Posts Tagged Dumitru Staniloae

Pe 16 noiembrie se nastea, in urma cu 107 ani, marele teolog roman DUMITRU STANILOAE

Sorin Preda, Formula As ( 2003)

Despre parintele Staniloae am aflat tarziu, prin anii 80, cand cineva s-a oferit sa-mi imprumute unul dintre volumele Filocaliei, indemnandu-ma: „Citeste! E o carte rara!”. Pe vremea aceea, cuvantul rar era pentru mine sinonim cu interzis. Nu eram departe de adevar. Nu doar textul in sine era tinut sub obroc politic, ci si numele traducatorului, care m-a uluit cu eruditia sa, cu acribia savanta a notelor de subsol si a studiilor introductive. Era parintele Dumitru Staniloae, batranul bland si smerit din cale-afara, pe care aveam sa-l vad zece ani mai tarziu la televizor, intr-un scurt interviu luat cu ocazia numirii sale in Academia Romana. A fost o adevarata revelatie. Batran ca veacul, putin la trup si cu parul albit de zapada anilor, parintele umplea ecranul. Fara nici un efort aparent, rostea cuvintele mangaindu-le parca, starnind o vijelie blanda de sensuri, de profunzimi intelectuale. As fi vrut sa-l cunosc, dar din jena sau din alte pricini nelamurite, am amanat. Din toate, am ramas cu un regret enorm. Am ratat sansa de a fi, macar o clipa, contemporan cu un mare ganditor ortodox, cu un intelept. Acum, cand deja se implinesc zece ani de la disparitia sa si o suta de la data nasterii sale, nu ne ramane decat sa ni-l imaginam dupa puterile noastre, citindu-i cu atentie cartile sau ascultand aducerile-aminte ale celor care l-au cunoscut cu adevarat si l-au insotit in cele mai grele momente din viata sa.

Ultima rugaciune

Stam la o masa rotunda, ca o imensa paine de test. De jur imprejur, multime de scoarte si obiecte taranesti vechi si migalite in felurite culori de rosu, alb sau negru. Poza parintelui, absent surazatoare, sub care scrie: „Centenar Dumitru Staniloae – Stravezimea credintei in viata taranului roman” ne priveste dintr-un colt. Suntem intr-o sala a Muzeului Taranului Roman, chiar in biroul celui care a fost pictorul Horia Bernea – prieten si admirator nedezmintit al parintelui. Alaturi, in stanga noastra, Lidia Staniloae (fiica marelui carturar) are o tresarire de neincredere la vederea reportofonului. Ne cere sa-l oprim. Prefera o discutie libera, lipsita de constrangeri jurnalistice. Asteapta prima intrebare si pare putin surprinsa cand incepem cu sfarsitul, cu ultima imagine si ultimele cuvinte ale parintelui. Nu e usor. Chiar si acum, dupa 10 ani, amintirile dor. Rana e inca deschisa. L-a vazut cu doar doua ore inainte de a muri. Intins pe patul sau de suferinta, zambea cum numai el stia sa zambeasca – un suras ca o ofranda de bunatate. Camera apasatoare de spital, cu ferestre zabrelite si tavan inalt, parca disparuse. Se simtea bine. Nu-l mai chinuia nici o durere. Ca de obicei, se gandea la altii, nu la sine. Se gandea la oboseala studentilor medicinisti care ii vegheau necontenit somnul. Se gandea la necazurile prin care trecea o ruda apropiata si voia sa o ajute cu ceva bani. „Stiam ca sfarsitul il pandeste cu lacomie, dar nu credeam ca e atat de aproape. Inviorat si cu o voce hotarata, mi-a cerut sa nu mai stau langa el, ci sa merg la varul nostru, aflat la mare stramtoare. De fapt, voia sa ramana singur. Voia sa se pregateasca pentru ultima rugaciune. Cand m-am intors la spital, tata nu mai era. A plecat dintre noi asa cum a trait – senin, impacat cu sine si cu toata lumea, fara dureri, fara regrete. Ultimele lui cuvinte le-a rostit ca un testament. Vorbea despre cum sa vorbim neincetat cu Maica Domnului. Le-am publicat in cartea aparuta la Editura Humanitas. Sunt doua pagini dense, esentiale. Analizandu-le, profesorul Emilian Popescu de la Sibiu a ajuns la concluzia ca se aseamana cu ultimele cuvinte rostite de sfinti inaintea mortii. Unii spun ca acesta ar fi un semn al sanctificarii sale viitoare. Mi-e greu sa ma pronunt. Parca e prea devreme si, oricum, nu asta isi dorea tata. Singura lui dorinta era sa fie un crestin adevarat, sa-L merite pe Hristos, oriunde si oricand, in tot ce face”.

Citește restul acestei intrări »

Anunțuri

, , , , , , , , , , ,

1 comentariu

O suta de ani de la nasterea lui Arsenie Boca

Miercuri, 29 septembrie 2010, se implinesc 100 de ani de la nasterea celui pe care multi il considera, chiar si in absenta unei canonizari oficiale, Sfantul Ardealului.

La doar cativa kilometri de asa-numitul “Panteon al Motilor” de la Tebea, pe 29 septembrie 1910 a venit pe lume Zian Boca, in comuna Vata de Sus. Pe cand era insarcinata, mama sa, Cristina, a visat ca are in pantece soarele si luna. Si, intr-un fel asa a fost. Arsenie Boca a fost soarele si luna Ortodoxiei romanesti, in momente grele, de mare cumpana. A fost, cum frumos si drept il numea parintele Dumitru Staniloae, “ctitor de frunte al Filocaliei romanesti”. S-au scris multe randuri frumoase despre tulburatoarea sa viata. Vezi aici. Si aici.

Arsenie Boca in viata mea

L-am intalnit pe parintele Arsenie, in urma cu vreo patru ani, intr-o aglomeratie de nedescris. Ma astepta pe drumul ce duce la Manastirea Brancoveanu. Era de Sf. Ilie, pe 20 iulie. Luase forma unor carti si sedea cumintel pe o taraba, alaturi de care se vindeau pufuleti, acadele si seminte.

In mirosul ametitor de mici care insotea credinciosii pana la intrarea in curtea manastireasca, pe cand ma intrebam ce caut acolo in multimea aceea care ma sufoca, imi respira tot aerul, mi-a incoltit in cap un gand, venit ca o soapta indepartata. “Trebuie sa cumpar ceva, trebuie sa cumpar ceva”, imi tot repetam, uitandu-ma in jur sa-mi dau seama ce anume. Am descoperit ca ma aflam in mijlocul unui ocean de carti. Erau sute, poate mii, mese, tarabe intregi cu carti. Arsenie Boca, Arsenie Boca, Arsenie Boca, Arsenie Boca, Arsenie BocaArsenie Boca peste tot iar eu nu auzisem in viata mea de el. Cand se scrisesera toate aceste carti si de ce? Cine este acest Arsenie Boca a carui uitatura ma cam inspaimanta?

De ce am cumparat doua carti, desi privirea lui m-a oprit vreme de patru ani sa le deschid? (Pentru ca imediat ce am ajuns acasa, zicandu-mi “Arsenie Boca, regret, dar nu cred ca ne vom cunoaste in aceasta viata”, le-am pus undeva in biblioteca, cat mai in spate, sa nu le mai vad, sa uit de ele, de acei ochi care frigeau, ardeau ceva in mine.)

Un reportaj miraculos, cum numai fostul meu profesor Sorin Preda poate sa scrie, m-a trimis la Draganescu, in primavara aceasta, in a doua zi de Pasti. Vezi aici.

M-am uitat la picturi, m-am plimbat prin curte, prin cimitirul de langa biserica, am vorbit cu cativa oameni, m-am uitat din nou la picturi, am ascultat predica parintelui paroh Lucian Razvan Petcu, m-am uitat din nou la picturi, am cumparat o fotografie alb-negru cu Arsenie Boca, m-am uitat din nou la picturi si am ramas asa privind pana s-a golit biserica de oameni. Ce Dumnezeu e aici? Cum poate cineva sa picteze asa? Ce trebuie sa vadem? Ce trebuie sa intelegem? Am dat sa scriu ce am simtit, ce credeam eu ca am vazut acolo, dar cu fiecare cuvant se nastea o noua intrebare, o noua mirare. Pentru ca, de fapt, peretii aceia de la Draganescu nu voiau sa-mi vorbeasca. Asadar, venise timpul sa infrunt privirea lui Arsenie Boca, sa-l las sa se uite in sufletul meu, sa ma certe, sa ma ierte si sa-mi arate. Mi-a spus exact cat trebuia sa stiu acum.Vezi aici. Si inca ma aflu abia la inceput…

Arsenie Boca mi-a dezvaluit apoi o taina pe care o cunosc deja toti cei ce-l iubesc si-l cauta: nu a plecat niciodata cu adevarat dintre noi. Si ne pandeste pe fiecare, pe cate un drum. Daca-l intalniti, nu-l prigoniti in bezna unui dulap cu carti sau in alte dulapuri! Lasati-l sa va arate Imparatia lui HRISTOS!

Viziteaza si site-ul Manastirii Brancoveanu:

http://www.manastireabrancoveanu.ro/arsenie.php

Si roncea.ro pentru Moartea martirica a Părintelui Arsenie Boca (1910-1989) – un adevăr ascuns. Cine l-a chinuit pe Parinte inainte de moarte? 100 de ani de la nasterea Sfantului Ardealului, miercuri, 29 septembrie. Strambul Streza la Centenarul de la Sambata

, , , , , ,

6 comentarii

%d blogeri au apreciat asta: