Intr-un cer violet

In oras cerul nu e cer. E tavan. Un tavan de care spanzura un bec. Cand becul cel mare se stinge aprindem alte becuri si lumina lor ni se pare la fel.

In afara orasului cerul nu e cer. E facator de culori. L-am vazut pictand chiar inainte sa-si presare ninsorile. Isi pregatea aluaturile albe in miazanoaptea lui inghetata. Smulgea raze din soare si plumbul din nori. Unea, amesteca, framanta iar plamada sa dospea in nuante vinetii. Apoi soarele se infuria si impungea cenusa cerurilor cu sulite de foc. Cenusa se aprindea si cobora pe pamant in umbre violet. Umbre cu gust de mure. Pe veranada casei si in curte simti uneori in cerul gurii gustul murelor din cer. Acrisoare si reci. Zemuri din pamant si din cer, din soare si noapte; picturi ce se preling pe pamant care le inchide in tainitele lui.

In afara orasului cerul nu e cer. E facator de ganduri. Ganduri care alearga inainte, dar mai ales inapoi. Ganduri pictate cu oameni. Si o parte din aceste picturi s-au scurs in pamant. Dar culorile lor sunt in gandurile noastre….