As vrea sa fie doi nuci, doi-trei meri, un cais (ca unul am deja), un piersic, doi-trei pruni, doi ciresi, doi visini, un gutui. Si as mai vrea un tei. Vreau neaparat sa adie vantul si sa miroasa a tei. Si sa scartaie poarta din lemn. Iar eu sa ma gandesc la Dumnezeu si Dumnezeu sa se gandeasca un inceput de secunda si la mine.
Visul asta il visez mereu. L-am visat si astazi pe trotuarul din fata blocului, unde vantul a vrut sa-mi intre in geanta, dar eu am tras fermoarul iar vantul s-a apucat sa bata cu degetul in geamul de la masina. Dar i-am facut semn sa plece. Pe scuarul de langa bloc un utilaj scobea pamantul. La inceput am crezut ca e tramvaiul ecologic al lui Vanghelie. Apoi mi-au dat lacrimile: erau gropi pentru pomi. De cand m-am mutat pe strada asta n-am vazut pe nimeni sa planteze copaci. Dupa zece ani, cand nu le mai astepta nimeni, miracolele au venit buluc pe strada mea: s-au nascut copaci si au aparut semafoare la trecerile de pietoni la care nu oprea nimeni, nici masinile si nici pietonii. Doar salvarile opreau sa-i duca pe pietoni la spital.
L-am sunat iar pe unchiu’ Costel sa-l intreb iar cand se apuca de arat curtea ca sa pot sa plantez copacii – doi nuci, doi-trei meri, un cais (ca unul am deja), un piersic, doi-trei pruni, doi ciresi, doi visini, un gutui si un tei – iar el nu m-a amanat iar. „Uite maine”, mi-a zis. Am tacut. Apoi m-am bucurat, ca daca zice ca face, stiu ca face.
N-aveam nicio directie si poate tocmai de aia am ajuns la piata. Am intrat in vorba cu spatele unei babe cu solduri cat Podisul Transilvaniei care aranja marfa pe taraba si care n-a vrut sa-mi dea gogosari pe motiv ca „nu e, mama, pe alese. Pai si cu aia marunti, ce fac, ii mananc eu?!” „Ca doar nu de la gogosari marunti te-ai facut mamaie cat Podisul Tibet” (asta nu am zis-o, dar am gandit-o). M-am dus spasita la Magduta, o fosta vecina din Valea Ialomitei care vinde la taraba in Piata Orizont, tot din Dr Taberei. De obicei, o evit, ca ne stim de mici iar cand ma vede urla de se uita toata piata la noi „Buna, Cami. Auzi tu la ce televiziune mai lucrezi?”.”Buna, Magda. Eu n-am lucrat in televiziune…Acum nu mai lucrez nicaieri ca s-a inchis ziarul” „Aaaaa, naspa”. „Ce-ti dau?”. Si-mi da ce am nevoie. Ba chiar ma lasa sa aleg. Imi face cu ochiul sau negru ca o noapte fara stele. O intreb cum rezista in curentul pizmas care ma face sa lacrimez si parca ar vrea cu orice chip sa-mi trezeasca din somn sinuzita. Zic „nani, nani, sinuzito” iar sinuzita doarme. Si numara uneori ca prin vis: doi nuci, doi-trei meri, un cais (ca unul avem deja), un piersic, doi-trei pruni, doi ciresi, doi visini, un gutui si un tei.
Upsilamba! 