Un interviu trecut aproape neobservat revine in atentie. Parintele Rafail despre tatal sau Constantin Noica: „inca nu pot sa citesc cartile tatei, fiindca nu pot intelege filosofia”

Prietenul Victor Roncea readuce in atentie un minunat interviu cu Parintele Rafail, publicat pe crestinortodox.ro in ianuarie anul trecut. Parintele Rafail este fiul lui Constantin Noica si al primei sotii a marelui filozof, englezoaica Wendy.  Sora sa mai mica, Alexandra Noica-Wilson, a publicat la Humanitas, in urma cu cativa ani,  un emotionant volum despre dureroasa ruperea a familiei si despre plecarea din Romania, in 1955, aflata inca sub teroarea sovietica – Treziti-va, suntem liberi! (l-am citit si vi-l recomand). Trei ani mai tarziu, in 1958, reputatul filozof, ramas fara sotie si cei doi copii, avea sa fie desemnat cap de lot in procesul intentat elitei romanesti si condamnat la 25 de ani de munca silnica.

Din putinele informatii care circula pe net rezulta ca revenirea la ortodoxie a Parintelui Rafail (Razvan pe numele sau de botez, nascut in 1942) s-a produs in 1961 iar tunderea in monahism in 1965, la manastirea Essex din Anglia. „Şi la puţină vreme după întoarcerea mea la Ortodoxie, mi-a venit şi chemarea călugăriei, pe care am simţit-o ca fiind răspunsul la întrebările ce mi le puneam din copilărie şi, cu timpul, am înţeles că moartea deţine sensul vieţii şi văd acum că existenţa noastră aici, pe pămînt, nu este decît un al doilea stagiu al trecerii noastre dintru nefiinţă întru ceea ce ne cheamă Dumnezeu, fiinţa lui Dumnezeu, adică veşnicia„, preciza parintele in urma cu aproape doua decenii. Se intoarce in Romania dupa 38 de ani, in 1993, pentru o scurta vizita, dar hotaraste sa ramana. Iata ce spune Alexandra Noica despre parintele Rafail, care traieste intr-o sihastrie in Muntii Apuseni: „Este o binecuvântare pentru noi, îi simţim rugăciunile” (Jurnalul National). Parintele Rafail coboara rar din munti (o data sau de doua ori pe an, mai ales in zona Alba Iulia), cand este invitat la vreo conferinta pe teme religioase. Salile in care conferentiaza devin neincapatoare pentru multimea venita sa-i soarba vorbele. Potrivit crestinortodox.ro, Patriarhia Romana l-ar fi vrut episcop, dar parintele Rafail a respins oferta, cu eleganta si  fermitate. Acest lucru arata nu o fuga de responsabilitate, cat o simplitate si o autentica smerenie, asemeni sfintilor de odinioara, care fugeau din cetate atunci cand li se propuneau functii sau onoruri.

– Parinte Rafail, spuneti-ne ceva despre filosoful Constantin Noica, tatal Dumneavoastra.

 – Nu prea stiu ce sa va spun. Pe tata l-am cunoscut foarte putin, fiindca din copilarie, nu stiu in ce an, au divortat parintii mei. Tata, fiind din neam de mosieri, iar mama avand origine „nesanatoasa”, fiind engle­zoaica, s-au gandit ca, daca se despart, o sa riscam mai putine lucruri care ne amenintau in regimul co­munist si poate ca si mama se gandea sa-si recastige cetatenia britanica si sa ne ia si pe noi, copiii, in li­bertate, sa ne dea o educatie.

 La un moment dat, tata a avut domiciliu fortat in Campulung Muscel, iar noi ramasesem in Bucuresti. In ’55 s-a repatriat mama si ne-am dus si noi, copiii, la ea. L-am cunoscut putin. Dupa moartea lui, din ar­ticole, am vazut ca era mai mult decat ce credeam eu. Ma gandeam, de exemplu – o sa va marturisesc si asta – ce face un filosof acum in Romania lui Ceausescu ? Adica, „tara arde si baba se piaptana”, cum se zice. Dar mi-am dat seama ca nu era asa de simplu si ca a fost si acolo o pronie a lui Dumnezeu. Filosofia lui nu o inteleg si inca nu pot sa citesc cartile tatei, fiindca nu pot intelege filosofia.

 De cand a iesit din inchisoare, din ’68, tata ne-a vizitat insa, in Anglia de trei ori si, in felul nostru, ne-am inteles din ce in ce mai bine pana cand, in ’85 sau ’86 cred, cand a venit ultima oara, ne-am despartit intr-o intelegere adanca, intr-o armonie adanca, pe ca­re nu o puteam exprima in cuvinte, fiindca altul era limbajul lui, altul al meu. Dar simteam pe dedesubt un alt curent care ne unea si, intr-un fel, simteam in chemarea mea o mostenire de la tata. Poate simtea si el, dupa cum s-a si exprimat, o implinire a lui prin fiul sau, care a venit la alta filosopfie, la alta cultura.