Betie de vorbe si mirosuri

Prin erzatul de piata de la Academia Militara treceam eu si un vanticel neserios. Ceva mai departe am zarit o masina de politie partial camuflata de niste boscheti. Miroseau florile din coroanele depuse la statuie pe 25 octombrie, de Ziua Armatei. Mirosea si micuta armata alcoolizata a producatorilor agricoli care se luptase cum stiuse ea mai bine cu gerul primelor ore ale diminetii. Nu stiu ce treaba avea politia pe acolo, dar eu trebuia sa-mi aman cu o jumatate de ora intoarcerea acasa ca sa evit o intalnire cu mama care umbla din nou, de la o vreme, cu tot arsenalul de contre la ea.

 Am luat doua salate de la un domn vaduv, cat se poate de sincer de la bun inceput: “E 2,5 lei bucata. Sa nu-mi cereti sa las la pret, ca nu las! Mi-a murit sotia acum un an, doamna, si sunt tare necajit…Daca mai apuc sa vand doua-trei saptamani in piata si dup’ aia, pan’ la primavara, traiesc din pensia maica-mii. Eeeee, doamna, habar n-aveti ce greu o ducem noi la tara. Dvs poate aveti din ce trai, aici la oras, dar eu pan’ la primavara traiesc din pensioara maica-mii care are 80 si de ani”. Formulasem raspunsul si eram gata sa-l exprim cand nara neinfundata a reperat un abur de alcool care s-a intetit cand vaduvul s-a apropiat si mi-a varat salatele verzi in punga verde de la Mega Image. Am luat-o agale din loc, cu vaduvul, care inca mai avea ceva sa-mi spuna, pe urmele mele…

Si numa bine ce am scapat de dracu ca am si dat de ma-sa, care ma-sa, desi in celalalt capat al pietii, folosise fix aceeasi apa de gura:  „Doamna mea, daca are radacina, de ce sa nu-l plantati?!” . „Pai acum ce faceti, ma bagati la cheltuieli? Ca n-am ghiveci si ar trebui sa cumpar unul…Nu mai bine il pun direct la ciorba?”. Un argument egal cu zero pentru drosofila limbuta de la Academia Militara care vrea cu orice chip sa ma apuc sa plantez o legatura de leustean. O tine in mana ca pe un buchet de flori, o scutura din cand in cand, ii asaza frunzele si continua emfatic: „Haideti, doamna, ca aici nu e vorba de ghiveci. N-aveti pe acasa un borcan, o cutie de margarina, ce Dumnezeu! Uitati ce radacina frumoasa are! N-ar fi pacat sa nu-l plantati?! Va duceti frumos acum acasa si-l puneti in pamant, apoi luati doua-trei frunze si puneti la ciorba…” Imi vine sa-i zic: “ia-ti, nene, leusteanul – care, de fapt, nici nu mai e al lui, ci al meu din moment ce i-am platit deja 1,5 lei – si planteaza-ti-l tu undeva”. Si simteam cum raspunsul se pregateste sa iasa din mine precum glontul pe teava unei mitraliere, dar n-am vorbit pentru ca o mana delicata se scutura energic in raza mea vizuala. Era Angi, mama unor copilasi minunati, si am preferat sa raspund la salut. Am aruncat leusteanul meu verde in punga mea verde de la Mega Image peste salatele mele verzi, ranjind in sinea mea verde de furie: “micutule, a nous deux maintenant, de cutitul meu nu te mai scapa nici Invincibila Armada”.

Anunțuri

, , , ,

  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: