Pomana in Baragan

Drumul nu e tocmai usor cand afara ninge cu coduri galbene si portocalii. Pe DN2 termometrul indica -12 grade Celsius, dar coliva se simte bine. Motaie pe bancheta din spate ocrotita de bratele inmuiate de somn ale unei matusi pensionare. Iesim din padurea Sinesti si trecem apoi printr-o alta padure: cea a crucilor tot mai numeroase de pe marginea drumului. Sunt din ce in ce mai multe si mai aproape una de cealalta incat mai au doar putin pana sa-si uneasca bratele intr-o macabra hora a mortii. Stiu ca undeva in stanga e si cea a Laurei Stoica. Ca si-n alte dati, evit sa privesc intr-acolo.
La Cosereni, ne desprindem de DN2 si, daca nu as cunoaste cu ochii-nchisi stravechiul drum judetean, as crede ca am ajuns direct pe partie. Sunt portiuni cu gheata, damburi de zapada, iar intre localitati, in camp deschis, cucerim troian dupa troian. Se dau lupte grele, dar ingineria nemteasca invinge, gafaind, nametele de Baragan. Cale de aproape 17 de kilometri pana in comuna Axintele, ne duce cu derapaje usoare, sub privirile amuzate ale catorva babute zgribulite care s-au incumetat catre biserici, patinand si ele cu colivele lor cu tot. Vantul e aspru, taios, dusmanos si grabit. De mii de ani e asa. Lasa-l boalii, ti-ar zice orice batran de prin partile acelea, si tine drumul drept pana in locul in care pe vremuri era celebra Bomba, pravalie de unde femeile se aprovizionau cu gaz si chibrituri iar copiii cu biscuiti economici si dropsuri. Sunt cativa ani buni de cand Bomba a disparut iar barbatii care serveau cate un rom si se pierdeau in interminabile dezbateri agraro-filosofice s-au mutat pe la privatizati. Astazi, privatizatul european din Axintele te trece pe caiet, iti ia banii abia la pensie, uneori mai multi decat socotisesi tu iar cand vine garda infige lacatul in gratiile muscate de rugina, pierzandu-si pasii pe cate o ulita desfundata pe care pana si dracul se fereste sa-si puna copitele lui afurisite.
***
Dincolo de locul fostei Bombe se vad despuiate si crapate, in nuante de aramiu decrepit, zidurile rapciugoase ale fostei scoli primare din satul Bratia. Matusa lacrimeaza: “Doamne, cum a ajuns scoala noastra!”. Pe ulita spre biserica e mai adapost. Cainii latra isteric pe la garduri, dar agitatia lor tulbura prea putin linistea de lemn a satului inca somnoros si gandurile iti zburda aiurea printre crucile mute din cimitir.
In bisericuta cu ziduri mai albe decat zapada neteda de afara freamata frigul in cele cateva babute cu guri stirbe si maini boante, cu obraji sfichiuiti fara mila de vant si parliti de soare, care stau stranse una langa alta, se susotesc si chicotesc cu voci ragusite. Isi freaca mainile deasupra sobitei si bat marunt din picioarele inghetate. Umbre negre, infasurate in broboade de culoarea noptii, cu figuri si destine aproape identice. Miroase a zahar vanilat si a lemne arse, a gaz si a ulei incins. Parintele soseste tremurand din toate incheieturile. Freamatul femeilor se stinge si slujba incepe domol dar spre final cantarile, dirijate de frigului care ne intepeneste oasele, capata un tempo tot mai vioi. Intre tanarul preot si enoriasele sale e o complicitate duioasa; ele sunt ingaduitoare cu stangacia, cu graba lui iar el le invaluie din cand in cand cu priviri calme si usor supuse. “E tare cumsecade parintilii”, susura o mamaie.
La troparul “Vesnica pomenire”, cele 10-12 umbre negre isi unesc vocile intr-un cor al durerii. Bocetele lor irump ca un strigat de lupta. Jalea asta sfasietoarea te ia pe nepregatite, te scutura si te taraste dupa ea. Mortii sunt plansi cu lacrimi adevarate, numele lor rostite ca un suspin, in vreme ce clopotul de afara umple toata valea si urca pana-n varful dealului, purtandu-le lacrimile si tanguirile pana hat departe, in lumea de dincolo.

Iesim in cimitirul crucilor cu epoleti de zapada, ne risipim pe la morminte iar preotul trece pe la fiecare murmurand, cu buze amortite de ger, vesnica pomenire. Vocea sa tremurata e acoperita complet de glasul rasunator al clopotului care se zbuciuma iar in nestire. Buzele i se misca, dar nu se mai aude ce spune. Desi tanar, parintele e adus de spate iar frigul naprasnic ii stange oasele firave ca un corset. Are un zambet nesigur si maini de adolescent timid. De sub vesmintele cu fireturi apar cand in cand o pereche decolorata de blugi si doua botine lacuite care scartaie zapada cu mersul lor grabit. Vantul fosneste, ne ia la goana cu suflarea lui pizmasa iar cand nu mai are pe cine necajii, scutura bezmetic zapada brazilor din cimitir.
***
In biserica, focul din sobita metalica e atatat cu cateva bucati uscate si subtiri de salcam, dar caldura se raceste pana se ajunga la noi. Batranul cantaret la strana, cu parul mai nins decat brazii de afara, se vaita ca l-a lasat auzul, in timp parintele binecuvanteaza bucatele si iese grabit. Corul mamaicilor invorate il acompaniaza pana-n pridvorul unde se stinge si tacanitul botinelor lui lacuite.

Se impart pachete, se sufla in lumanari, iar in pahare se toarna tuica fiarta din doua foste jumatati de Coca-Cola in care s-au inecat prematur cateva boabe de piper negru. Fina Vasilica ma priveste complice, imi arata gingiile in care stau agatati eroic doi canini si puncteaza: “Ia, pune-mi, maica si mie nitica Coca-Cola”.
Coliva asteapta tacuta verdictul fruntilor imbrobodite ce se se apropie iscoditoare. Gurile stirbe molfaie cate un “bogdaproste”, iar mainile boante despica aerul inghetat si se retrag inclestate pe cate o caserola. Le privesc fascinata si as vrea sa le mangai obrajii uscati, sa le ating palmele aspre, sa ma las cuprinsa de bratele lor mirosind a busuioc si lemne proaspat taiate, in cautarea unor farame din mamaia mea. Biserica se goleste incet-incet, iar dascalul cu auzul pierdut deretica, stinge lumanarile cu buricele degetelor umezite, sufla-n candele si incuie in urma noastra.
Pe ulita pustie vantul ne zgaltaie si ne impinge pentru ultima oara. Tristetea se urca si ea in masina, dar gandurile zboara departe si se agata printre crengile unui batran corcodus din dosul unei casute albe din chirpici. Ramurile sale blande, noduroase si calde ca niste maini de bunic mi-au leganat toate fanteziile, nazbatiile de-o vara, iubirile de o vacanta si certitudinea ca suntem nemuritori. Astazi nici corcodusul nu mai e, nici casa, nici oamenii care umpleau batatura cu rasete, lacrimi si vise, cu doruri si amintiri care s-au revarsat in mine.

(o versiune a textului a fost publicata in ziuaveche.ro, in luna februarie 2010)

Anunțuri

, , , , , , , , , , , , , , , , ,

  1. #1 by enache fanel geanny on 14 Februarie 2011 - 12:45 am

    Mi-e dor si mie de fosta ”Bomba” si de nea Radu gestionarul,iar de scoala ce sa mai spun; ca acolo am facut si eu putina gradinita!Pacat…

  2. #2 by Camelia Tabacu on 14 Februarie 2011 - 10:37 am

    Pe nea Radu nu mi-l amintesc prea clar. Parca-parca vad, asa ca prin vis, un barbat de 60-65 de ani cu par alb si halat albastru. Vagauna aia, prost luminata (parca nici geamuri nu avea), era mereu plina. Erau oameni care mai serveau un paharel, altii care asteptau rata de Bucuresti sau Urziceni iar eu ma rusinam cand toti ochii se ridicau spre mine. Luam in graba ce aveam nevoie si plecam fara sa ma uit inapoi, cu genunchii tremuranda ptr ca niciodata nu scapam de incomoda intrebare „da’ tu a cui esti?”. Inauntru mirosea mereu a gaz, a creioane, a lumanari…sau poate doar visele mele despre acele vremuri, oameni si locuri miros asa.
    S-au schimbat multe de atunci si timpul schimba neincetat, an dupa an. Case mandre odinioara sunt astazi in paragina, curti napadite de buruieni, asa cum era si a noastra. Asa ar fi ramas probabil pana in ziua de azi daca n-ar fi murit mamaie iar moartea ei n-ar fi starnit o furtuna in sufletele noastre, un dor mistuitor…
    Si atat cat mi-o sta in putere, voi povesti neincetat despre frumusetea acestor locuri, voi rascoli cu vatraiul cenusa amintirilor si, daca o vrea Dumnezeu, o scanteie tot s-o aprinde. Veni-vor cei plecati, veni-vor altii care iubesc linistea si simplitatea vietii de la tara…

  3. #3 by enache fanel geanny on 14 Februarie 2011 - 9:11 pm

    Mi-e dor de acea intrebare inevitabila si a-si raspunde inzecit de s-ar putea macar in vis, sa simt mirosul acela mixt,de tutun,tamaie,lumanari…Da! sunt nepotul lui Mitu a lu’ Birica baiatu’ lui Ionel!
    Si-acum mergi inainte, nu privi inapoi!
    Ca afara e o ceata deasa, ce norii o apasa
    Si-a invaluit un vis, ce incet, incet s-a stins!
    Nu te mai grabi, ridica-ti ochii din tarana si nu mai fi timida caci la ”Bomba” ochii aceia tulburi de tarani stand la taclale cu un toi de tuica nu prea mai sunt!..Afara e intuneric! Unii mai tineri au luat rata spre Bucuresti sau chiar mai departe iar batrani au plecat acasa ”in lumea lor” tinanduse de gardul ”Bombei” de plasa ruginita, parca expre facuta sa bagi mana in ia si usor, usor ”au dat coltul” pe o ulita plina de noroi,mergand pe langa gard mai dau de-o ultima carare si rand pe rand toti ”au tras pe dreapta”intrand intr-o curte mare din spatele ”Bombei”! Cata coincidenta intre cuvinte si realitate.
    E tarziu! Din rata de Bucuresti n-a coborat nimeni si inainte sa incalec pe bicicleta rezemata de gardul ”Bombei”,un Tohan vechi de prin curte de la ala batranu iti fac o inevitabila intrebare”da’ tu a cui esti?”

  4. #4 by Camelia Tabacu on 16 Februarie 2011 - 10:55 am

    Pai sunt din familia Ulescu, nepoata de fiica a raposatului nea Costica Dascalu de la Bratia :))

  5. #5 by enache fanel geanny on 17 Februarie 2011 - 11:54 am

    Poate asa se explica talentul literar-cultural, se mosteneste de la bunici si strabunici sau de la cine stie ce rubedeni mai indepartate.
    Ulescu Costica zis Costica ”Dascalu” a lui ”Gaici” si taicasu tot dascal la biserica.Statea in com.Axintele sat Bratia la izlaz sau la stadion cum mai se spunea cun te uiti din sosea spre islaz pe partea stanga a doua curte de la put incolo urmat de curtea lui Nacealnicu.Iar in spate se invecina cu Putaru zis ”Pasca” si Luta.In 1921 este inproprietarit cu 10 pogoane adica 5 hectare pe deal cum urci pe dreapta.
    ”Gaici Dascalu” tatal lui Costica ”Dascalu” a cantat la biserica din Bratia cu popa Velicu pana in 1940 cind a fost numit la aceasta biserica prin decret regal Mihail Toma zis popa ”Mielu”.Pus in functie chiar de bunicul meu Enache Dumitru zis ”Mitu a lu’ Birica” primar la vremea aceia.Repartizarea lui popa ”Mielu”s-a facut pentru ca era nascut in satul Bratia iar popa Velicu a fost mutat la biserica din satul Frumusica el ne find de origini de-al locului lund tot o data cu el si pe ”Gaici Dascalu”.Mai tarziu avea sa cante aici si fiul lui popa Velicu,popa Stelica si filu lui ”Gaici Dascalu”,Costica ”Dascalu”
    Alte personalitati din com.Axintele ar mai fi;Episcopul Roman Ialomiteanul nascut in satul Bratia,apoi poietul Gheorghe Acsinteanu zis si Gica Axinteanul nascut in satul Panduri,nas de cununie a lui popa ”Mielu”.Gica Ax. fiind casatorit cu fica de general deschide la Bucuresti o tipografie chiar in casa acestuia,publicand ca poiet multe carti sub alti autori printe care si Mihai Sadoveanu ”Seful” Uniuni Scriitorilor.Citeva titluri cum ar fi;Ciulinii Baraganului,Lupul si Leul,Porumbelul Alb, ultimul scris contra rusiilor fiind dat afara din Uniunea Scriitorilor.El neavand nici liceul terminat nu avea drept de autor.Si tot ce e scris despre Baragan e scris de el.De unde stia Mihai Sadoveanu despre Baragan cand el era moldovean?!
    Toate aceste relatari despre ”Gica Axinteanul”sant de la fiul acestuia Lucian Acsinteanu inginer in electrodinamica lucrand la punerea in functiune a hidrocentralei Vidraru-Arges si din pura coincidenta acolo cunoscandul pe tatal meu Enache D Ion specialist in electrica automatizari si robotizari.
    In alta ordine de idei m-ar interesa sa aflu istoria formari satului Bratia sau a altor sate din comuna Axintele.Daca puteti sa ma ajutati cu ceva informati,eventual unde pot cauta ceva pe internet! Va multumesc pentru rabdarea acordata si astept comentari!

  6. #6 by Camelia Tabacu on 8 Martie 2011 - 6:17 am

    Îmi cer scuze că nu v-am răspuns mai din timp la această remarcabilă identificare a familiei mele. A durat așa de mult și pentru ca nu prea mai am timp de blog, dar și pentru că maica-mea nu-și aducea amintea de ”Gaici” (ca eu i-am spus exact așa cum am citit…:))) și-mi tot zicea ca lu” bâtu i se spunea al lu Zgârcitu, asta până am ajuns la țară, sâmbăta asta, și am întrebat o vecină, tanti Rădița, care de 60 de ani stă la două locuri de casă de noi. Nici ea nu prea știa ce și cum, dar și-a amintitit mama în cele din urmă nu de Gaici, ci de Gâici…Da, da exact așa i se spunea. În rest, toate informațiile – referitoare la familie – sunt cum nu se poate mai exact. Și, într-adevăr, cum necum, remarcabili oameni a dat comuna asta!
    În ce privește furăciunile literare, nu mă pronunț, dar cred că Sadoveanu era, pe lângă un excepțional povestitor, pasionat de vânătoare (poate pasiunea asta să-l fi purtat prin Bărăgan), și cam grafoman, așa cu nu avea nevoie să-i scrie nimeni cărțile iar romanul Ciulinii Bărăganului, din câte știu eu, îi aparține lui Panait Istrati. Dar ce știu eu?! Vor mai fi fost cu siguranță și alți ciulini, ca, vorba aia, e plin Bărăganul…
    Deocamdată, nu dețin prea multe informații despre ist. Brătiei. O să întreb însă la primărie (că tot mai am niște treburi de rezolvat pe acolo) să văd dacă există ceva în sensul ăsta.
    Câteva informații puteți găsi aici:
    http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-munteniei-dobrogei/biserica-bratia-68160.html
    http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-munteniei-dobrogei/biserica-panduri-68148.html

    Aaaaaaaaa, dar ce surpriză: biserica din Brătia are blog! Habar n-aveam! Genial!
    http://bisericabratia.blogspot.com/

  7. #7 by fanelenache on 8 Martie 2011 - 12:03 pm

    Multumesc pentru link-uri!

  8. #8 by Camelia Tabacu on 8 Martie 2011 - 12:20 pm

    Și eu vă mulțumesc și vă mai aștept oricând pe aici, dar și la Brătia…Știți, așadar, unde avem casa și, dacă vedeți o mașină la poartă, nu ezitați să ne vizitați. Vă așteptăm cu mare drag la o cafea, să povestim…

  9. #9 by fanelenache on 8 Martie 2011 - 2:16 pm

    Ca-m saracacioase link-uri! Le stiu.De blogul biserici nu stiam! Interesant.Eu mai nulte informatii am cules din revista de cultura ”Helis” tiparita la Slobozia unde vorbeste in special de Baragan,Ialomita si asezarile ce o inconjoara;de la origini si istorie pana la modernism.(http://www.perlea.ro/helis/aparitii/helis_ian_2011.pdf)
    In ce-ia ce priveste greseala poreclei ”Gaici” chiar ma intrebam cu tata daca o sa intelegi ca trebuia o caciulita! Imi cer scuze,dar nu stiu sa bat la tastaturu si cacilite.Recunosc nu sant un ass…sant un baiat simplu,nu stiu sa bat decat cu un singur deget.Cand eram la scoala ne-a invatat ”i” din ”i” si nu ”i” din ”a” exp.”piine” acum ”paine” etc.Asa ca imi cer scuze inca o data pentru greselile gramaticale!
    Zice-ai ca treci pe la primarie!?…noroc ca ai treaba,ca altfel…pierdeai bani pe transport degeaba.Vorba romanului ”te-ai dus b.. si te-ai intors v..”
    Vezi cum intri in primarie chiar pe hol in fata este un panou cu titlu ”oameni remarcabili ai comunei ”copiaza de acolo!daca nu intelegi inseamna ca e scris in slavona,asa ca mai bine intreaba primaru ”care au fost oameni remarcabili care i-a dat comuna asta” ca el sigur trebuie sa stie sau s-o uita pe acolo prin dosare!
    A auzit de Hanul lui Rica boierul din Axinte?Aratai-l tu ca este peste drum de primarie unde e dispensarul,daca o mai fi!..Stie a cui a fost scoala de la Bratia?A lui Arion a sasea generatie descendenta din neamul Athanasiu cei care au refacut biserica din Bratia la 1903 situata in prelungirea curti scoli, mosie cumparata de la Nadaianu infaptuitorul biserici la 1844.
    Stie ca moara din comuna a apartinut familiei Teohary?da de Leopoancele stie?fetele boierului Leopold care avea casa pe lunca!
    Sa nu mai vorbim de Gheorghe Axinteanu poet sau Roman Ialomiteanu Episcop si citi or mai fi dar nu imi trec acum prin minte!
    Asa ca pune tu mana si remarca-i inca o data cat poti si cati sti din ei!

  10. #10 by Aurelian Toma Ionescu on 19 Iulie 2012 - 11:31 am

    Citind cele enuntate mai sus, consider, pentru adevarul istoric, ca este necesar sa fac unele precizari cu privire la fostul preotul – paroh al comunei Axintele, Toma M. Mihail – zis si ”Popa Mielu” (in calitatea mea de nepot al acestia).

    Citez din Curriculum Vitae aflat in Teza de licenta a lui Toma M. Mihail :”Fiu de plugar din Baragan, m-am nascut in anul 1912 , luna Noembrie 22, in Comuna Frumusica, Jud. Ialomita. In toamna anului 1925 am fost inscris la Seminarul Teologic din Constanta. Dupa 3 ani, in 1928 m-am transferat la Seminarul Central din Bucuresti, unde in anul 1933 am absolvit cursul seminarial. In toamna aceluias an m-am inscris la Facultatea de Teologie din Bucuresti, pe care am absolvit-o in toamna anului 1937”.

    In cursul anul 1950 preotul Toma Mihail a fost arestat abuziv si nelegal de catre regimul comunist, fiind trimis pentru exterminare in coloniile de munca fortata de la Bicaz (unde se construia hidrocentrala)si la Poarta Alba(unde au murit 5.000 de intelectuali dintre care 800 de preoti).
    A fost eliberat in luna mai 1953, dupa moartea lui Stalin( probabil daca dictatorul de la Rasarit mai traia cativa ani, sau luni, nu mai aveam sansa sa-mi cunosc bunicul).

    Precizarea pe care doresc sa o fac, este cea cu privire la arestarea lui Toma Mihail, aceasta realizandu-se la solicitarea expresa a preotului Velicu(tatal preotului Velicu Stelian), care a expediat mai multe delatiuni la SECURITATEA STATULUI, acuzandu-l pe bunicul meu de simpatizare cu legionarii, lucru total neadevarat.
    Dar, care era scopul real al acestor delatiuni facute de popa Velicu(tatal)? Indepartatea bunicului meu, Toma Mihail, din parohia Bratia-Axintele si inlocuirea acestuia cu fiul acestuia Velicu Stelian.

    Dupa lovitura de stat din 1990, am avut ocazia de a studia cele aproximativ 1200 de pagini din dosarul de urmarire politica apatinand bunicului meu, unde am gasit si aceste delatiuni, alaturi de altele, apartinand si altor cetateni ai comunei Axintele, mai mult sau mai putini onorabili.Unii nu mai sunt pe lumea acesta, altii poarta si acum anatema delatiuniii…

    Cine uita istoria, merita sa o retraiasca!

  11. #11 by fanelenache on 24 Septembrie 2012 - 11:48 pm

    Nu stiu cine te-a suparat,de-a trebuit sa dezgropi mortii!
    Poate ai si tu dreptate,la-m cunoscut destul de bine pe ”Popa Mielu”.Se oprea la poarta bunicului meu (Mitu Birica)cand venea pe jos de la Axinte sau de la vre-o pomana si se ducea spre casa.Erau prieteni buni si in perioada regimului legionar cind a fost primar bunicul in baza decretului regal la pus in functie la parohia Bratia-Axintele si din invidie popa Velicu vazand ca i-a luat lucul fiului sau popa Stelian a expediat mai multe delatiuni securitati precum ca simpatizeaza cu legionarii.
    Eram prea mic sa-l intreb pe parintele Mielu cum a fost cu legionarii il respectam si atat dar in schimb cu unchiul meu Ulescu Costica ziz si ”Tistirigu” dascalul lui popa Mielu puteam vorbi de istorie si religie pana dimineata.Tistirigu si bunicul meu Mitu Birica au fost frati vitregi au supt la aceiasi mama,dar asta e alta poveste.
    Atat pe bunicul meu cat si pe unchiul i-am rugat din curiozitate sa-mi povesteasca cum erau vazuti legionarii intrebare pusa de cateva ori inainte de 89′ cat si dupa,in eventualitatea ca le-a fost frica sa vorbeasca din cauza comunistilor.Raspundea cu ”Dar de alceva nu vrei sa discutam”
    Incredibil, sa-ti fie frica sa vorbesti si dupa 89′ sau sa fie asta un secret!Daca au fost sau nu legionari,asta nu stiu nici azi.Poate sti tu mai mult!

  12. #12 by Paul Avrigeanu on 25 Iunie 2016 - 12:37 pm

    Frumoase locuri….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: