Brambura sau ce treabă am eu cu un maraton erotic

Am scris un text despre necazul unei prietene. Soțul l-a cerut pentru ziar (Evz), că e poveste, că e exact ce lipsește de acolo, etc. I l-am dat, firește. Acu o săptămână…Și până azi-dimineață nu prea am reușit să pricep de ce nu apare. Uite că acum știu – „Desfrâul” meu trebuia introdus în intestinele chiorăitoare ale unui ”maraton erotic”.

Dar ce tot mă pierd în amănunte?! Concluzia e cât se poate de banală – dacă vrei să faci praf o poveste, dă-o, neică, la zear!  Poftiți la maraton și dacă nu sunteți prea obosiți, aveți un pic mai jos și textul meu (în varianta lui originală):

 Desfrâu la vârful unei companii de telecomunicații

 El, director la o companie de telecomunicații cu sediul în Bulevardul Dimitrie Pompei, la numărul 10A. Ea, o Mihaelă de la juridic, în cadrul aceleiași firme. Căsătoriți amândoi, dar el puțin mai mult. Cu o femeie care îi era iubită din liceu, de la 15 sau poate 14 ani. Cu o femeie căreia, ca și lui, îi este dat de la Dumnezeu să păstreze veșnic pe chip trăsături adolescentine de o frumusețe aparte. Alături de cei doi copii, formau împreună nu o familie, ci un tablou. Un tablou al iubirii care nu numai că nu trece odată cu timpul, ci înflorește și se consolidează și mai mult în ani.

Cu siguranță, tocmai de dragul acestei frumuseți a încercat el de două ori să scape din ițele adulterului care îl reținea multe ore după program. Și tot de atâtea ori s-a încurcat și mai tare. Au făcut terapie de cuplu, și-au reînnoit jurămintele de iubire în Santorini, într-un apus de soare care părea că exorcizase și înecase în apele Mediteranei orice Mihaelă trecută sau viitoare.

Departe de briza mării însă, într-un birou în care predomină mirosul de coli A4 și-n care ventilatorul unui laptop zbârânie când îl apucă, iarna trecută a început să se simtă din nou parfum de femeie. Discret, la început, apoi din ce în ce mai puternic. Puternică a fost însă și soția care nu l-a mai crezut…la psiholog, acolo unde era programat să ajungă într-una din serile trecute, ci l-a căutat exact unde îi spunea intuiția că s-ar afla: la serviciu, muncind, după program, cot la cot cu aceeași Mihaelă. Nădușiți, obosiți, dar nu foarte jenanți de ipostaza neprevăzută de fișa postului în care tocmai fuseseră surprinși.

După ce vreme de aproape doi ani, de dragul copiilor și pentru familia pe care atât de tare și-a dorit-o împreună, a îndurat fără să crâcnească, a tăcut, a iertat, a mai acordat o șansă și apoi încă una, afișând, în ciuda suferinței profunde, mereu același zâmbet cald în fotografiile de cuplu, soția a vorbit…pe Facebook.

Epuizată, răvășită, dar mai ales furioasă, ea și-a povestit drama, și-a mărturisit durerea, furia, sub privirile unor prieteni uluiți (de altfel, cunoștințe vechi și în viața de zi cu zi, colegi de liceu, de facultate, etc), incapabili să proceseze, să asimileze acest anunț uluitor ce se rostogolea spre ei târziu în noapte, prefăcând liniștea de dinaintea somnului într-un vacarm asurzitor.

Cuvintele soției au venit cu intensitatea unei furtuni devastatoare care a spulberat certitudini și a dat încă o dată în vileag urâțenia acestei lumi: „Judecați-ne cât vreți – dar nu uitați să judecați și propriile voastre vieți!!!! Nu sunt naivă, nu mi se întampla „tocmai mie” – NI SE ÎNTÂMPLĂ TUTUROR!!! Și cine tace, RĂU FACE. Asemenea mizerii și iubiri nemuritoare la serviciu sunt PESTE TOT. Închideți ochii la ale altora și alții închid ochii la ale voastre! Și juisați cu toții peste familiile unor copii!!!”; Port încă toate vorbele ei în mine, cuvintele sale s-au amestecat cu gândurile mele și știu câtă dreptate are când spune că „lumea va ajunge exact acolo unde îi permitem noi să ajungă”.

, , , ,

  1. #1 by Victor Roncea on 21 Iunie 2011 - 10:44 am

    Intrebare: Mihaela din poveste e Mihaela care e acum cu danezu’?
    PS: Si Cartarescu ce zicea? Nu baga si el un editorial?🙂

  2. #2 by Camelia Tabacu on 21 Iunie 2011 - 10:59 am

    Victor, tu întotdeauna ai fost lângă mine la greu…Mulțumesc! Cărtărescu e Zen acum, nu o arde el în maratoane🙂

  3. #3 by John Enache on 24 Iunie 2011 - 2:07 pm

    da. ai perfecta dreptate. au stricat toata povestea. nu are legatura cu articolul… poate doar un pic tangential…
    asculta melodia asta – cred ca e in ton … si asta e.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: