Posts Tagged Sibiu

Pe 16 noiembrie se nastea, in urma cu 107 ani, marele teolog roman DUMITRU STANILOAE

Sorin Preda, Formula As ( 2003)

Despre parintele Staniloae am aflat tarziu, prin anii 80, cand cineva s-a oferit sa-mi imprumute unul dintre volumele Filocaliei, indemnandu-ma: „Citeste! E o carte rara!”. Pe vremea aceea, cuvantul rar era pentru mine sinonim cu interzis. Nu eram departe de adevar. Nu doar textul in sine era tinut sub obroc politic, ci si numele traducatorului, care m-a uluit cu eruditia sa, cu acribia savanta a notelor de subsol si a studiilor introductive. Era parintele Dumitru Staniloae, batranul bland si smerit din cale-afara, pe care aveam sa-l vad zece ani mai tarziu la televizor, intr-un scurt interviu luat cu ocazia numirii sale in Academia Romana. A fost o adevarata revelatie. Batran ca veacul, putin la trup si cu parul albit de zapada anilor, parintele umplea ecranul. Fara nici un efort aparent, rostea cuvintele mangaindu-le parca, starnind o vijelie blanda de sensuri, de profunzimi intelectuale. As fi vrut sa-l cunosc, dar din jena sau din alte pricini nelamurite, am amanat. Din toate, am ramas cu un regret enorm. Am ratat sansa de a fi, macar o clipa, contemporan cu un mare ganditor ortodox, cu un intelept. Acum, cand deja se implinesc zece ani de la disparitia sa si o suta de la data nasterii sale, nu ne ramane decat sa ni-l imaginam dupa puterile noastre, citindu-i cu atentie cartile sau ascultand aducerile-aminte ale celor care l-au cunoscut cu adevarat si l-au insotit in cele mai grele momente din viata sa.

Ultima rugaciune

Stam la o masa rotunda, ca o imensa paine de test. De jur imprejur, multime de scoarte si obiecte taranesti vechi si migalite in felurite culori de rosu, alb sau negru. Poza parintelui, absent surazatoare, sub care scrie: „Centenar Dumitru Staniloae – Stravezimea credintei in viata taranului roman” ne priveste dintr-un colt. Suntem intr-o sala a Muzeului Taranului Roman, chiar in biroul celui care a fost pictorul Horia Bernea – prieten si admirator nedezmintit al parintelui. Alaturi, in stanga noastra, Lidia Staniloae (fiica marelui carturar) are o tresarire de neincredere la vederea reportofonului. Ne cere sa-l oprim. Prefera o discutie libera, lipsita de constrangeri jurnalistice. Asteapta prima intrebare si pare putin surprinsa cand incepem cu sfarsitul, cu ultima imagine si ultimele cuvinte ale parintelui. Nu e usor. Chiar si acum, dupa 10 ani, amintirile dor. Rana e inca deschisa. L-a vazut cu doar doua ore inainte de a muri. Intins pe patul sau de suferinta, zambea cum numai el stia sa zambeasca – un suras ca o ofranda de bunatate. Camera apasatoare de spital, cu ferestre zabrelite si tavan inalt, parca disparuse. Se simtea bine. Nu-l mai chinuia nici o durere. Ca de obicei, se gandea la altii, nu la sine. Se gandea la oboseala studentilor medicinisti care ii vegheau necontenit somnul. Se gandea la necazurile prin care trecea o ruda apropiata si voia sa o ajute cu ceva bani. „Stiam ca sfarsitul il pandeste cu lacomie, dar nu credeam ca e atat de aproape. Inviorat si cu o voce hotarata, mi-a cerut sa nu mai stau langa el, ci sa merg la varul nostru, aflat la mare stramtoare. De fapt, voia sa ramana singur. Voia sa se pregateasca pentru ultima rugaciune. Cand m-am intors la spital, tata nu mai era. A plecat dintre noi asa cum a trait – senin, impacat cu sine si cu toata lumea, fara dureri, fara regrete. Ultimele lui cuvinte le-a rostit ca un testament. Vorbea despre cum sa vorbim neincetat cu Maica Domnului. Le-am publicat in cartea aparuta la Editura Humanitas. Sunt doua pagini dense, esentiale. Analizandu-le, profesorul Emilian Popescu de la Sibiu a ajuns la concluzia ca se aseamana cu ultimele cuvinte rostite de sfinti inaintea mortii. Unii spun ca acesta ar fi un semn al sanctificarii sale viitoare. Mi-e greu sa ma pronunt. Parca e prea devreme si, oricum, nu asta isi dorea tata. Singura lui dorinta era sa fie un crestin adevarat, sa-L merite pe Hristos, oriunde si oricand, in tot ce face”.

Citește în continuare »

, , , , , , , , , , ,

1 comentariu

Senzational! Femeia cu mobil din filmul lui Charlie Chaplin este din Romania!

Se saturase pana peste cap de 1928 si de hoinarit prin fata splendidului Mann’s Chinese Theatre de pe bulevardul Hollywood si a hotarat, in ciuda insistentelor lui Sir Chaplin, care ar fi vrut sa mai dea cateva sms-uri, sa se intoarca in timpul sau si la ea acasa. Mai exact la Sibiu, unde a fost imortalizata, zilele trecute, de cei de la USA Today, sectiunea Travel, in timp ce vindea macese, hrean si nuci. Si, bineinteles, vorbind la celular! Ca vorba aia, fie painea cat de rea, tot mai bun e semnalul in tara ta!

Sursa foto: http://www.usatoday.com/travel/destinations/2010-10-28-transylvania-romania-dracula_N.htm

, , , ,

5 comentarii

%d blogeri au apreciat asta: