Adrian Sobaru umbla cu capul spart in tara sufletelor moarte

A vorbit aseara, l-am ascultat, poate l-am inteles, poate doar l-am compatimit, poate am tresarit usor cand domnul Gadea Mihai a promis sa se revolte personal daca vreodata, in Romania, se va inchide vreo institutie de presa (pai sa se revolte retroactiv de trei ori ca numai anul trecut s-au inchis vreo trei ziare). Astazi vom mai trancani poate pe bloguri, intre niste like-uri date la pozele unor prieteni necunoscuti, vom posta doua-trei comentarii la „starile” analistilor carora le suntem, fireste, deosebit de recunoscatori ca ne-au dat „accept” in lista lor de prieteni…

DAR, in tara mall-urilor, carrefour-urilor, hornbach-urilor, patinoarelor, in tara sfintei imbranceli de la moaste si aghiasma, in tara morcovilor olandezi si a usturoiului chinezesc, in tara in care copiii scuipa suzeta pentru a butona i-phonul parintilor (in Biserica Sfantul Nicole Dintr-o Zi, baietelul de doi ani al parintelui paroh Vasile alerga, de Revelion, tinand in manutele lui mici si pufoase „jucaria” primita de la Mos Gerila), LIBERTATEA – cu majuscule – de care vorbeste Adrian Sobaru e doar o notiune abstracta.

Singurele concrete sunt inertia, frica josnica si cramponarea de mult trambitata incertitudine a zilei de maine, care ne obliga sa slujim orice stapan dispus sa ne alimenteze cardurile (si linistea) cu firimiturile ce ii prisosesc. Gasesc dureros de adevarate si actuale vorbele eruditului indianist Sergiu Al-George, arestat in lotul Noica-Pillat, cu privire la „atasamentul nostru feroce, animalic, pentru viata„.  „Cramponarea asta la viata, de caine estropiat, de orb paralitic, de canceros innebunit de suferinte si care tot mai suge vitamine, de tradator care pentru a scapa de moarte si-a vandut neamul intreg si tovarasii toti, o exprima cel mai bine pronumele neutru nereflexiv, in lipsa pe romaneste: on veut vivre sau in nemteste man will leben„. (Jurnalul Fericirii, N. Steinhardt). Acum (ca si atunci) suntem robii propriei noastre existente si tranzactionam fara sa clipim viitorul copiilor nostri.

Adrian Sobaru a priceput ca despre asta-i vorba. Si nu s-a mai cramponat de propria viata. A sarit! A sarit pentru ca nu a mai dorit sa fie partas la aceasta vanzare. Multi vor zice ca e nebun. Nimic iesit din comun. Nimeni nu e profet la el acasa. Afara e frig si s-a lasat ceata. Turbanul de suferinta de pe capul lui Adrian Sobaru nu ne va impiedica sa continuam sa vindem…in tara in care „hotia si minciuna sunt o virtute”.