Un interviu trecut aproape neobservat revine in atentie. Parintele Rafail despre tatal sau Constantin Noica: „inca nu pot sa citesc cartile tatei, fiindca nu pot intelege filosofia”

Prietenul Victor Roncea readuce in atentie un minunat interviu cu Parintele Rafail, publicat pe crestinortodox.ro in ianuarie anul trecut. Parintele Rafail este fiul lui Constantin Noica si al primei sotii a marelui filozof, englezoaica Wendy.  Sora sa mai mica, Alexandra Noica-Wilson, a publicat la Humanitas, in urma cu cativa ani,  un emotionant volum despre dureroasa ruperea a familiei si despre plecarea din Romania, in 1955, aflata inca sub teroarea sovietica – Treziti-va, suntem liberi! (l-am citit si vi-l recomand). Trei ani mai tarziu, in 1958, reputatul filozof, ramas fara sotie si cei doi copii, avea sa fie desemnat cap de lot in procesul intentat elitei romanesti si condamnat la 25 de ani de munca silnica.

Din putinele informatii care circula pe net rezulta ca revenirea la ortodoxie a Parintelui Rafail (Razvan pe numele sau de botez, nascut in 1942) s-a produs in 1961 iar tunderea in monahism in 1965, la manastirea Essex din Anglia. „Şi la puţină vreme după întoarcerea mea la Ortodoxie, mi-a venit şi chemarea călugăriei, pe care am simţit-o ca fiind răspunsul la întrebările ce mi le puneam din copilărie şi, cu timpul, am înţeles că moartea deţine sensul vieţii şi văd acum că existenţa noastră aici, pe pămînt, nu este decît un al doilea stagiu al trecerii noastre dintru nefiinţă întru ceea ce ne cheamă Dumnezeu, fiinţa lui Dumnezeu, adică veşnicia„, preciza parintele in urma cu aproape doua decenii. Se intoarce in Romania dupa 38 de ani, in 1993, pentru o scurta vizita, dar hotaraste sa ramana. Iata ce spune Alexandra Noica despre parintele Rafail, care traieste intr-o sihastrie in Muntii Apuseni: „Este o binecuvântare pentru noi, îi simţim rugăciunile” (Jurnalul National). Parintele Rafail coboara rar din munti (o data sau de doua ori pe an, mai ales in zona Alba Iulia), cand este invitat la vreo conferinta pe teme religioase. Salile in care conferentiaza devin neincapatoare pentru multimea venita sa-i soarba vorbele. Potrivit crestinortodox.ro, Patriarhia Romana l-ar fi vrut episcop, dar parintele Rafail a respins oferta, cu eleganta si  fermitate. Acest lucru arata nu o fuga de responsabilitate, cat o simplitate si o autentica smerenie, asemeni sfintilor de odinioara, care fugeau din cetate atunci cand li se propuneau functii sau onoruri.

Parinte Rafail, spuneti-ne ceva despre filosoful Constantin Noica, tatal Dumneavoastra.

 – Nu prea stiu ce sa va spun. Pe tata l-am cunoscut foarte putin, fiindca din copilarie, nu stiu in ce an, au divortat parintii mei. Tata, fiind din neam de mosieri, iar mama avand origine „nesanatoasa”, fiind engle­zoaica, s-au gandit ca, daca se despart, o sa riscam mai putine lucruri care ne amenintau in regimul co­munist si poate ca si mama se gandea sa-si recastige cetatenia britanica si sa ne ia si pe noi, copiii, in li­bertate, sa ne dea o educatie.

 La un moment dat, tata a avut domiciliu fortat in Campulung Muscel, iar noi ramasesem in Bucuresti. In ’55 s-a repatriat mama si ne-am dus si noi, copiii, la ea. L-am cunoscut putin. Dupa moartea lui, din ar­ticole, am vazut ca era mai mult decat ce credeam eu. Ma gandeam, de exemplu – o sa va marturisesc si asta – ce face un filosof acum in Romania lui Ceausescu ? Adica, „tara arde si baba se piaptana”, cum se zice. Dar mi-am dat seama ca nu era asa de simplu si ca a fost si acolo o pronie a lui Dumnezeu. Filosofia lui nu o inteleg si inca nu pot sa citesc cartile tatei, fiindca nu pot intelege filosofia.

 De cand a iesit din inchisoare, din ’68, tata ne-a vizitat insa, in Anglia de trei ori si, in felul nostru, ne-am inteles din ce in ce mai bine pana cand, in ’85 sau ’86 cred, cand a venit ultima oara, ne-am despartit intr-o intelegere adanca, intr-o armonie adanca, pe ca­re nu o puteam exprima in cuvinte, fiindca altul era limbajul lui, altul al meu. Dar simteam pe dedesubt un alt curent care ne unea si, intr-un fel, simteam in chemarea mea o mostenire de la tata. Poate simtea si el, dupa cum s-a si exprimat, o implinire a lui prin fiul sau, care a venit la alta filosopfie, la alta cultura.

 – Parinte Rafail, sa ne spuneti daca ati avea ceva sa reprosati tatalui Dumneavoastra pentru atitudinea domniei sale fata de Biserica Ortodoxa si in ceea ce priveste educatia ortodoxa sau mai putin ortodoxa pe care ati primit-o.

 – Am avut in tineretea mea momente de reprosuri si de razvratire, socotind ca nu ajungem la nimic in via­ta pentru ca parintii nu ne-au invatat. Tatal meu tre­buia sa devina calugar, nu filosof! Vreau sa spun nu­mai cateva cuvinte: in ultima mea convorbire cu tata i-am facut chiar reprosul acesta. Apropo de nu stiu ce, m-a intrebat: „Dragul meu, ai tu ceva sa-mi reprosezi ?”.

 Nu as fi vrut sa-l supar, fiindca trecusem de razvra­tirile mele. Dar intr-o clipita, asa, m-am gandit ce sa-i spun ? Si am simtit ca unui om ca el nu pot sa-i spun decat adevarul. Si i-am spus: „Da, tata, am un repros sa-ti fac”. Si i-a placut. Am luat cateva elemente din scrisorile lui in care, desi ma binecuvanta pentru calugaria mea in care am intrat, imi tot spunea: „Da’ poate mai faci si tu nitica cultura, da’ poate mai inveti; da’ poate intri ia Universitate”. Si atunci am spus:

 „Uite reprosul meu. Intr-o Scrisoare catre Rafail (cred ca s-a publicat undeva si in Romania, in care vorbea filosofilor lui din Franta) ma intrebai de ce m-am calugarit; nu cumva m-a dezamagit lumea asta ? Imi spuneai „Nu-ti reprosez, dar eu nu sunt un tata ca acela care ar vrea sa-si sacrifice fiul lui Dumnezeu”. Si in Scrisoarea catre Rafail el propunea libertatea aceasta de a cauta ceea ce ma bucura si, daca, in definitiv, gasesc bucuria, deci daca ma gasesc implinit in calu­garia pe care el nu o intelegea in mod corect, acolo va fi adevarul meu. Si el ma binecuvanta in felul acesta: „Bucura-te si fa ce vrei!”, parafrazand cuvantul Fericitu­lui Augustin: „Iubeste pe Dumnezeu si fa ce vrei”.

 Lumea moderna – despre care Noica spunea ca nu mai este o lume a iubirii – ar zice: „Cunoaste si fa ce vrei”. Dar spunea: „Uite unde ne duce cunoasterea asta; la distrugerea omului si a lumii”. Dar, cand te ga­sesti implinit, eu iti zic: „Fii implinit si fa ce vrei!”. Si, tata, ai spus in scrisoarea aia ca nu esti un om care sa sacrifice lui Dumnezeu pe unicul sau fiu. Si totusi, de cind ai iesit din inchisoare, din 68 pana astazi, m-ai tot indemnat spre o cultura, desi stii ca inca din co­pilarie intre noi era chiar o tensiune, caci te intrebam: „Ce este acela un filosof, ca un potcovar face mai mult decat tine ca filosof?”. Si m-ai indemnat mereu catre cultura, desi ai vazut ca nu am nici tragere, nici menire. Reprosul meu este acesta: „Sa stii ca lucrul caruia esti gata sa-ti sacrifici pe fiul tau unul nascut, acela iti este Dumnezeu.ť Si tata a deschis bratele sa ma imbratiseze si mi-a zis: „A, dragul meu, pe cuvintele astea ne putem desparti”.

 I-a placut. Si asta am admirat la tata, ca i-a placut totdeauna sa fie batut la intrebarile si capcanele pe care ti le punea. As zice ca in general, as putea sa re­prosez, dar ca reprosul nu te implineste si, ceea ce ai trait in viata ta nu este din intamplare, ci este o mani­festare a vointei lui Dumnezeu. Or, El mi-a dat atunci cuvant care – inchipuiti-va! – m-a apropiat de tata asa incat dupa conversatia asta (a fost ultima noastra con­vorbire, desi in ziua aceea am continuat sa vorbim) sa-mi spuna: „Nu m-am asteptat ca, avand atatia discipoli, sa ma inteleg mai bine, pana la urma, tot cu fiul meu”.

 In felul acesta as zice ca acolo ne-am apropiat in mod paradoxal, ne-am gasit intelesi. Deci, as vrea sa spun, in concluzie, ca situatia in care esti trebuie asu­mata si, cu ajutorul lui Dumnezeu, poti ajuta chiar in mod tainic si generatiilor de la care ai invatat sau n-ai invatat, de la care ai mostenit sau n-ai mostenit ceva.

 – Ati citit scrierile filosofului Noica? V-au ajutat cumva in experienta Dumneavoastra duhovniceasca ?

 Eu il cunosc foarte putin pe filosoful Noica, fiind­ca nu am studiat filosofia si nu-i pot citi cartile; nu pot citi decat anumite pasaje, pe care le pot urmari in paralel cu teologia traita de mine (caci eu nu am facut studii teologice). Am vazut insa in filosoful Noica un subcurent de crestinism ortodox autentic, care devine mai clar decat oriunde in cartea „Rugati-va pentru fra­tele Alexandri”, aratandu-l ca un om care a prins du­hul acesta al Sfantului Siluan as zice, al iubirii de vraj­masi, in ea, profesorul Noica citeaza pe nu stiu cine, care spune: „pitie pour les puissants”. Saracul bogat prins in robia banilor lui!

 Daca am talmaci in sens spiritual aceasta expresie, am putea spune multe. O sa ma feresc, insa, de cuvin-tul „spiritual”, fiindca am impresia ca acest cuvint a de­raiat oarecum catre confuzia pe care o face limba fran­ceza. Caci, in franceza, „spiritual” inseamna mai mult intelectual, cerebral, in timp ce la noi inseamna, asa cum am invatat eu in copilarie, duhovnicesc. Deci, tal­macire duhovniceasca. Cred ca trebuie sa intelegem mai profund si mai viu cuvantul Bisericii noastre si in­tuitiile celorlalti. Sa intelegem pe cel care este in fata noastra in masura in care el e cinstit in fata Domnului si in ce masura inversunarea lui (daca este vorba de asa ceva), care ne doare, este provocata si de pacatele noastre. Cred ca nu trebuie sa ne speriem atat nici de sec­tanti, nici de catolici, nici de uniati etc, cit de paca­tele noastre. Noi sa fim si sa ramanem drepti in fata lui Dumnezeu, cu dreptatea lui Dumnezeu, dreptate care se traduce in iubire; si cu iubirea putem birui toate incercarile.

 Dar trebuie sa cunoastem si lucrul in care sa fim inflexibili. De exemplu, Mantuitorul, la intrebarile lui Caiafa, nu raspundea deloc. A dat un singur raspuns si, omeneste vorbind, acesta era exact cuvantul pe ca­re: nu trebuia sa-l rosteasca, daca voia sa nu fie rastig­nit. Dar El, de bunavoie, a rostit acest singur cuvant, care i-a pecetluit soarta, caci voia rastignirea pentru mantuirea omului. Un singur lucru n-a vrut sa ramana ascuns si nu Se sinchisea de marturiile false. Cand L-au intrebat daca El este Fiul lui Dumnezeu, a raspuns: „Eu sunt”. Cred ca si noi, paralel cu aceasta, nu tre­buie sa ne infricosam de insistentele prozelitiste, cato­lice si protestante ci, cu mijloacele Bisericii, rugaciu­nea, poruncile, intre altele iubirea de vrajmasi si in­telegerea fata de om, sa aratam adevarul Ortodoxiei. Pentru ca, dupa cum spunea cineva, „Ortodoxia nu convinge, ci seduce. Te-a atras. Ti-a sedus inima. Aceasta este arma cea mai mare a noastra. Iubirea ca­re poate seduce, fiindca omul este chipul lui Dum­nezeu. Si stim ca „dragostea nu piere niciodata”.

  – Cum a reactionat tatal Dumneavoastra cand v-ati calugarit?

 Da, interesanta intrebare. A fost o tensiune intre noi, dar o tensiune duioasa. El era un om duios si in duiosia asta am discutat toata viata. Era o tensiune care incepuse din copilarie, cand ma gandeam: ce-i un filosof? Si l-am atacat cu asta: „Ce-i un filosof? Ce faci tu ca filosof?”. Treceam prin fata unui potcovar si i-am zis: „Si potcovarul asta face ceva mai mult decat tine, ca macar face ceva util”.

Acum nu stiu exact ce credea el, la inceput, despre calugaria mea; credea poate ca ma aventurez la inal­timi prea mari de unde, daca ai sa cazi te poti sparge in bucatele (ca nu isi dadea seama ca viata monahala nu este inaltime, ci smerenie, de unde nu mai poti sa cazi.

Eu am spus tatei de la inceput, din ’68, cand a iesit din inchisoare, prin scrisori (ca-i scriam atunci), de calugaria mea si ca asteptam sa primesc binecuvantarea lui parinteasca. Si mi-a dat-o din tot sufletul. Dar ma impingea nitel si la cultura, asa cum o intelegea el, ca eu numesc cultura altceva. Si a fost un descres-cendo de vreo 20 de ani aceasta impingere catre cul­tura si cred ca in ultimii ani era mult mai impacat cu mine. A fost o tensiune, dar o tensiune dubla, cred. O tensiune prietenoasa. Nu stiu in ce masura nu s-a re­cunoscut si el in chemarea asta.

Continuarea: http://www.crestinortodox.ro/interviuri/fii-implinit-fa-vrei-70564.html

Foto Noica la Paltinis – boier DINU LAZAR-http://fotomaniacu.blogspot.com/

Surse: http://rafailnoica.wordpress.com/

http://www.jurnalul.ro/

http://www.humanitas.ro/

Anunțuri

, , ,

  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: