Infidelitate

Am cunoscut multi barbati infideli –  amici, sefi, trepadusi, vecini – dar niciunul nu m-a intrigat si scarbit mai tare ca el.

L-am intalnit cu ani in urma in casa soacrei mele. Venea aproape saptamanal cu treburi in Bucuresti. Rezervat, prudent, politicos, aparent usor de intimidat, imbracat cu pantaloni calcati la dunga si tricou polo, genul care prefera mai degraba sa asculte decat sa vorbeasca iar daca avea ceva de spus, aducea mereu vorba despre familie. Sotia si copiii pareau singura lui ratiune de a exista. 

Am facut impreuna, cu masina, un drum cam de vreo doua ore. In dreapta lui a urcat la un moment dat o colega de serviciu. Mai tanara decat el, prezentabila. Si cu ea vorbea despre familie. Ii povestea ce a mai zis sotia, ce au mai spus copiii, ce planuri au pentru urmatoarele zile, pentru urmatorii ani, etc. DN1 era, la vremea aceea, o mizerie de nedescris, gropi si lucrari de largire a soselei desfasurate pe zeci de kilometri. Ne-am oprit sa bem o cafea. Eram doar noi, doua femei si doi barbati, pe o terasa imensa, in apropierea unei benzinarii. Era o amiaza tulburatoare de inceput de august. Soarele parea ca dezmiarda tot ce intalnea in cale iar mai in departare se zareau contururile colturoase ale muntilor. Cu exceptia lui, toti sorbeam nicotina unei tigari necesare. „Lasa tigara”, i-a soptit el „colegei” intr-un fel care mi-a atras atentia. Au inceput apoi sa se priveasca tandru, sa se atinga, dar nu cu stangacia unor amorezati aflati la etapa flirtului, ci cu siguranta unor vechi amanti.

Am ajuns acasa la el, unde urma sa innoptam. A urcat si colega „pentru cateva minute”. Sotia se afla in casa de vacanta pe o construisera in afara localitatii iar copiii iesisera  in oras. Ii lasasera un biletel pe frigider prins sub un magnet. L-a desprins si a dat sa-l citeasca. Atunci a intervenit colega si, pretextand ca vrea sa-l vada si ea, a inceput un fel de harjoneala. Mi se parea ca il excita, ca il maguleste curiozitatea, insistenta ei de a-si baga nasul in treburile familiei oficiale . Incepuse sa ma apese, sa ma irite acea pisiceala patetica si prezenta ei acolo, in locuinta care parea ca adaposteste traiul tihnit al unei familii ce habar n-avea ca primejdia intra din cand in cand pe usa, miroase a parfum scump si are unghii lungi, vopsite cu lac rosu. Si simteam nevoia sa vars niste rautati. Dar a plecat la scurt timp si m-am gandit ca, in definitiv, nu era treaba mea, ca sotia, pe care nu o cunoscusem inca, era poate rea, grasa, urata, acra, o nevropata isterica, ostila, etc.

Ziua urmatoare, cand am intalnit-o, toate aceste presupuneri s-au facut praf. Nu era nici grasa, nici isterica, nici nevropata. Era, dimpotriva, un om cald, volubil, spontan, ospitalier, genul care iti place, cu care te intelegi din primul moment. Mai mult decat atat, era o femeie draguta, cu o silueta nedeformata de nasteri, de nepasare sau de trecerea timpului. Nu parea sa existe vreo tensiunea intre ei. El era in permanenta afectuos, grijuliu, dar absolut convins ca situatia este sub controlul lui total. Si totusi nu era chiar asa….

Am ramas singura cu sotia cateva minute si, dintr-o data, toata veselia pe care o afisase pana atunci, s-a transformat intr-o tristete adanca,  sfasietore pe care n-am putut-o uita niciodata. A balmajit ceva despre plecarile prea dese ale sotului, a silabisit numele acelei femei, uitandu-se in ochii mei cu o privire in care era adunata parca toata suferinta femeilor ranite, toata durerea noptilor in care lacrimile se opreau abia spre ziua, dar si o inversunare care transmitea ca nu e dispusa sa cedeze nici macar un milimetru in favoarea celeilalte.

Si nu stiam ce sa-i spun! Ma blocasem in tacerea aceea tampita cand poti fi suspectat de orice, de tainuire, ca si de indiferenta. Dar nu astepta nimic de la mine. De fapt, nici nu stiu daca mie mi se adresa. Poate rostea aceleasi vorbe si cand uda florile dimineata sau cand hranea cainii, cand punea leustean la ciorba sau cand calca pantalonii sotului. A schimbat brusc vorba, si-a recapatat resemnarea si a reusit sa amane lacrimile ce pareau gata sa cobore frumoasa panta a obrajilor discret imbujorati. 

Mi-am dorit atunci, foarte tare, ca toata tristetea pe care am vazut-o in ochii ei sa se mute in inima lui iar el sa planga, noapte de noapte, toate secundele, minutele, cuvintele, tacerile, gesturile daruite altor femei….

I-am revazut ulterior. Pe el mai des, pe ea din cand in cand. Pe colega insa niciodata. Dar cred ca o vreme, poate un numar de ani, a mai bantuit prin viata lor. Sotia a ramas la fel de luminoasa, el insa, am remarcat recent, e invadat de riduri, ca si cum cineva i-ar fi crestat fata cu o lama subtire, ca si cum lacrimile ei s-ar fi scurs pe obrajii lui. Si poate asa a fost….

PS Daca s-ar intampla cumva ca ea, sotia, sa citeasca vreodata aceste randuri, as vrea sa fie absolut convinsa ca aici este vorba despre altcineva, de alta familie, de alta sotie, de alt sot, de amanta altcuiva….

Anunțuri

, ,

  1. #1 by rahoveanu on 13 Septembrie 2010 - 5:36 am

    Camelia

    viata este mai complicata decat ne place sa credem. Induiosatoare tristetea acelei femei, scarbavnic comportamentul amorezilor. Cu toate acestea, noi nu stim ce se petrece in spatele unor pereti, in speta ai lor. In plus, nu exista calapod pe care tragem toate cazurile de infidelitate. Daca am avea caderea sa judecam, ar trebui de analizat de la caz la caz. Din ce-mi dau seama, la o prima citire, pare a fi vorba doar de frivolitate si ne duce cu gandul la harjoneli in asternut, la ceva carnal. Dar daca infidelitatea este una „intelectuala”?

  2. #2 by Camelia Tabacu on 13 Septembrie 2010 - 8:43 am

    Evident, habar n-am avut vreodata ce se petrecea in dormitorul celor doi soti. Dar am o vaga banuiala ca amanta era, de fapt, tradata „intelectual” cu sotia.
    Povestea asta s-a petrecut pe cand aveam eu vreo 23 de ani. Am rumegat-o, normal, cu mintea si cu nivelul de toleranta specifice acelei varste.
    Cel mai tare m-a izbit atitudinea lui fata de familie pe care n-am simtit s-o protejeze prea tare: amanta era poftita in casa, prietenii asistau la pipaielile lor, samd. Pai, daca vrei s-o faci, fa-o, nene, sa nu te stie nici vantul, nici pamantul…De ce ma faci pe mine partasa la mizeria asta? De ce sa nu ma pot uita eu in ochii sotiei tale? De ce sa ma simt crispata, vinovata de cate ori dau ochii cu ea? Pe mine asta m-a scarbit cel mai tare!

  3. #3 by rahoveanu on 13 Septembrie 2010 - 9:41 am

    Sunt perfect de acord! De aceea am zis cã el se comporta scarbavnic, iar ea suferea adanc. Saraca femeie, nu ifidelitatea o deranja asa de mult, cat injosirea la care o supunea animalul.

  4. #4 by ina on 14 Septembrie 2010 - 5:34 am

    … nu se va recunoaste. Isi spune trista – „inca una ca mine” :)…

  5. #5 by Ara on 8 Ianuarie 2012 - 11:53 pm

    O poveste urata.
    Se intampla insa si ca ex-nevasta sa-l vrea inapoi dupa cativa ani de la divort si sa intervina in relatia dintre el si cea cu care dorea sa se insoare in acel moment. Aliati de nadejde luandu-si propria fiica, adolescenta si atractia sexuala existenta inca intre ei. Si a obtinut ce a vrut !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: