Ce bogata eram cand traiam in saracie!

Anii ’90….Derulez cu placere filmul inapoi si sterg praful de pe cateva din amintirile acelor vremuri. Ce sincera si stridenta era indecenta cu care traiam si cea mai mica bucurie! Ce fermecatoare era frenezia cu care savuram placeri ce astazi nu mai bucura pe nimeni! Ce optimism patetic ne legana noptile!

Singura acasa

Vara lui ’95. Ma pregateam pentru admiterea la facultate. Mama si sora mea se retrasesera la tara, din respect pentru seriozitatea cu care tratam viitorul examen. Desi ma bucuram de compania unei pisici, incepusem sa ma cam plictisesc. Nici spor nu prea aveam. Un ajutor de somaj (terminasem liceul cu un an in urma si eram inscrisa la somaj) zacea trist si nebagat in seama intre niste prosoape cu miros proaspat. Am coborat tinandu-ne de mana la fosta alimentara comunista, metamorfozata in supermarket (iar mai tarziu intr-un depozit de mobila in rate iar ulterior in banca). Am colindat pe la toate raioanele si ne-am oprit fermecati in fata unui raft binecuvantat cu toate bunatatile pamantului: cu caramel, cereale expandate, nuca de cocos, lapte, visine zemoase, cu mijloc de napolitana….”Ce-o sa se mai bucure fetele cand vor sosi acasa si vor gasi minunile astea in frigider”, mi-am facut eu curaj.  M-a luat cu ameteala cand mi s-a spus cat am de achitat. Ma cam lacomism, ce e drept. As fi renuntat, dar m-a intimidat privirea suspicioasa a casieritei. Am achitat cu lacrimi in ochi. Tristetea s-a topit insa la prima muscatura iar indoielile s-au evaporat complet la urmatoarele. N-am mai iesit din casa, n-am raspuns la telefon si nici macar pe geam nu m-am uitat sa vad daca s-au adunat pe langa bloc prietenii din cartier. Ore in sir, am marsaluit kilometri intregi prin fata frigiderului. Am rontait pana noaptea tarziu. Din cand in cand, pisica isi ridica usor capsorul si privea somnoroasa lupta mea cu demonii dulci si crocanti.