Arhiva pentru Aprilie 2012

Necazurile unei domnișoare

 Lehămetită de cifre, hârțoage agrare, impozite și taxe, cu nervii zdruncinați de agresivitatea unei menopauze rebele, care, iată, nu ține seama de curățenia trupească și nici de grija cu care o domnișoară s-a ferit atâta amar de vreme – aproape jumătate de secol – să se dedea plăcerilor carnale, cea mai neprihănită dintre angajatele Primăriei Axintele, domnișoara Ani, cum o lingușesc restanțierii pe la ușa îngustă, dar veșnic întredeschisă a biroului său strâmt, întunecos, cu fișete pătate de rugină, s-a tulburat și mai tare după ce s-a aruncat în apele ispititoare, dar atât de înșelătoare ale internetului (mai ales pentru o minte așa senină și virgină ca a dumneaei).

Mai înainte de net, bloguri și alte scârboșenii virtuale, sâcâitoarele dureri de cap se lăsau tratate cu o compresă rece, un gât de țuică și, doar în caz de forță majoră, lua pe vârful limbii sale ascuțite o bulină de paracetamol. Înghițea cu apă, trăgea plapuma pe ochi, sforăia sănătos în a doua parte a nopții iar ziua următoare era nou-nouță. Nimic n-a mai fost însă la fel, după ce, într-o zi ca oricare alta de prin luna martie a acestui an, domnișoara s-a descoperit pomenită, pe blogul subsemnatei, într-un text din 2010. I s-a oprit respirația și a simțit cum bobi de gheață îi năpădesc spinarea, înmuind fibrele acrilice ale cămășii primăvăratice abia extrase de la naftalină. Abdomenul i s-a cutremurat de crampe care s-au mai astâmpărat abia după două-trei drumuri la closet. Avea la treabă de nici nu-și mai vedea capul, mai ales că era luna când toți căscații se înghesuiau să prindă reducerea la impozite…și tocmai capul ăsta care trebuia să-i fie de ajutor începuse să huruie ca un turboreactor.

”Trei femei – una batrana, voluminoasa, dar agila si vorbareata, doua mai tinere, timide si tacute – se deplaseaza in formatie compacta pe urmele “domnisoarei Ani” de la “taxe si impozite”. In timp ce le xeroxeaza niste acte, “domnisoara Ani” le dojeneste parinteste ca au lungit-o prea mult cu impozitele si acum trebuie sa plateasca penalitati. “Vai de capul si de zilele mele! Si de unde sa dau, domnisoara Ani, noua milioane? Poate doar daca ma vand”, zice vorbareata. “Vinde-te, mamaie, s-o gasi si pentru mata un cumparator”, raspunde razand “domnisoara Ani”. Inaltuta si mereu data cu negru pe la ochi, “domnisoara” sa tot aiba prinse in cununa vietii 45-47 de primaveri. Are degete lungi si maini curate, ingrijite. In plus, e o fire vesela. In primava trecuta, si noua ne-a incasat, tot asa razand, vreo 2000 de lei noi, impozite si penalitati.

“Domnisoara Ani” intra in birou iar ele raman in prag, dezorientate si nemultumite. Sunt imbracate gros si au dare de noroi pe hainele ponosite. Pe sub capoate au pantaloni iar in picioare papuci rupti, patati de balega si gainat. Sosetele decolorate le atarna dincolo de marginea papucilor. Ne studiem reciproc. Batrana isi asaza broboada pe cap si ridica din umeri. “Pai asa e: de unde boalii sa dau noua milioane?”(fragment din textul scris prin 2010)

A citit, a recitit și tot nu-i venea să-și creadă ochilor, a căror veșnică mirare este evidențiată de umbrele negre ale unui creion dermatograf. Cu vintrele bulversate de  notorietatea asta subită pe care o și vedea rostogolindu-se asemenea unui bulgăre lansat din vârful dealului micuț de la marginea satului, domnișoara se simțea inundată de un dor sfâșietor după viața sa cuminte de dinainte, după monotonia cifrelor neînșelătoare, neinterpretabile, după certitudinea înscrisurilor zilnice plimbate agale dintr-un birou într-altul, după mirosurile acre, dar oneste și familiare ale bătrânilor cocoșați de neputințe care-și numără cu voce tare, în holul mare al primăriei, restul mic căpătat după plata unui impozit și a unei penalizări de întârziere.

Nu, nu dorea să dea interviuri la ziare, să intre în direct prin telefon la vreo dezbatere televizată sau să ajungă să fie imortalizată în stânjenitoare ipostaze casnice de paparazzi cocoțați pe uluci sau agățați prin corcodușii din grădină. Și din nou amețeli, crampe, atacuri de panică, dar mai ales o pornire de nestăvilit de a scuipa drăcuieli și revărsa sudalme incomparabil mai înflorate, mai migălos lucrate decât ștergarele pe care le așezau odinioară bunicile noastre pe la icoane, la adresa neamului care a zămislit înfiorătoarea creatură ce zdruncină pe degeaba liniștea unui sat și umblă prin viețile oamenilor.

Recent a încercat o răfuială cu maică-mea venită să-și plătească dările pe anul în curs, cerându-i socoteală, în special, pentru pasajul în care i-aș fi descris manichiura în termeni jignitori…HA?????? A bătut însă în retragere când mama (care, în general, habar nu are ce trăncănesc eu pe blog), deși luată ca din oală, s-a repliat surprinzător și s-a îndreptat amenințător spre calculatorul trăirilor și emoțiilor tomnaticei domnișoare.

După aproape două luni de frecat netul în timpul programului, pe bani publici, vexata domnișoară internaută dă impresia că știe pe deasupra pasaje întregi din textele mele. Confruntarea ratată cu maică-mea pare s-o fi înverșunat și mai tare. Pândește persoanele implicate în poveștile mele și le croșetează versiuni halucinante împănate cu imprecații proprii. Culmea, când să le arate infamul site și fragmentele ofensatoare, ce să vezi, fie crapă calculatorul, fie pică netul…deh, primărie mică, dotare și viteză la conectare după buget.

, ,

8 comentarii

%d blogeri au apreciat asta: