Posts Tagged despartire

Confidente. Despartire

Acum ca a iesit pentru totdeauna din viata mea ma simt…. Despovarata? Senina? Increzatoare? Linistita? Categoric: toate la un loc!

Ce sa va spun?! Ultimul an a fost cosmar. Varsta incepuse sa-si spuna cuvantul. Si la mine, dar mai ales la el. Nimic nu mai era ca inainte. Nu mai tinea ritmul, plus ca avea un gafait suparator, epuizant. Se opintea la orice pas, intepenea subit cand ii cereai sa faca un lucru si ramanea asa minute in sir. Si pana se urnea, uitam complet ce doream sa faca. Plus ca seara, dupa ce culcam copilul aveam chef de una-alta. Facea ce facea si, pana la urma, imi dadea de inteles ca l-am frecat destul toata ziua si e cazul sa-l las sa rasufle. Ma apucau nervii si preferam sa citesc decat sa insist prosteste. Ce naiba! Sunt om, nu stanca!

Poate si eu exageram. Dis-de-dimineata, pana sa se scoale copilul, hop pe el. Mda, poate ceream prea mult. Poate asteptarile mele devenisera din ce in ce mai mari. Dar ce era sa fac?! Ma obisnuisem asa: in fiecare zi de mai multe ori. Si ce nervi ma apucam cand il vedeam cat e de reticent, de indaratnic, de nazuros, lent si buimac. Uneori imi venea sa-l lovesc, sa-i trag pumni, sa-l zgarii cu unghiile, sa-l joc in picioare, sa-l maruntesc, sa-l imping de la etaj. Cu greu am rezistat acelor impulsuri nebunesti. Stiam, speram ca va veni si ziua in care nu vom mai sta impreuna la aceeasi masa.

De cate ori n-am zis “Gata, pana aici!” si totusi nu m-am indurat…Nu a fost o hotarare usor de luat, mai ales in vremurile astea cand ecuatiile au din ce in ce in mai multe necunoscute, cand e musai sa cantaresti bine, sa judeci la rece, fara prea multe sentimentalisme, sa vezi cum te afecteaza pe termen scurt, dar si pe termen lung.

Si am tot amanat pana in ziua in care ne-a vizitat vecinul Cornel, psihologul. Era o dupa-amiaza ploioasa. Sau sa fi fost in ziua aia in care inghetase totul? Nu mai stiu…Cert e ca l-am rugat sa ne ajute cu o imprimanta. Si si-a dat seama imediat. De cum a intrat pe usa! A vazut cat mi-e de greu si mi-a spus prieteneste, nu psihologiceste: “Bai, e naspa! De ce te chinui in halul asta? De ce-ti halesti nervii asa nemestecati? Eu zic sa pui punct!”,  “Oare chiar sa nu mai fie nimic de facut, Cornele?”, “Bai, ce naiba! Categoric nu! Mai devreme sau mai tarziu tot aici ajungi!” . Plus ca m-a asigurat ca nu o sa raman asa… fara. Ma ajuta el sa-l inlocuiesc. Si tot n-am fost capabila sa iau o decizie pe loc. M-am mai gandit o zi si inca una. I-am zis si maica-mii. Ca sa nu vina acasa in lipsa mea, sa remarce toate schimbarile astea si sa-mi reproseze ca nu i-am spus. Ca asa e ea! Mereu are ceva de comentat!

Si totul s-a rezolvat simplu, civilizat. Intr-o dimineata. Damblagiul a plecat. Acum il am pe EL:

PS Da, a fost dragoste la prima vedere. Suntem insa foarte, foarte la inceput. Incercam sa ne acomodam. Sper sa-l accepte si copilul! :))

Reclame

, , ,

14 comentarii

%d blogeri au apreciat asta: