Posts Tagged Nic

Femei cu merite deosebite

Vânturile năprasnice, ploile torențiale, zăpezile colosale, soarele ucigător au produs catastrofe planetare, dar nu au reușit să clintească nici măcar milimetric rezistența celor mai faimoase speculante din istoria Cotrocenilor. Căci nu s-a inventat stihie care să le zdruncine zâmbetul onctuos, privirea ademenitoare și afecțiunea comercială. Tocmai de aceea apariția unor subtilități ca piața de trei zile de la Academia Militare sau metamorfozarea Nic-ului într-un supermarket giugiuc nu a făcut decât să stimuleze reinventarea prietenoaselor doamne. Femeile astea merită un premiu special. Pentru statornicie, pentru anduranță, pentru că știu să dea zilnic noi și noi definiții crizei economice. Pentru că trotuarul pe care își așază marfa e mai deștept decât computerului unui director de bancă și mai informat decât toți miniștrii de finanțe din UE.

În vremuri mai poetice le-am mai dedicate câteva rânduri. Vi le ofer mai jos. Doream să spun atunci că pe cât de atașate sentimental, până spre libidinoșenie, erau de stimabilii clienți pe atât de pasional se urau între ele. Dincolo de această ură, cu timpul aveam să constat că sunt personaje complexe, firi curajoase, convingătoare, reușind mereu să aibă cele mai scumpe clementine, banane, prune, salate etc.

 2010, iarna. Iar s-au certat cele patru precupețe din Piața Cotroceni. Vremea câinoasă le-a ținut câteva zile departe de tarabe și unele de altele. Reîntalnirea a fost ca un taifun. S-au blestemat, s-au jurat pe copii, pe sănătate, și-au trimis organele să le cerceteze la autorizații. A venit și poliția. Trecatorii s-au oprit în loc și au plecat mai departe scuturând din cap. O lume întreagă cunoaște rivalitatea lor mioritică. O știu și eu. Mi-a zis-o tanti R astă vară și din nou acum câteva zile când mi-a dat țelină, morcovi și o legatură de leuștean uscat (bonus) direct din portbagaj. Celelalte trei o dușmănesc pentru că are vânzare, clienții stabili și nu prea se întamplă să rămână cu marfă. Toate sunt speculante, dar tanti vrajește mai artistic cuconetul apretat de Cotroceni. Are și dovleac dat pe răzătoare special pentru “niște fete de la ProTv”, borcănașe cu hrean pus cu mâna ei, ardei iuți, sfeclă roșie, suc de roșii, mere dulci, prune uscate iar tarabele ei au miros proaspăt de gradină românească, nu arome  de sere turcești. Iți aduce și murături dacă vrei, mălai de țară, ouă de găină nestresată, vin curat, țuică “o bunătate”, numai să-i spui din timp. Și apoi e femeie simplă, deschisă, vorbește cu lumea despre necazurile ei, se vaită că o dor încheieturile, capul și inima. Farmacistele de spițeria de alături îi sunt ca niște fiice, îi cunosc toate junghiurile și-i dau buline, fără rețetă, pentru fiecare durere în parte.

 În schimb, dușmancele ei sunt cam mironosițe. Stau aliniate pe trotuar, întronate în scaune din plastic care se opintesc să le cuprindă taliile imperiale. Ochiul le e mereu la pânda. Dacă ți-au agățat un fir de gând, ești pierdut. Intuiesc exact ce te framantă și te dezbracă în văzul tuturor. O ceapă? O țelină? Un morcovior? O sălățică? O portocală? Ce mai face fetița? Domnu’ e bine? Sunt confidentele unor domni trecuți de prima tinerețe și strunesc militărește cohortele de cerșetori ce orbitează dezorganizat prin mulțime. Uneori sunt caritabile și dau de pomană când li se rupe sufletul de mila vreunui amărât. Cu mușterii vechi fac adesea exces de generozitate: “12 lei, dar dați-mi 10”. Și mai că nu-ți dau peste mână dacă, distrat sau grăbit, pui pe cântar o legumă ofilită sau un fruct pricăjit, sub nivelul tău de client ales. “Nu vedeți că nu e bun?! Luați-l p’ăsta. Ia uitați ce frumos e!”. Recunosc, din când în când, “traduc” discret amiciția care mă leagă de tanti și mă aprovizionez cu citrice de la concurență. Lidera grupului nu pierde ocazia să se intereseze: “Cu ce vă păcălește aia? Vă zice ca sunt de la ea din gradină? Minte, dă-o dracului! Le cumpără și ea tot de la țărani”. Mi-e frică să le contrazic. Prefer o ieșire discretă din scenă.

Anunțuri

, , , ,

2 comentarii

Aventuri la supermarket

Aventura nr 1. Mega Image. Intr-o mana avea cosul iar cu cealalta tragea cu disperare de niste frunze de telina incurcate, care refuzau, sfidator, sa se desprinda unele de altele . Mi s-a parut ca are varsta mamei mele…Si, dintr-o data, am avut o viziune cu mama care se chinuie si ea, sarmana, in alte supermarketuri, carand cosuri imposibile, fara sa-i fie cineva alaturi s-o ajute sa descalceasca frunzele refractare ale unei teline. Cu ochii usor umezi, inainte ca viziunea sa ia sfarsit, mi-am afundat mainile, pana la cot, in mormanul incurcat. Am extras trei bucati si i le-am intins victorioasa. A clatinat din cap: „Prea mici!”. „Nici o problema, mai cautam”, mi-am zis. Am pus refuzatele deoparte, pe cosul meu, ca sa nu ne incurce. Am extra una, si-nca una si tot asa pana la fundul laditei. Mie toate mi se pareau la fel, dar ea, ca lovita brusc de Parkinson, scutura incontinuu din cap, nemultumita. In cele din urma, dupa ce privirea i-a cazut pe cosul meu, a avut o revelatie: „AHA! E si normal sa nu gasesc. Pe cele mai mari le-ati luat dumneavoastra!”.  M-am uitat uluita spre cos, neintelegand. Apoi m-au apucat niste nervi…As fi vrut sa-i dau o replica zdrobitoare, acida, plina de inteles si intelepciune, dar toate gandurile, vorbele, ideile inteligente s-au refugiat in cele mai intunecate cotloane ale mintii si mi-a fost imposibil sa le mai gasesc. Drept pentru care mi-am luat cosul, cu tot cu telinele inutile, si am parasit, teatral, perimetrul umilintei. M-am refugiat prin alte raioane incercand sa-mi reglez respiratia si bataile nefiresti ale inimii. Bineinteles, telinele au mers cu mine acasa, reprezentand singura satisfactie a „facerii de bine”.

Aventura nr 2. Nic, filiala Cotroceni. Paranteza: din cauza comertului haotic desfasurat pe doua din laturile sale, a cersetoriei care prospera gratie generozitatii sufletului nobil, milos de Cotroceni, supermarketul e strabatut adesea de tot felul de indivizi cu priviri ratacite, insotiti de plase interminabile, infofoliti in zdrente care emana mirosuri ametitoare ce taie pana si cea mai naprasnica pofta de mancare. Pe cei mai multi ii stiu din vedere. Ca sa-si capete leutii, pastreaza distanta si stau cuminti, umili, asemeni maidanezilor care se prabusesesc, ghiftuiti, la intrarea in supermarket, stiind ca le va veni randul la un moment dat.

Si totusi…Tocmai achitasem cumparaturile. Alexandra era in fata mea, la 20-30 cm. La casa alaturata o matahala de sex feminin din categoria mai sus mentionata achita „o jumatate”. Bolborosea niste aiureli.  Am remarcat cum pupilele Alexandrei incep sa se dilate. Brusc, am auzit si zicea dihania naclaita: „Ce te uiti asa la mine? Poate iti trag una peste ochii aia!”. Ingrozit, copilul s-a refugiat in spatele meu. Cu speranta in suflet ca vorbele nu-i erau totusi adresate, am intrebat-o: „Tie ti-a zis?”. „Da”. Am cantarit rapid situatia: un scandal la fata locului, cu 112, cu politie, cu martori, cu vorbe grele ar fi fost cea mai proasta varianta posibila. Copilul nu ar mai fi uitat niciodata incidentul…Pe cand filosofam eu asa, huiduma a emis cea mai tare replica din istoria Nic-ului: „Racheta nucleara ce esti!”. A mai zis ceva despre OZN-uri, atacuri extraterestre, dar n-am mai fost capabila sa asimilez… M-a lovit un ras isteric, sub privirile contrariate ale copilului care gandea, probabil, „mama e mai nebuna decat nebuna care m-a amenintat cu bataia”. M-a intrebat incontinuu pana la masina: „De ce razi? De ce razi? De ce razi?”. Apoi, enervata: „Tie chiar nu-ti pasa?”. „Ba da, mai mult decat iti imaginezi tu. Femeia e nebuna. Dar a avut o strafulgerare de geniu. Tu, uneori, chiar semeni cu o racheta nucleara”.

Incidentul s-a petrecut la inceputul verii. Alexandra l-a uitat, chiar daca o mai sicanez spunandu-i  „racheta nucleara” atunci cand isi imprastie hainele prin casa, cand pretinde ca uita sa puna jucariile la loc, cand haosul din sertarul cu carti si caiete se prelungeste peste masura.

, , , , , ,

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: