Posts Tagged OTV

O mare republicană într-un parc micuț

Mi-a rămas în arhivă una din cele mai grandioase picturi ale acestei toamne. Toate culorile pământului înghesuite într-un părculeț de câțiva metri pătrați, al cărui teritoriu meschin stârnește adesea aversiuni patologice. Nu cred să fi văzut priviri care să se înfrunte cu mai multă ură ca ale oamenilor cu câini și oamenilor fără câini, dar cu copii mici care așază în formițe nisip cu…uroculturi și coproculturi, cum s-ar revolta Silviu Alupei pe la Otv.

Mă rog, în ziua aia, ca printr-o minune, cele două facțiuni erau slab reprezentate. Doar un copil isterizat într-un căruț full option plimbat de colo-colo de o bonă ușor melancolică și o doamnă cu dalmațian și cu oarece notorietate locală. Celebritatea nu are nicio legătură cu bietul animal, simpatic și binecrescut, ci cu straniile apariții ale distinsei în ținute emo, asortate cu coafuri grandioase care gheboșează fragilitatea adolescentină a unui trup emaciat de regimuri disociate și aerobic. Din păcate, în ciuda tinereții vestimentare, tenul agresiv ridat trădează posibilitatea ca distinsa doamnă să-și mănânce pensioara binemeritată de o perioadă bunicică de timp.

În rest, o tihnă care fortifica sistemul imunitar. Doi-trei elevi cu turul căzut se înjurau fără prea mare tragere de inimă, câteva fetițe bretonate butonau cuminți telefonele mobile și se imaginau staruri Disney Chanel (gen Selena Gomez, Zendaya, Bridgit Mendler, Miley Cyrus, etc), în vreme ce bunicii ascunși la umbra ghiozdanelor umflate mai ceva ca valizele de concediu iscodeau zadarnic aleile în speranța apariției izbăvitoare a unui partener de plictis.

În fața mea, ușor mai la dreapta, se răsucea ceafa amplă a domnului C., ale cărei cute devoalau iritarea provocată de neputința de a se conversa cu doamna necunoscută care i se alăturase pe bancă. Priveam cu satisfacție freamătul cutelor, cu gândul la o vară ceva mai îndepărtată când, dintr-o politețe nătângă, combinată cu o doză de masochism, am devenit depozitara celor mai agasante amintiri despre orașul Victoria unde fusese detașat, în urmă cu juma de secol, ca tânăr inginer la proaspăt înființata uzină chimică.

Pe când mă lăsam încălzită de această plăcere dezbrăcată de orice urmă de respect și de-o rază mai viguroasă care-mi gâdila o ureche, văd că mogâldeața cafenie ivită într-un capăt de alee iese vijelios din umbra ultimelor frunze, proptindu-se între mine și ceafa care mai avea atâtea să-mi comunice. Două clipe mai târziu, un Spiderman scorojit, călărind un geamantan școlar de culoarea plumbului, a aterizat zgomotos în imediata mea apropiere. ”Te pupă mama”. Și pieptul amplu al doamnei (pe care o știu nu doar ca bunică responsabilă, ci și ca fostă pianistă, cititoare de romane bune, salariată MApN, proprietareasă de vilă, actualmente posesoare de garsonieră și casă cu aplecătoare pe lângă Mitropolie și mai ales de păreri ferme) a intrat direct în subiect: ”Lumea asta e de-a dreptul tâmpită! Cum să spui că ai încredere în rege? Cum să spui așa ceva?!”. ”Eu cred că, să știți că…” Firește, începutul meu cețos îi sporește elanul: „Cum, domnule, cum? Păi dacă în ultimii cincizeci de ani n-ai trăit nicio zi sub rege, cum poți să zici că ai încredere în el? De unde încrederea asta?” „Știu, de fapt, am citit…” „Hai, lasă-mă cu cititul ăsta, că de citit am citit și eu. Ce io n-am citit?! Altceva nu înțeleg – cum poți să spui că ai încredere în ceva despre care habar n-ai. Păi ați trăit voi sub rege? Păi știți voi cum a fost? Că io știu! S-au îmbogățit pe spinarea nostră, și-au făcut palate, apoi și-au pus coada pe spinare și ne-au lăsat să ne omorâm între noi! Ce ne trebuia nouă rege străin?! Trebuia să rămână Cuza, să ne conducă un român de-al nostru!”. Am capitulat în fața tăvălugului retoric. Într-o scurtă pauză, pe care distinsa și-o acordase pentru dregerea vocii și orânduirea nenumăratelor informații pe care le revărsa asupra-mi, am remarcat cu coada ochiului că venerabila ceafă își relaxase cutele și se apropiase, aproape obscen, de o altă ceafă care încremenise ascultând povestea unui mic oraș de la poalele Făgărașilor.

Anunțuri

, , , , , , ,

2 comentarii

Acum sunt pregatita. Am aflat tot ce trebuia sa stiu despre catastrofa din 2012

Vuieste internetul despre furtuna solara din 2012. Pene de curent, telecomunicatii bulversate si se estimeaza ca numai in SUA pagubele vor fi de ordinul miliardelor de dolari. Cum sa nu te ingrijorezi?! Mai vorbesti cu prietenii, mai schimbi o impresie cu familia. Constati ca toata lumea gandeste oarecum la fel: „mai, ceva tot o sa fie” sau „cum o vrea Bunul Dumnezeu” (asta-i mama).

Recunosc, ma uit din cand in cand la Otv. Iata cum arata acolo furtuna din 2012:

Luni dupa-amiaza. Un ins cu barba carunta, intr-un tricou polo,  negru, asortat cu tema emisiunii: „Ascultati, ganditi si invatati: Putem ajunge in doi ani sa luptam pe intuneric pentru apa si hrana”.

Insul: „Trebuie sa acceptam situatia, moartea, sfarsitul cu seninatate, sa nu fim disperati, sa urlam ca din gura de sarpe, ca nu e bine, trecerea dincolo are loc astfel in conditii mai dificile. Cel mai bine e sa film calmi”.

Si eu vreau sa mor calma! De fapt, marturisesc ca as vrea sa mai traiesc…macar cateva zeci de ani…. Am ascultat in continuare pentru ca insul cu barba si freza asezata cu ondulatorul exact aici m-a nimerit!

Zice: „Dar trebuie sa gasesti un loc bun. Trebuie sa aiba un pic de altitudine si sa fie la 150 de mile de mare sau ocean, sa fii ferit de tsunami. Nici la munte nu e bine. Muntele implica seisme mari. E belea mare la munte! Dar nu trebuie sa fii in depresiune. Ca sa nu te blocheze…”

Realizatorul Tudor Barbu: „Cine sa te blocheze?” (Culmea! Exact asta ma intrebam si eu…)

Insul: „Aia, ca sunt morti de foame! Locul trebuie gandit de un individ care se pricepe. Nu trebuie sa fie vila cu piscina…ha-ha-ha…Trebuie sa te gandesti ca scutul pamantului o sa se dezactiveze si atunci o sa vina radiatiile peste noi. Si atunci e belea mare, frate….”

E intrerupt de realizator care are ceva de lamurit cu un telespectator nemultumit: „Am primit un sms de la unul care-mi zice ca ma paraseste pentru ca o frig cu furtunile solare in timp ce romanul moare de foame. Auzi, frateeee, daca tu crezi ca io o frig cu furtunile solare, in timp ce romanul moare de foame, paraseste-ne, paraseste-neeee, frateeee. Bai, minca-ti-as. Asaaaa, zi, Gabi!” (Adica insul)

Gabi: ” Trebuie sa rezisti 72 de ore. La o adancime de opt metri. Trebuie sa fie hidroziolatie, peretii exteriori sa fie din bile de lemn, puse in picioare, interiorul tot din lemn iar la mijloc beton plus folii care te protejeaza pana la un anumit nivel de radiatii. (…) Te bagi in el cand se da prima alarma…Cat costa? Nu prea mult…O suta si ceva de mii se euro. Dar merita, frate, ca se pot adaposti in el si 30-40 de familii” .

Dupa o pauza publicitara aflu in sfarsit si numele insului: Gabi Salman. Caut repede pe net si dau peste unul cu acelasi nume care detine o firma de constructii (care probabil nu se simte prea bine pe criza asta). Dar de ce sa vedem peste tot si in toate numai escrocherii?! Poate omul vrea doar sa ajute, sa salveze omenirea de razele nemiloase ale soarelui….Raman in continuare pe OTV.

Aflu ca ne mai trebuie chibrituri, pastile de aprins focul si neaparat sa facem rost de arme. Daca nu reusim sa ne procuram pistoale, pusti, mitraliere macar topoare sau macete. Toate trebuie sa incapa in rucsacul pentru supravietuire botezat ad-hoc, in cadrul emisiunii, „rucsacul Salman”:

Asadar, am aflat cum trebuie sa ma pregatesc pentru 2012. Depinde doar de mine daca vreau sau nu sa trec, impreuna cu familia mea, peste aceasta cumpana. Ramane sa ma decid daca imi construiesc buncarul cu firma domnului Salman….:) Poate daca mai vine la 2-3 emisiuni, o sa ma convinga.

, , , , , ,

40 comentarii

%d blogeri au apreciat asta: