Galceava neamurilor

Am plantat copacei, trandafiri si vita de vie, am dat foc la gunoaie, ne-am uitat dupa corbii care carau nuci in pliscurile lor croncanitoare si mai pierdeau cate una iar nucile cadeau cu pocnet pe tabla casei si, pana sa priceapa ce li se intampla, se rostogoleau la picioarele noastre. Inamicul rozator a fost trimis pe lumea de dincolo a necuvantatoarelor de cazmaua neiertatoare a lui nea Zmeu, zis si Insecta. Am deschis geamurile larg sa se zvante tencuiala interioara si am auzit ciripit de vrabii nu de afara, ci dinauntru casei. Si-au facut cuiburi prin pod, pe sub acoperis si se uitau la noi prin sticlele ochilor lor iar noi ne uitam la ele prin sticlele ochilor nostri si ne vedeam bine, ca doar la unul din dormitoare, hol si bucatarie au fost “batute podinilii”. “Celelante” sunt inca “verzi”, iar unchiu’ Costel a zis sa mai stam cateva zile sa se usuce, “fir-ar al dracului al lui Costica Boieru care le-a trimis asa”.

Ne ardeau obrajii de soare si de liniste cand am tras masina in poarta la tanti Chita, verisoara de-a mamei. Si tanti Chita avea fes si ilic din lana si mamaliga aproape gata. “Ramaneti la o saramura de pui?”. Am ramas ca se daduse ceasul inapoi cu o ora si timpul nu ne ajunsese inca din urma. Mamaliga a venit inotand intr-o ceata de aburi fierbinti in timp ce puiul vanjos de curte facea pluta in zemuri dulci-acrisoare, piscatoare la limba. Si obrajii mamica-mii ardeau si mai tare caci drumul saramurii fusese pregatit cu un deget de tuica noua de bogdaproste pentru parintii raposati ai verisoarei Chita. Iar lui tanti ii curgeau de sub fes pana in varful nasului paraiase si din gura vorbe despre neamul care desi s-a imputinat, tot rau a ramas. Si rontaiam un capat de os si ascultam cam tot aceleasi noutati de asta primavara cand cele doua verisoare s-au suparat fiecare pe cate una din ultimele matusi ale neamului – tanti Chita pe tusa Mita (89 de ani) iar mama pe tusa Anica (83) – nemaiputand sa tolereze manifestarile subversive ale celor doua colportoare.

Despre tanti s-a spus ca a fost internata la “noua”, la nebuni, desi ea nu avusese decat o pacatoasa de bronsita iar despre mama ca a inselat-o pe mamaie cand a vandut o parte din pamanturile ramase de la tatal ei, nea Costica Dascalu, zis si Parcalab. “De vandut, nu spun ca n-am vandut, dar am vandut dreptul meu de la tata. Ce treaba are hoasca de Anica? Nu i-ar fi rusine! A uitat ca proasta de mine a umblat cu ea prin avocati cand a gonit-o gineri-su din casa!” . “Deh, draga verisoara, neam hapsan ca asta nici ca am vazut! Fereasca Dumnezeu sa intri in gura lor, ca nu te mai spala nici Dunarea!”, zice tanti facandu-si cruce.

Si mania care parea ca se mai domolise e atatata din nou de tanti: “Stiu ce se spune in neam despre mine: cum ca as fi nebuna. Ca n-am barbat si ca d’asta am innebunit. Bine ca sunt ele sanatoase! Dar stii ce se spune despre tine, nu?” “Ce?”, zice mama a carei flacara din obraji se mutase si-n priviri, in timp ce cutele din fruntea raposatului Parcalab, aprigul meu bunic, se adanceau in fruntea ei. “Ca nu se poate intelege nimeni cu tine”. Iar eu care pana atunci doar ascultasem, ma trezesc aproband nu in gand cum as fi vrut, ci cu voce tare: “Asta cam asa e…”. Se uita tanti Chita la mine, se uita si mama cu tot cu incretiturile din fruntea Parcalabului si radem toate ca de o gluma. Dar incretiturile maica-mii sunt parca si mai adanci. “Chita, stii de ce nu se intelege neamul cu mine? Stii ce nu le convine? Ca eu le spun adevarul in fata. Nu stau la dicutii. Bine le facea tata cand le lua la goana si le zicea da’ mai plecati, fa, si voi pe la casele voastre, fir-ati ale dracului de puturoase”. “Foarte bine faci, verisoara, foarte bine faci. Ca si eu am zis gata, pan’ aici, la mine-n batutura nu mai aveti ce cata”.

Se complimenteaza reciproc sub corcodusul batran din mijlocul bataturii: “Chita, te-ai mai ingrasat, sa stii. Eu te inteleg, e pe sistem nervos. Cu atatea suparari….”. “Livia, parca si tu ai mai pus cateva kilograme…”. Mama ridica din umeri. Zambeste, dar obrajii si ochii ii ard in continuare iar cutele Parcalabului stau lipite de frunte ei. Cainele latra si se zbuciuma sa rupa lantul, ele se saruta pe obraji, promit sa continue intifada impotriva matusilor colportoare si isi iau indelung la revedere.

Masina alearga prin satele amortite in linistea amiezii, timpul fuge sa-si prinda orele din urma, soarele merge cu noi si cu timpul, ne incinge partea stanga si noua, si timpului, dar el habar n-are ce face cu lumina lui, nici macar nu stie ca existam, noi si el si timpul nostru si al lui, cum nici cutele Parcalabului nu stiu ca sunt adancite pe fruntea maica-mii, ca au prins glas si ca ma intreaba: “Ce ai vrut sa zici cu ‘asta cam asa e’? Adica de ce nu se intelege nimeni cu mine?”.

, , , , , , , , ,

  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: