Posts Tagged Bucuresti

Bucurestii la 1964, in luna lui gustar

Imagini inedite surprinse de un fotograf american, aflat in vizita la Bucuresti, in vara lui ’64, am gasit la colegul George Damian. Carl Mydans, de la Life a pozat, cu siguranta, doar ce i-a permis regimul stalinist al lui Gh. Gheorghiu-Dej care voia sa arate lumii un oras de o curatenie exemplara. Si, totusi, fotografiile sale dezvaluie un Bucuresti pustiu, trist, cenusiu (chiar daca aerisit), aflat intr-o prelungita si chinuitoare convalescenta postbelica. Un oras caruia i se rapise stralucirea si maretia interbelica si dreptul la o evolutie naturala, fireasca. Personal, tot ce stiu despre 64 e ca a fost anul amnistiei generale in urma careia au fost eliberati detinutii politici – cati mai supravietuisera „reeducarilor” din inchisori. Iata una din imaginile acelor ani nefericiti:

Mai multe „pictures” la http://www.george-damian.ro/istoria-bucurestiului-nu-foarte-vechi-poze-din-anul-1964-426.html

Anunțuri

, , , , , ,

1 comentariu

Micutii uruguaieni

Asteptam copilul si ascultam cum ploaia sparge pietre de apa pe parbrizul masinii. Desi era abia 14.00, se facuse noapte. Gandurile au inceput sa se dizolve si sa se amestece cu randurile unei carti cu coperte albastre pe care atunci cand o deschizi, clapele unui pian le canta cameleonilor din Martinica. Iar cameleonilor ca mine le place muzica lui Truman Capote.

Ma strangea somnul in bratele sale lipicioase cand am auzit asa ca prin vis un “haidi, fai, baragladina”. Micutii “uruguaieni” de la Scoala Uruguay, din strada Virgiliu, ieseau de la ore. Ce-o fi insemnand “haidi, fai, baragladina” in limba uruguaiana? O fi in uruguaiana veche?

La Scoala Uruguay, micutii “uruguaienii” invata buchea iar copiii de la Scoala de Muzica si Arte (gazduiti temporar) se strecoara saptamanal, printre ei, pentru doua ore de teorie muzicala, straduindu-se sa invete solfegii si cat mai putina uruguaiana. Profesorul lor e un tanar dirijor si nu e uruguaian. Uneori mi se pare ca nu se simte in largul lui cand trece pe langa acesti uruguaieni atat de expansivi. Timizi si ciudati – ca niste pasari exotice – par si cei cativa elevi romani care invata la ore romana iar in pauze uruguaiana. O natie vesela, agitata, acesti uruguaieni.

Ies razand. Au dinti albi ca de zapada si par de culoarea cafelei. Si nu au sclipici, paiete sau haine in culori stridente. Doar rasul si vorbele le sunt uneori cam prea intense. Bodyguardul care ii insoteste pana la poarta e tot uruguian. Sporovaiesc pe trotuar si parca nu ii trage ata sa plece spre casa. Bodyguardul ii mana de la spate parinteste si intra in curte abia dupa ce ultimul uruguaienas traverseaza scuipand prin baltoace. Nici eu nu ma simt in largul meu cand vad atatia uruguieni pe langa masina. Blochez usa cu un gest reflex si strang geanta la piept. Sunt doar niste copii, au expresia inocentei pe chipuri, dar noaptea adanca din ochii lor starneste in mine spaime instinctive.

, , , , , , ,

1 comentariu

Vin rusii!

În perioada 22-28 octombrie 2010 se va desfăşura, la Cinema Studio şi la Cinemateca Eforie din Bucureşti, Festivalul Filmului Rus. Aflat la prima ediţie, evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Arhiva Naţională de Film, Uniunea Cineaştilor şi Studiourile MOSFILM. Vor fi proiectate 21 de lungmetraje, de la Zboară cocorii, premiat cu Palme d’Or la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes în 1958, până la producţii lansate în acest an. Festivalul include şi o proiecţie de filme de animaţie realizate în perioada 1930 – 1970.

Alături de opere faimoase ale unor regizori consacraţi, precum Andrei Tarkovski, Andrei Koncealovski, Nikita Mihalkov, Serghei Bondarciuk, Vasili Şukşin, Pavel Lunghin, evenimentul programează filme semnate de nume reprezentative pentru noile generaţii de cineaşti din Rusia, distinse la festivaluri internaţionale importante: Ivan Vîrîpaev, Nikolay Dreyden, Valeriya Gay Germanika, Alexei Popogrebski.

Sursa: http://www.radiocultura.ro/

, ,

1 comentariu

O zeita a coborat pe Pamant

Muzica sa vine din dimensiunea nostalgiei. E plamadita in adancurile fiintei si se varsa tot acolo, unde incep si se termina corzile sufletului.  

Mariza. Vocea sa iti rascoleste vintrele. Fado-ul ei iti provoaca un cutremur interior, iti induce o transa dureroasa si purificatoare care nu poate fi “prinsa” in cuvinte. Devii purtator de saudade (intraductibil). E tristetea care prinde glas, dar e si bucuria de a fi, pasiune pentru viata, pentru frumos, e framantarea de a intelege destinul, de a-l accepta cu bune si rele, e pornirea de a-ti plange public durerea, dorurile, nostalgiile, trecutul…

Acest amalgam naste cantece uluitoare, de o limpezime dezarmanta, al caror fior pare ca l-ai purtat dintotdeauna in tine, cu tine. Cum spune Mariza in Vielas de Alfama” – “Não há fado que não diga/Coisas do vosso passado – intr-o traducere aproximativa – Nu exista fado care sa nu-ti vorbeasca de trecut sau in Já Me Deixou” –  “Nem sempre a saudade é triste/Nem sempre a saudade é pranto e dor” ( – caci “dor” exista si in limba portugheaza….dar “dorul” din lb romana este mai apropiat ca sens de ceea ce inseamna “saudade” in portugheza; dor in portugheza inseamna durere) – Nostalgia nu este intotdeauna sfasietoare/Nu intotdeauna inseamna lacrimi si suferinta

Emotia fado-ului este atat de puternica incat Mariza nu-l poate interpreta decat traindu-l. Canta adesea plangand. Si gratie dotarii sale interioare speciale, Mariza isi reinventeaza fado-ul, cu fiecare aparitie….

Si e atat poezie in cantecele sale, in fado in general, incat versurile au o stralucire de sine statatore, nu au nevoie sa fie insotite de muzica ca sa starneasca emotie. Redau mai jos spre exemplificare cateva din strofele cantecelor sale de pe diverse albume (cu scuzele de rigoare ca nu sunt in romana, dar nu ma incumet la o traducere.Traducerea in lb engleza este cea originala, inclusa pe albumele divei; daca faceti click pe titlu, puteti asculta si inregistrarile de pe youtube):

Desejos Vãos  Eu queria ser o mar de altivo porte/Que ri e canta, a vestidão imensa!/Eu queria ser a Pedra que não pensa,/A pedra do caminho, rude e forte! Eu queria ser o Sol, a luz intensa/O bem do que é humilde e não tem sorte!/Eu queria ser a ávore tosca e densa/Que ri do mundo vão e até da morte!/Mas o Mar também chora de tristeza…/As ávores também, como quem reza,/Abrem, aos Céus, os braços, como um crente! E o Sol altivo e forte, ao fim de um dia,/Tem lágrimas de sangue na agonia!/E as Pedras…essas…pisa-as toda gente!… I would like to be the high seas/That laugh and sing their immensity/I’d like to be the stone that does not think/The stone in the pathway, rough and strong/I would like to be th Sun, its intense light/A blessing to the humble and luckless/I would like to be the tree rough and dense/That laughs at the vain world and even at death!…….But the Sea too weeps with sorrow…/And the trees too, like those at prayer/Open their arms to the heavens like a beliver!/And the Sun, strong and proud, at the end of the day/Sheds tears of blood in agony!/And the Stones…oh, they…are trodden on by everyone…

 O Deserto” No deserto/Ouço o fundo da alma/E, se a areia está calma,/O bater do coração/É que tanto deserto/Tão de repente/Faz-me pensar/Que o deserto sou eu/Se não me vieres buscar     In the desert/I hear the bottom of the soul/And, if the sand is quiet/The beat of the heart/Such a big desert/So suddenly/Makes me think/That I am the desert/If you don’t come for me. 

 “Cavaleiro MongeDo vale à montanha/Da montanha ao monte/Cavalo de sombra/Cavaleiro monge/Por casas, por prados/Por quintas, por fontes/Caminhais aliados….From the valley to the mountain/From the mountain to the hill/Horse of shadow, monk rider/Through houses/through meadows/Through gardens, through fountains/In alliance you walk.

 Morada AbertaDiz me rio que conheço/Como não conheco a mim/Quanta magua vai correr/Até o desamor ter fim/Tu nem me ouves lanceiro/Por entre vales e montes/Matando a sede ao salgueiro/Lavando a alma das fontes/Vi o meu amor partir/Num comboio de vaidades/Foi à procura de mundo/No carrocel das cidades/ Onde o viver é folgado/E dizem não há solidão….Tell me of the river that I know/as I don’t know myself/How much pain will flow/Until the hatred ends/You  can’t even hear me lancer/Amongst the valley and hills/Quenching your thirst at the willow tree/Washing your soul at the spring/I saw my love leaving/On a train of vanities/Going in the search of the world/On the carousel of the cities/Where the living is loose/An where, they say, there’ no solitude

 In concerte sale, din dorinta de a-si aduce publicul aproape de atmosfera specifica tavernelor din Mouraria si Alfama, cele doua cartiere istorice ale Lisabonei, Mariza renunta adesea la microfon. Coboara de pe scena iar vocea sa puternica, acompaniata doar de magia chitarei portugheze, inmoaie, leagana, trezeste, starneste, dezmorteste, inteteste…

Fado-ul este fara doar si poate muzica sufletului sau, dar vocea sa deosebita – una dintre cele mai bune ale lumii – ii permite sa interpreteze orice. Si jazz, si dueturi duete cu staruri internationale, si chiar si rock. Mariza a fost una dintre cele mai apreciate prezente la Festivalul Rock in Rio Lisboa & Madrid (2010) iar din colborarea cu Rui Veloso, legendar rocker portughez (are niste piese dementiale si un timbru absolut seducator – ascultati pentru inceput “Primeiro Beijo), s-au nascut doua piese incredibile “Tasco da Mouraria” si “Morada Aberta”, poate cele mai frumoase, cel mai bine orchestrate de pe Terra” , ultimul album al solistei.

Dar nu numai vocea si cantecele fadistei portugheze sunt uluitoare. Prezenta scenica a Marizei este iesita din tiparele obisnuite: par scurt, oxigenat, haine lungi pana-n pamant, cernite, accesorii gotice. Si straluceste efectiv prin fermecatoarea-i simplitate, prin modestia nedisimulata cu care primeste ropotele de aplauze, elogiile. Mariza este un fenomen care poseda o fenomenala bucurie de a darui, de a-si coplesi semenii cu minunatele sale daruri….

Mariza va concerta in Bucuresti, la Sala Palatului,
pe 11 septembrie  11 NOIEMBRIE (data la care este programat sa inceapa cel de-al III-lea Razboi Mondial :), prezis de Baba Vanga si Nostradamus, ca si de alti meseriasi de profil). 
 

 

, , , , , , ,

10 comentarii

Putina zapada

Nuuuu, nu astept venirea iernii. Iarna in Bucuresti = ninsoarea care a venit pe neasteptate si iar ne-a prins nepregatiti, masina care a intepenit in parcare, mocirla inteligenta care stie pe unde se intra in ghete/cizme, trafic  bezmetic, tonele de haine pe care le cari zilnic, boschetarii de care te impiedici in scara blocului, agitatia nebuna de dinainte de sarbatori, lehamitea de dupa, apoi gropile de primavara, asflatarea, etc…Si noi cand mai traim?

Doamne, da-ne o iarna blanda si scurta! Pana ne aude Doamne-Doamne, sa privim iarna prin ochii copiilor nostri:

De Boboteaza, in curtea manastirii Antim, 2008

, , , , ,

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: