Peisaje in care accesul mitocanilor este strict interzis

S-au scurs deja trei zile de cand suntem la Pestera, un sat aflat la 7-8 kilometri de Moeciu (de Jos), dar tot nu ne-am saturat de privit.

Cand a plamadit muntii acestia, Dumnezeu avea, cu siguranta, in mana lui dreapta o pensula si a umplut orizontul, asa mai mult in joaca, cu picturi desavarsite. Bucuria, linistea, mangaierea pe care le simti doar privind sunt date de aceasta proportie de aur in care au fost trasate dimensiunile verdelui care urca si cobora, isi inchide si deschide nuantele, pe un fundal albastru mereu schimbator…

Dar acestea tablouri sunt vii, in care zgomotele devin capodopere muzicale iar aromele florale de pe pasunile pe unde atipesc lacuste la umbra firele grase de iarba calauzesc simturile intr-o transa purificatoare.

Degeaba incearca mitocanii -cu muzica data la maxim pana noaptea tarziu – sa-si agate stridentele soioase de marginile tabloului divin. Perfectiunea e imuna la scartaitul nocturn al unei manele sau huruitul sfidator al unui ATV…iar simturile sunt parca programate sa perceapa doar ce vine din natura, de la Dumnezeu.

  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: