui inspicata, de tehnicile lui de supravietuire, de instalatiile electrice, dar mai ales de duiosia cu care brodeaza scenarii apocaliptice. La lasarea serii am hotarat sa arunc un ochi inchis la culoare pe situl marelui constructor sa vad ce se mai aude cu sfarsitul lumii, cu 2012 si restul.

Domnule, ce sa mai, jos palaria…Gabi Salman n-a stat nici macar o secunda cu mainile in san. A muncit ca un sclav, s-a documentat, a accesat documente secretizate si apoi s-a pus pe scris si a scris, a scris….a scris muuuuuuult, ca oamenii sa inteleaga ca nu e de gluma. A pus acolo rezultatele cercetarilor, investigatiilor, toata munca lui de-o viata iar rezultatul vorbeste de la sine:

Concluzia lui Salman nu are nevoie de niciun fel de comentarii: Doua dintre cele trei scenarii care conduc invariabil catre sfârsitul civilizatiei asa cum o cunoastem în prezent, se deruleaza sub ochii nostrii si suntem atât de orbi, de preocupati de prostiile de zi cu zi încat nu vedem ca suntem pe marginea prapastiei. Cât priveste scenariul legat de activitatea solara si influenta acestuia asupra Terei primim continuu avertizari chiar si pe sursele principale mass media dar noi, în aroganta si indolenta noastra nu luam nimic în seama pâna când va fi prea târziu si vom muri precum broastele fierte la foc mic.
Ideea este ca ne traim ultimii ani daca nu incepem sa facem ceva chiar acum.
In urmatoarele articole ma voi concentra pe cauzele psihologice ale nepasarii noastre si pe solutiile de salvare.”

Apropo – la HBO ruleaza, de ceva vreme, „Knowing” sau „Numere Fatale”, in traducerea alor nostri, un film cu Nicolas Cage. Ai putea jura ca scenariul a fost scris in colaborare cu Gabi Salman.  Si uite asa, cand l-am vazut, in loc sa mi se faca frica, am ras cu lacrimi.  Nu l-ati vazut? Pe scrut: niste desene despre viitor ale unor scolari din 1959 sunt dezgropate 50 de ani mai tarziu iar o hartie plina de numere ajunge in posesia baietelului lui Nicolas Cage (in film, profesor de astrofizica). Cu IQ-ul lui hollywoodian, Cage reuseste sa se prinda ca hartia aia inseamna „ceva” dupa ce observa, printre atatea cifre, sirul 911012996, atacurile teroriste de la 11 septembrie 01 si numarul victimelor. Curand, proful Cage afla intregul adevar: numerele sunt, de fapt, datele dezastrelor importante care au lovit omenirea in ultimii 50 de ani. Trei dintre acestea sunt insa prevazute a avea loc in viitorul apropiat. Actiunea filmului curge iar doua dintre previziuni se produc asa cum scrie pe foaie, data si numarul victimelor fiind exacte . Apare si Diana, fiica autoarei infricosatoarelor previziuni, si, impreuna cu ea, prof. Cage ajunge la concluzia ca ultimul numar de pe hartie – 33- este de fapt un dublu EE in oglinda. Ce reprezinta EE? Everyone Else, adicatelea toata populatia. Rezulta deci ca, dupa ultima mare catastrofa, nu vor exista supravietuitori. Si, in final, Pamantul e parjolit in intregime. Dar viata nu moare se muta putin pe alta planeta…E si asta un punct de vedere :).

, , , , , , ,

3 comentarii

Tehnici de Salvare 2012. Siteul supravietuitorului istet

Stiati ca, pana in teribila vara din 2012, au mai ramas doar putin peste 600 de zile ? Si nu v-ati construit inca un buncar? Cuuuuuuuum? N-ati turnat nici macar fundatia? Nu v-ati organizat cate 30-40 de familii ca sa fortati supravietuirea in cumplita vara ce va sa vie?

Nu intrati insa in panica. Mai este vreme, mai putem spera atata timp cat il avem printre noi pe cel mai cunoscut constructor de buncare din lume – Gabriel Salman – acest Noe modern care va accepta in arca sa numai oameni seriosi, atenti selectionati dintre telespectatorii OTv, care nu au stat cu mainile-n san.  

Gabi Salman gandeste, munceste zi si noapte. Proiecteaza buncare, adaposturi, cauta locuri ideale – nici prea inalte, nici prea joase, nici prea la munte, nici prea la mare – pentru amplasarea acestora, concepe instalatii electrice, etc. Are acum si site. Siteul supravietuitorului istet!

Citeste si https://intamplarisavante.wordpress.com/2010/09/06/acum-sunt-pregatita-am-aflat-tot-ce-trebuia-sa-stiu-despre-catastrofa-din-2012/

, , ,

18 comentarii

%d blogeri au apreciat asta: