Arhivă pentru 22 octombrie 2010

Doctorul care vinde sicrie si asigura transportul mortului la domiciliu

Ce faci daca o femeie ravasita, dezorientata, cu o esarfa neagra care-i spanzura la gat ca un streang si aparuta din senin langa masina ta, iti spune ca i-a murit baiatul si te implora sa dai un telefon? Suni la 0725235453, numar la care va raspunde un anume doctor Alexandru Stoica/Stoian? Suni. Ii intinzi necajitei telefonul, dar ea zice ca nu aude bine si te roaga insistent sa vorbesti tu, sa intrebi cat costa cosciugul si transportul, ca nu e din Bucuresti…Vorbesti cu „doctorul” care nu are nevoie de prea multe lamuriri ca sa inteleaga pe cine reprezinti. A, da, o asteapta la morga si are un pret foarte bun, totul la 1700 roni „numai  pentru biata mama indoliata”. Ii mai spui inca o data, „haideti, doamna, vorbiti si stabiliti cu doctorul”, dar ea – care nu are nevoie sa urli ca sa te inteleaga – repeta insistent ca nu aude, nu aude, pur si simplu nu aude. Se lasa apoi pe vine, „vai, mama, tremur toata, nu mai pot de rau …”. „Cum? Cat a zis? 1700 de lei? Vai, mama, ce rau imi e…De unde sa dau eu atatia bani? Sa-ti traiasca fetita! Sa-ti dea Dumnezeu sanatate ca m-ai ajutat!” . Imi exprim regretele si dau sa intru in curtea Manastirii Antim ca sa fac pozele pentru care carasem copilul dupa mine, inainte sa dispara incredibila lumina a amiezii.

Dar nu ma poate lasa sa plec asa si, adunandu-si puterile, varsa si rugamintea finala pentru care s-a straduit, a nadusit si consumat atata energie: „Ajuta-ma, ajuta-ma, mama, cu cat te lasa sufletul, ca si tu ai copil si nu stii cum e sa iti moara…”. Inteleg, in sfarsit. Doar am mai vazut filmul asta! Ba mai mult, am interpretat cu succes acelasi rol al proastei care, impreuna cu doua colege, culegea o terminata din strada si o ducea in redactie ca sa primeasca ajutorul necesar iar in timp ce noi ne mobilizam, ea fugea mancand pamantul.

Am intrat in manastire asa cum e mai rau – nervoasa. Dar n-am pierdut lumina…Si nici masivul calugar de la lumanari n-a pierdut ocazia sa ma certe ca filmez in biserica. A facut-o insa cu blandete, explicandu-mi ca asta e dispozitia Patriarhiei, ca sunt camere de luat vederi iar ei pot avea neplaceri (cu alte cuvinte, intre doua hramuri, PFP-ul mai pune cand si cand DVD-ul cu  filmul „Ghici cine a mai filmat in biserica de la Manastirea Antim?”). Dar i-am dat dreptate, m-am prefacut ca-l ascult si mi-am vazut mai departe de treaba, gandind ca toata brambureala asta spune multe despre noi ca natie; ca vorba aia, daca ai scapat cu viata din mainile cersetorilor, au preotii grija sa te vindece de venit la biserica. Eeeee, dar e imposibil sa ma lecuiesc de Manastirea Antim! E iubirea mea! Cu multi ani in urma, aici am simtiti chemarea, aici am intalnit poate ultimii sfinti ai Bucurestilor, aici mi-am crestinat copilul…..

La iesire, alti cersetori. Unul, costumat intr-un fas portocaliu cu slogan pedelist mobilizator pe spate, a stat langa masina pana am plecat. Ne-a facut apoi cu mana. L-am injurat in gand. De fapt, i-am injurat pe toti cersetorii de profesie.  Si tot in gand mi-am cerut iertare de la parintele Sofian care ma privea parca mustrator de pe coperta cartii „Un iconar de suflete – parintele Sofian Boghiu”.

Reclame

,

3 comentarii

S-a dus veselia de pe scara noastra…

S-a mutat vecinu’! A vandut apartamentul si s-a dus! Nimeni nu stie unde, ca n-a spus. Cu vreo doua dimineti in urma si-a incarcat boccelutele – nu foarte multe la numar raportat la relatiile sale importante – si a pus capat, discret, unui capitol cel putin interesant din istoria scarii A. Cum discrete au fost si vizitele acelor femei bogate si influente, al caror parfum senzual, exotic, rascolitor, persista pe scara si-n lift chiar si doua-trei zile. Intra uneori pana si-n cutia de scrisori astfel ca facturile de la lumina, cablu, telefon, miroseau a Ioana Tariceanu si Laura Rotileanu. Era demential! Parca ne mutasem in “O mie si una de nopti”. Iubiri interzise si arome, vizite nocturne si relatii misterioase cu sotii de califi…

Pacat! I-am jelit in sinea mea plecarea. Nu ne-am luat la revedere. De sus, de la balcon mi s-a parut ingandurat, dar – cine stie – poate era doar tristetea unei dimineti cam mohorate de toamna. I-am facut si poze pentru ca mi s-a parut ca a fost pe nedrept pus intr-un con de umbra de frumoasele amazoane. Deci, EL este vecinul meu (al carui nume n-am sa-l spun, ca nu e frumos ;)):

 

PS As fi putut incepe prin a va spune ceva de genul “El este iubitul Ioanei Tariceanu”, dar as fi mintit – pentru ca este un lucru pe care desi as vrea, nu-l cunosc. Sotia fostului premier vizita, intr-adevar, adesea prin 2007 apartamentul al carui proprietar a fost, pana in urma cu cateva zile, vecinu’, dar cu cine se intalnea inauntru si ce facea, habar n-am!

, ,

10 comentarii

%d blogeri au apreciat asta: