Pe mormantul lui florile si iarba nu se ofilesc niciodata

Un veac de la nasterea Sfantului Ardealului. Nimeni nu a reusit sa egaleze in frumusete, in profunzime scrierile pe care gazetarul, profesorul, scriitorul Sorin Preda i le-a dedicat lui Arsenie Boca. 

Pe mormantul parintelui Arsenie Boca iarba nu se ofileste niciodata, nici macar in iernile cele mai crancene. In noiembrie, de ziua parintelui, e potop de lume la Manastirea Prislop. Mii de oameni vin aici, asculta de la un cap la altul cuvenitele slujbe de pomenire, saruta apoi crucea si pleaca, neuitand sa ia cu sine un pumn de pamant sfintit, spre protestul vreunui preot din preajma, care ii cearta cu blandete: “Ajunge, oameni buni, ca o sa dezgoliti sicriul”.

Parca nici un duhovnic nu a fost mai iubit decat parintele Arsenie. Fagarasenii – cel putin – il venereaza si ii spun, fara ocolisuri: Sfantul. Multi l-au cunoscut si stiu ce spun. Nu l-au parasit niciodata, urmandu-l de la Sambata la Prislop si de acolo, mai departe, la Draganescu, langa Bucuresti. Si acum, in vorbele fagarasenilor amintirile dau in clocot. Parca ar fi fost ieri: inalt, frumos la chip, cu ochi puternici si patrunzatori, imbracat in rasa alba si vorbind cu glas tunator fiecaruia, dupa greutatea pacatului savarsit:”Cati copii ai, femeie?”. “Doi”, raspundea sfioasa femeia… “Si cu restul ce-ai facut?”

Multe se spun despre parintele Arsenie Boca. A fost un sfant? Avea darul rugaciunii inainte-vazatoare? Iesea el, asa cum se zice, prin usile ferecatuite ale celulei de la Securitate? Pe zi ce trece, oamenii care l-au cunoscut cu adevarat sunt tot mai putini si mai batrani. Te intereseaza sa afli adevarul, dar el aproape ca nu mai conteaza. Exagerata sau nu, imaginea parintelui Arsenie apartine de acum legendei…

 

Vazator cu duhul

Nu e usor sa scrii despre un om atat de puternic ca Arsenie Boca. Viata parintelui avea partile ei ascunse, tainuite de privirile oamenilor, asa cum era chilia sa de pustnic de pe Valea Sambetei – un loc aproape inaccesibil, sapat in jgheabul unor pereti prapastiosi de stanca, pe care parintele sculptase chipul Maicii Domnului, transformand salbaticia muntilor in altar de rugaciune si meditatie.

Dincolo de biografia sa bogata ca subiectul unui roman (licentiat in teologie, medicina si belle arte, inchis doi ani la Canal pe motive politice, alungat de la Prislop, scos din viata monahala de catre comunisti si urmarit tot timpul de Securitate), parintele ramane unul din cei mai mari duhovnici ai acestui secol. Nu intamplator oamenii l-au urmat peste tot, nelasandu-l niciodata singur. Putini insa l-au cunoscut cu adevarat, primind ingaduinta de a-i sta in preajma.

“Parintele era de felul sau tacut”, isi aminteste taranul Ion Lupu, de 76 de ani, din Voivodeni – Fagaras. Cat timp a stat la Manastirea Sambata, pe care a renovat-o din temelii, il vedeam aproape in fiecare zi. Niciodata nu l-am pomenit zambind sau vorbind mai mult decat trebuie. Era aspru si cu sine, si cu ceilalti, ascunzand de privirea oamenilor si postul, si rugaciunea. Da, parintele era vazator cu duhul. Cand m-am dus prima oara la dansul, a trebuit sa astept vreo doua zile pana sa-mi vina randul la spovedanie. Imi lasasem treburile neterminate acasa si stateam ca pe ghimpi. Parintele m-a observat si mi-a zis: <<Du-te sa-ti vezi de joagar si apoi intoarce-te>>. In clipa aceea, am amutit. Intr-adevar, imi citise gandul – mintea mea era la joagar si nu la spovedanie. Cateva luni mai tarziu, cand deja incepuse razboiul, la usa chiliei se aduna puzderie de femei. Voiau sa intrebe despre soarta barbatilor plecati pe front si erau atat de multe, incat parintele nu mai avea timp sa le asculte pe fiecare in parte. Se uita in multime si, aratand cu degetul, zicea: <<Tu, pune-ti o cruce dupa casa… Tu, pregateste pachet, ca sotul tau e ranit, dar traieste>>. Cateva zile mai tarziu, femeile se intorceau la chilie, spunand: <<Ai avut dreptate, parinte. E ranit, dar traieste>>. Asa era parintele. Nici nu deschidea gura, ca el iti si spunea pentru ce ai venit. Imi amintesc de un soldat care voia binecuvantarea lui inainte de a pleca pe front. Cum l-a vazut, parintele s-a schimbat la fata si i-a zis: <<Acuma vii? Regimentul tau a plecat asta-noapte si esti dat dezertor>>. Asa a si fost. N-a mai apucat sa ajunga la unitate, ca o patrula militara l-a arestat.”

Era parintele cu adevarat clarvazator, cum spun toti cei care l-au cunoscut? Ion Lupu din Voivodeni e absolut convins ca asa stateau lucrurile. Prin post si rugaciune, parintele stia toate cate aveau sa se intample. Isi cunostea chiar si incercarile prin care urma sa treaca. “Inainte de a fi arestat, l-am vazut intr-o dimineata cu o mare tulburare pe chip. Ca niciodata, simtea nevoia sa vorbeasca despre sine si atunci mi-a zis: <<Asta-noapte, mi-am vazut in vis camasa de botez. Am doua pete rosii pe camasa. Am doua pacate, pe care trebuie sa le platesc in curand>>. N-am inteles nimic din vorbele parintelui. Abia dupa ce l-au dus la Securitatea din Brasov, am priceput de ce cu o zi inainte de arestare m-a oprit, spunandu-mi: <<Sa nu mai vii la Sambata sa ma cauti. Daca ai vreo trebuinta, sa strigi de acolo, ca eu te aud>>. Parintele isi cunostea viata si de aceea nu-si pierdea niciodata calmul si seninatatea. Inchis la Cetatuie, la Brasov, securistii au vrut sa-i tunda in batjocura barba lui mare si neagra, dar – ca un facut – nimeni nu indraznea sa-l atinga, speriati parca de privirea si de forta lui. Doar un tigan, pe nume Luca, plecat chiar din satul meu, s-a oferit voluntar. Pazise porcii in Voivodeni si acum ajunsese sublocotenent la Securitate. El l-a tuns, dar parintele l-a avertizat: <<Ma, in curand ai sa te barberesti si tu>>. Intr-adevar, nu a trecut nici o luna de zile si Luca a revenit in sat sa pazeasca porcii, fiind dat afara din armata, ca apoi sa moara intr-un accident.”

Toata lumea care l-a cunoscut marturiseste ca se intorcea de la parintele cu o mare usurare in suflet. Stramtorat de multime, parintele Arsenie privea peste capetele tuturor, facand semn cu mana si spunand: “Vino tu, amarato, ca ai ramas vaduva cu 8 copii”, si femeia se pornea pe plans ca asa era. Dintr-o privire ii separa pe cei veniti din curiozitate, de oamenii cu probleme grele. Nimeni insa nu pleca neintarit cu un sfat sau cu o vorba de imbarbatare. Chiar si cand, arar, certa pe cineva, o facea duhovniceste, spre mantuirea sufletului. Un batran i se plangea, de pilda, ca sotia ii este paralizata si fara putere, cerandu-i parintelui sa o vindece, dar el l-a oprit, vorbind ca sa auda toata lumea: “Mosule, crucea cine vrei sa o poarte in locul tau?”.

Din zugrav pe suflete, zugrav de biserici

Intarit intru credinta si cu rabdare de sfant, parintele Arsenie Boca si-a dus la randul lui crucea suferintei, trecand prin iadul anchetelor si al detentiei, traind apoi cu demnitate umilinta exilului in lume, pictand 15 ani Biserica din Draganescu, precum spunea Nichifor Crainic, mentorul sau: “Din zugrav de suflete, iata-te zugrav de biserici. Fii fericit ca mangai cu penelul pe cei desavarsiti”.

Despre sederea sa la Draganescu se stie parca si mai putin. Urmarit mereu, sacaitor, de Securitate, parintele evita sa vorbeasca fagarasenilor veniti special sa-l vada de la sute de kilometri, incercand in felul sau sa-i protejeze. Era imbracat simplu, ca orice mirean, avand mereu o bundita in spate, din cauza racelii din biserica, unde isi desavarsea opera – imnul pictural inchinat lui Hristos, liturghia imaginii si a trairii estetice. Satenii din Draganescu aproape ca nu-l luau in seama. “Ii spuneam Pictorul”, isi aminteste Gheorghe Marinescu, astazi cel mai batran om din sat. “Venise la parintele Bunescu sa picteze biserica si era foarte retras. Abia acum imi dau seama de ce intorcea spatele multimii, facand cu degetul la gura – semn ca e urmarit si ca nu poate sa vorbeasca. Am stat mai mult timp in preajma parintelui, parandu-mi-se un om ca oricare altul. N-am avut ochi sa vad, desi avea mare putere: imblanzea animalele doar cu o privire si nu puteai sa-i ascunzi nimic. Iti stia cugetul si gandul cel mai ascuns. Imi amintesc cum i-a spus unui taran din Fagaras, care isi lasase traista cu mancare in curtea bisericii: <<De ce te ingrijesti de nimicuri? Traista ta e pazita>>. Si intr-adevar, plecand de la el, omul si-a gasit bagajul cu doi caini mari alaturi, stand ca niste paznici. Mi-e greu sa va raspund la intrebari. Se spune despre el ca era vizionar si proroc. Eu stiu doar ca aici, la Bunesti, cat s-a trudit sa picteze biserica, era foarte cumpatat si la mancare, si la vorba; ca muncea fara mila, facandu-si singur mortarul si canonindu-se pe schele, pana noaptea tarziu, incat parintele Bunescu, privind picturile, zicea toropit de emotie: <<Parinte, ai pus o intreaga dogmatica pe perete. Tu nu pictezi, ci predici fierbinte pe ziduri>>. Vorbele acestea le inteleg abia acum.

In sinea lui, trebuie sa fi suferit mult. Ii parea rau ca nu mai poate sluji in biserica, iar cand isi amintea de Prislop, ofta cu amaraciune, acolo avand – din cate am inteles – un loc anume in care dorea sa fie inmormantat. Stia sa rabde, insa. Chiar daca in ultimii ani slabise si era bolnav si de plamani si de ficat, nu l-am auzit niciodata cainandu-se. Ii parea rau ca nu le putea vorbi oamenilor asa cum dorea, dar tot el, imi amintesc, a zis odata: <<Niciodata nu-i poti multumi pe toti. La Sambata, stateam si 36 de ore in spovedanie. Nimeni nu mi-a zis: Du-te, parinte, sa te odihnesti>>.

Asa era Pictorul nostru – neluat in seama de bucuresteni, dar iubit ca un sfant de fagaraseni. A stat cu noi, dar n-am stiut sa-l pretuim. Cand apareau pe drum fagarasenii, cu traistele grele si umflate, satenii din Bunescu ziceau cu invidie si rautate: <<Ia uite cum ii cara numai bunatati>>. Daca oamenii ar fi stiut ca in straiti nu era decat o paine mare, ardeleneasca, de 4-5 kilograme, s-ar fi rusinat cu totii.”

Parintele Arsenie Boca va muri pe 28 noiembrie 1989 si va fi inmormantat cinci zile mai tarziu la Prislop, in locul ales chiar de el, in prezenta a 2000 de oameni. Si aici sunt multe taine si lucruri inca nelamurite. Multi din cei cu care am vorbit sunt convinsi ca parintele a fost schingiuit de Securitate, ca avea unghiile de la maini smulse si ca inainte de a muri si-a avertizat calaii: “Spuneti-i lui Ceausescu ca nu mai apuca Craciunul”. Altii, care s-au ingrijit de inmormantarea parintelui, spun dimpotriva ca a murit de moarte buna la Manastirea Sinaia, ca slabise din cauza muncii epuizante si a numeroaselor boli pe care le avea. Conteaza mai putin teama si retinerile unora de a vorbi despre acest lucru. Mai devreme sau mai tarziu, adevarul va iesi oricum la iveala. E limpede ca parintele Arsenie Boca nu a fost un om obisnuit si ca Dumnezeu a lucrat prin el neintrerupt. Timp de aproape 50 de ani cat a durat regimul comunist, de-a dreptul sau cu subtilitate perfida, s-a incercat ascunderea parintelui si a numelui sau. Faptul ca imaginea lui tasneste acum, la zece ani de la moarte, mai stralucitoare ca oricand, e semn ca cei fara prihana isi au plata lor, la adapost de invidia patimasa a lumii acesteia.

Sincer sa fiu, cand am aflat ca parintele Arsenie Boca a trecut in cele sfinte abia in 1989, ceva din adancul fiintei mele s-a cutremurat. Intreaga mea viata mi-am petrecut-o alaturi, la nici 15 kilometri, de un mare duhovnic – de un urias. Faptele si cugetul ma indeamna sa refuz ideea ca am fost contemporan cu parintele. El apartinea, oricum, unei alte lumi – cea a oamenilor drepti si adevarati. Nu intamplator, la Prislop, pe mormantul sau iarba si florile nu se ofilesc niciodata.

Sursa http://www.calauzaortodoxa.ro/calauza/mari-duhovnici/sfantul-de-la-sambata-fagarasului-parintele-arsenie-boca-10-ani-de-la-adormirea-in-domnul/

Citeste si O suta de ani de la nasterea lui Arsenie Boca

Arsenie Boca ne-a pictat pe toti la Draganescu

,

  1. #1 by adriana on 30 Noiembrie 2012 - 6:45 pm

    Am fost acolo, doamne a atat de frumos e o parte din rai am fost cu fiica mea care are 5ani,nestiind unde mergem in ce loc frumos ,sfant doar ca mergem la prislop ajungand acolo la mormant nu imi vene in cap decat rugaciuni sa rostesc ma_m rugat pentru sanatate mie si ficei mele si pentru multe altele dar sa stiti ca acele rugaciuni au fost si inca imi sunt ascultate.Am coborat in aceea grota era un drum alunecos deoarece era gheata in luna martie era zapada pe acolo inca, acolo mi sa intins o mana de ajutor sa pot cobor cu fiica mea ne ajutase tocmai soferul care ne_a dus ,am fost mai multe persoane care am mers din salonta la prislop,asadrar aceea mana a fost trimisa de catre D_zeu, de catre Arseni Boca . e un loc frumos de vis va sfatuiesc sa mergeti sa va aplecati capetele sa va rugati . rugaciunile va sunt ascultate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: