About

Inainte de toate, mama Alexandrei (opt ani de viata, trei ani de pian, ocazional mecanic). Vreme de 13 ani am scris pentru altii, acum scriu pentru mine. Scriu ca sa nu uit, sa ma eliberez si pentru ca asa m-am obisnuit.

intamplarisavante este un blog, nu un site de stiri. Postarile pe care le-ati citit sau pe care urmeaza poate sa le cititi reflecta impresiile personale ale subsemnatei, nu adevaruri universal valabile. Deci sa nu va ingrijorati daca, uneori sau foarte des, parerea mea nu coincide cu a voastra, nu e nimic in neregula cu voi si nici cu mine. Pur si simplu se cheama ca avem puncte de vedere diferite.

Anunțuri
  1. #1 by rahoveanu on 8 Septembrie 2010 - 12:06 pm

    Ce ciudat! Uneori sunt atras de frumuseţea urîtului! Nu ştiu ce priviţi voi, tu şi tiza mea, dar probabil că la acel ciot „istoric”. Peisajul arid şi dezolant, drumul prăfos, pereţii coşcoviţi, aerul de hacienda abadonada, florile neorînduite şi copacul mort, au o frumuseţe aparte. De fapt, frumuseţea stă în ochii celui care priveşte, spunea un filozof.

  2. #2 by Camelia Tabacu on 8 Septembrie 2010 - 1:31 pm

    Eram in curtea manastirii Arkadi din Creta, anul trecut, de Pasti. Ciotul e istoric, dar noi priveam, de fapt, un glont/un plumb (sau cam asa ceva) infipt in tulpina, in timpul unor lupte dramatice duse de rebelii cretani contra cotropitorilor otomani.
    E prafuita, usor sumbra, cu alura de cavou, dar scorojeala si ariditatea sunt putin cam stranii (par mai degraba mentinute special asa ca sa cadreze cu ciotul si legendele locale), pentru ca undeva, in spatele bisericii, e o minunata gradina de flori. Apoi nici imprejurimile nu sunt foarte dezolante: dealuri, livezi, flori. Biserica e insa o minunatie, o bijuterie….

  3. #3 by rahoveanu on 8 Septembrie 2010 - 2:02 pm

    Sincer, m-am gîndit cã sunteţi în Grecia, undeva prin insule. Cred că e frumos acolo şi că istoria e interesantă.

    Dealurile şi văile nu se văd, de aceea peisajul imi sugereaza un aer de city mexican. Mai lipsea cactusul! 😆

    PS:
    E multă „credinţă” pe blogul tău!

  4. #4 by Camelia Tabacu on 8 Septembrie 2010 - 2:54 pm

    In Grecia e mai ales uluitor felul in care stiu sa-si promoveze fiecare pietricica istorica, cioturile si alte alea.
    Credinta? Imi plac foarte mult bisericile noastre ortodoxe, imi place sa simt spiritul locului, mirosurile, clinchetul cadelnitei cand e agitatata de preot, penumbra omniprezenta, lumina care se chinuie sa intre prin ferestrele micute, babutele evlavioase care pupa toate icoanele, peretii, zidurile :). Si imi place uneori sa scriu despre asta…
    Altfel, ma duc la biserica doar cand imi aduc aminte, cand simt sau cand caut „ceva”, de obicei nu cer nimic pentru ca mi-e jena – cum ar putea Dumnezeu sa nu stie ce am eu nevoie?! – ma duc sa aprind o lumanare, pentru ca, incet-incet, am mai multa lume „dincolo” decat „dincoace”. O fi credinta, n-o fi, habar n-am!

  5. #5 by rahoveanu on 8 Septembrie 2010 - 3:15 pm

    E minunat ce şi cum spui! Acest simţămînt îl am şi eu. La fel de mult îmi plac mirosurile fizice şi spirituale din biserici. Poate că amalgamul de miresme este mirosul Divinităţii!
    Am pus „credinţa” în ghilimele tocmai pentru a sublinia faptul că nu mă refer la habotnicie, ci la simbol. Jur că aceleaşi trăiri le am şi eu în trecerile, din nefericire destul de rare, prin lăcaşurile de cult. Sunt fascinat de cruce, recunosc. Niciun semn arhaic nu imi transmite sentimentul de echilibru perfect, mai mult decît cele două drepte intersectate. Acest semn creştin atît de simplu, folosit pentru penitenţă şi ucidere, dar înnobilat de sacrificiul lui Iisus, mă fascinează.
    Nu obosesc să mă întreb, fără a găsi răspunsuri, de ce imaginile, mirosurile, „turma”, ritualul religios şi obiectele de cult, toate cîte ai enumerat şi tu, mă impresionează?! Nu sunt un tip plin de cuvioşenie şi religiozitate, dimpotrivă! De aceea, cred că există între pereţii mănăstirilor, bisericilor, un anume tip de energie care este generată de milioanele şi milioanele de rugi ridicate, de-a lungul timpului, de oameni. Cu cît lăcaşul este mai vechi, cu atît emoţia care mă cuprinde este mai mare. În fine…

    PS: plec spre casă. Să ai o seară ca tine. Minunată!

  6. #6 by alexandrachiorean on 26 Octombrie 2010 - 1:41 pm

    Imi place ce gasesc intre randurile tale, chiar daca nu sunt mereu de acord cu tine, le spui intr-un mod in care sa le accept 🙂

  7. #7 by Camelia Tabacu on 26 Octombrie 2010 - 3:02 pm

    Alexandra, bine ai venit pe aici! 🙂 Ma bucur ca le gasesti acceptabile.

  8. #8 by Arhetipal on 7 Iunie 2011 - 11:19 am

    Si pe mine tot la o hacienda m-a dus cu gandul fotografia asta… Imi place cum scrii. 🙂

  9. #9 by 7Doors on 11 Martie 2012 - 6:12 am

    Citind pe blogul lui Roncea despre Eliade mi-am amintit de toti acei geniali pe care tara de origine ia uitat.
    Marela Brancusi este singurul care intr-un muzeu din USA are sala singur pentru creatiile sale.Este regele
    simbolismului alaturi de Baudelaire si alti artisti de geniu.Ar trebui sa-l sarbatorim mereu si studiat inca din gradinta.Acest nume ca a altora ca Cioran,Ionesco,Eliade,Enescu etc. ar trebui sa fie subiecte permanente
    pentru toata mass-media.

  1. Românul, omul zăpezii. Povestiri din Brătia | Ziarişti Online

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: